duminică, 24 ianuarie 2010

Moartea vine de unde vrea ea


Am deschis o pagină albă.


Nu mă mai satur de uitat pe geam.

Zăpadă temeinică între cei doisprezece tei din faţa blocului. Gerul a răsturnat un sac de cristale Swarovski, intr-o pornire de generozitate nebunească.
Un husky de prin vecini l-a scos pe stăpân’su la plimbare. Nu-l văd prea bine, dar imi închipui cât de fericit trebuie să fie. Câinele, nu stăpânul.


Cele două penticostale sau adventiste sau martoriţe ale lui Iehova sau ce-or fi ele, se întorc pe alee, spre casă.

Fustele lor din stofă brună, drepte şi lungi, până la glezne, arată ca două trunchiuri groase de copaci foarte bătrâni, mişcători.


Mă-ntorc la pagina mea albă.

Aş putea să închid calculatorul.

Aş putea să scriu despre domnul căţel hasky şi să mă aleg cu câteva comentarii simpatice.

Şi-aşa am plăcerea ca unul dintre bloggerii foarte activi să mă fi nominalizat la categoria cel mai simpatic blogger, la concursul Luciei Verona .

Aş putea să stau frumos la locul meu, cu masca pe figură, dovedind că ştiu “La ce folosesc măştile în spaţiul public?”, întrebarea Ciutacului…



Totuşi prefer să zic ce-mi trece prin cap azi, după ce mi-am aruncat un ochi pe “realitatea tv”, în câteva rânduri…

Tatulici, specialistul în luări de cuvânt pe vremurile vechi şi în pansarea planetei pe vremurile noi, va fi, cel puţin aşa am înţeles eu, maestru de ceremonii în teledonul “Haiti. Copiii haosului”.

Uite ce-mi trece prin cap:
Moartea vine de unde vrea ea.

În Indonezia a venit dintr-un tsunami.
În Haiti dintr-un cutremur.
În războaie vine printr-o ţeavă de metal, de un oarece calibru.
În România vine stereo, din lipsă de citostatice, din lipsă de insulină, din lipsă de ocitocină în sala de naşteri, din pensii de 300 de lei, din explozii cu gaz metan provocate de sărăcie, din inundaţii, din prostie, din delăsare…



Şi dacă domnul Tatulici are zvâcul necesar să ţină un teledon pentru Haiti, cu următorul preambul:
„Am făcut primul exerciţiu de solidaritate al oamenilor din România cu alţi oameni necunoscuţi de pe planetă aflaţi în impas acum cinci ani, după tsunami-ul din Indonezia. Românii au trecut examenul fabulos. În Banda Aceh e o şcoală construită din banii românilor, o grădiniţă şi vreo 200 de copii care vor şti toată viaţa că există România”, de ce nu organizează lunar un teledon?


Ar repara plafonul unei şcoli care arată ca în fotografie.
Fiindcă, uneori, moartea poate veni din tavan.

Şi-acum aştept să mi-o iau în freză!

29 de comentarii:

  1. Minus douascinci de grade.
    Sa faca Mister T. un teledon pentru infiintarea de aziluri de noapte. Macar corturi de campanie, provizoriu, pina trece gerul. Nimeni nu a gresit atit de mult incit sa merite sa moara in ger.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ina,
    Nimeni nu merită să moară de ger!
    Nimeni nu merită să moară, cu excepţia celor care au produs moarte în mod voluntar.
    A, e ziua mea proastă! Spun numai ceea ce nu trebuie...

    RăspundețiȘtergere
  3. Ba spui exact ce trebuie. Tocmai a murit soţul unei foarte bune prietene...

