joi, 20 august 2009

O mie de vorbe nu fac cât o imagine

Cineva a semnat pentru imaginea turistică vandabilă a României. A acceptat, sub semnătură proprie, că trei aberaţii puse cap la cap devin atracţie turistică.

O ţară în care “peştii cresc în copaci” (pentru că gradul de poluare al apelor i-a determinat să se mute în ramuri), “oamenii călăresc zebre” (fiindcă, dacă le traversează, sunt spulberaţi de bolizi care fac curse ilegale) şi “femeile au dreptul să se mărite cu patru bărbaţi în acelaşi timp” (când peste tot, în lume, e ori ilegal, ori invers) este exact locul unde ţi-ai petrece vacanţa pentru care ai economisit bani un an întreg.

Stau chezaşi acestor afirmaţii trei mari sportivi care au depăşit bariera spaţio-temporală, graţie talentului lor şi au intrat în legendă: Comăneci, Năstase, Hagi.
Nasol!
De ce nasol?
Nasol pentru românii care-şi petreceau vacanţa în Turcia.
Până nu demult, cine era din ţara lui Hagi, era arkadaş cu turcul posesor de hotel, până la moarte.
Acum să mai vedem! Că Hagi devine un tip care a acceptat să zică enormitatea asta: că ne cresc peştii în copaci.
Contra cost?
Contra cost!
Hm! Şi mai nasol! Dacă Hagi e imaginea BRD şi tot el e imaginea peştilor care cresc în copaci, înseamnă că BRD e imaginea peştilor care cresc în copaci şi când o bancă acceptă peşti în copaci, înseamnă că nu e bine să-i încredinţezi economiile tale. Că mâine-poimîine, când vrei să lichidezi contul, afli că asta e posibil când o face plopul pere şi copacii peşti.
Şi Nadia?
Nadia scapă! A vorbit de emanciparea femeii.
Şi Năstase?
Năstase n-a vorbit. A zis ceva care nu poate trece nici cât un vorbit.
Şi-atunci?
E cum ziceam: o mie de vorbe nu fac cât o imagine.

Şi aici avem imaginile celei care a semnat pentru clip. Ministrul Turismului.
Mai are sens să dăm din vorbe?









6 comentarii:

  1. Renata, permite-mi un citat:
    "Ca să vă dovedesc că actuala comisie habar nu are ce să îmi ceară, mi-au trimis o adresă din care nu înţeleg nimic şi mă pun să enumăr nişte documente legate de site şi internet gen jpg, gif şi pdf ".
    Acum vin eu si te intreb: pozele tale sint cumva documente dintr-alea dusmanoase, gen jpg, gif, pdf? ca, daca sint, te suspectez de complicitate cu comisia impotriva Duduii.
    Ina

    RăspundețiȘtergere
  2. Ina,
    Sinceritatea autorului citatului e înduioşătoare. Cel mai bine dau în peisaj oamenii care declară că nu înţeleg nimic.
    De la o anume poziţie în sus, declaraţiile astea devin definitorii pentru ei.

    RăspundețiȘtergere
  3. Repet ce am spus şi pe blogul lui Petreanu: dacă nu scăpăm de Băsescu la toamnă, şleahta asta portocalie mută România în America de Sud.

    RăspundețiȘtergere
  4. Te-am citit la Petreanu. Fă nişte propuneri de scăpare. Eu sunt de acord. Te susţin, Florian.

    RăspundețiȘtergere
  5. Renata, imi pare rau ca am ajuns un popor de imbecili din moment ce suportam sa ne conduca niste curve dovedite, niste hoti dovediti, niste tupeisti ordinari. Sint unii care se pot da cu curul de pamint pina si-l tocesc! Singurul rezultat, dealtfel!
    Atita timp cit nu exista consecinte, cit nu exista autoritate si cit parasuta asta( si altele ca ea) care isi scoate titele la inaintare sa le curga balele unora carora inteligenta le trece prin organele de reproductie, urlam la luna! Ne tot incurajam unii pe altii sa facem propuneri de scapare...
    Pina si din iadul ceausist se putea scapa. Retelele mafiote lucreaza nestingherite. Ne lasa doar dreptul de a pleca sa ramina linistiti , intre ei. Singura sansa : sa se canibalizeze reciproc! Ceea ce le doresc din tot sufletul: incurca-i , drace!

    RăspundețiȘtergere
  6. Imi ceri prea mult, Renata. Intr-o ţară în care atât de mulţi dau cu pâinea pe cuţit după ce au uns untul, orice soluţie de scăpare este aproape o utopie. In afară de Congo, desigur, variantă din vremea lui Bombo dar mai actuală ca oricând.

    RăspundețiȘtergere