    RăspundețiȘtergere
  4. Lucia, îmi pare rău!
    Condoleanţe pentru prietena ta!
    Mie mi se pare că jucăm atâta teatru, ne ofuscăm pe lângă reflectoare, dăm din mâini... dar nimeni nu face nimic. Doar spectacol.
    Mie, dacă-mi vine un amărât, cu o reţetă pentru copil care costă, la gratuităţi, 9 lei şi când mă uit în ochii lui văd că nu are 9 lei pentru copil, i-o plătesc şi i-o eliberez.
    Asta mă scuteşte de procese de conştiinţă, că nu ţin posturile, că nu mă duc la biserică prea des...

    RăspundețiȘtergere
  5. Renata, vezi, de aceea te iubim : eşti un om deosebit ! Nu mersul des la biserică este important, ci dramul de înţelegere şi iubire pe care-l putem oferi celor mai puţin norocoşi, mila şi respectul faţă de tot ceea ce bunul Dumnezeu a îngăduit să vieţuiască pe pămînt...

    RăspundețiȘtergere
  6. Matilda,
    nu sunt un om deosebit. Sunt comodă. Leneşă, chiar!
    Detest completatul de acte şi explicaţiile în scris.
    Detest să expun în şedinţe de producţie, ce-aş fi putut să fac eu, dacă... prefer să spun cât de puţin am reuşit să fac, în condiţiile date.
    În viaţa reală trăiesc fără mască. Chiar şi în relaţii publice. Asta mă scuteşte de o sumedenie de relaţii false, de care n-aş avea nevoie, în niciun context.

    RăspundețiȘtergere
  7. nu esti simpatica deloc. esti periculos de sincera si de buna.

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu stiu cine-i Hai-Hui asta da stiu ca te cunoaste mai bine decat blogerul activ.
    Si eu tot aia voiam sa spun despre tine: nu esti simpatica. Deloc.

    luminita
    PS Da' comentariile simpatice in schimb nu cred ca fac rau cuiva... :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Zizanie, arata-te si fa-i un dus rece bloggeritei asteia simpatice, pina nu si-o ia in cap :)))
    Renata, sa nu te superi pe urmatoarea (posibila) interventie a Zizaniei, te rog io mult de tot-de tot! Zau ca parca lipseste ceva din sirul asta de comentarii!...

    RăspundețiȘtergere
  10. ei si vine si "bloggerul activ" cu precizari. nu ca ar privi pe cineva de ce o consider eu pe Renata simpatica. eu nu o cunosc fizic pe Renata ,nici macar din poza nu o cunosc, poate sa treaca de o suta de ori pe langa mine. eu o cunosc pe Renata de aici, din gandurile ei, eu stiu ce inseamna lumea lui Renata de la serviciu pentru ca am o vara farmacista, e drept acum de un an e in pensie. deci stiind lucrurile si "vazand" totusi ca-si pastreaza zambetul pe buze eu o consider simpatica, si ar mai fi si alte motive dar cred ca e de ajuns. iar eu am vorbit si vorbesc din inima cine considera sa raspunda in comentarii rautacioase le spun sa mai reflecte pentru ca si cuvintele pot "taia" ca si cutitul daca nu mai rau

    RăspundețiȘtergere
  11. @Codeus,

    Doamne fereste, nu vreau sa te "tai" cu vreo remarca ori vorba necugetata, intentia mea este de a face un portret cat mai fidel gazdei pe care, nici eu n-o stiu decat de pe bloggul ei, al Roxanei I ori dela Academia ...vorbareata.
    Spre deosebire de Renata, io mi's antipatic, rau si .....micinos din cale-afara.
    Exceptie este doar remarca de mai sus despre nominalizarea Renatei ca fiind simpatica. Simpatia se masoara in multime de simpatizanti ori Renata are doar cativa. Te-ai gandit vreodata la ce zic io?
    Desigur, presupun ca in nominalizarea bloggerilor n-ai vrut sa folosesti termenii mei care intradevar taie pe unii. Fara nume aici, de acord?
    Mai vrei alta dovada de rautate de la mine?

    @Luminita, multumesc pentru incredere, varsta e de vina, nu faptul ca o cunosc pe Renata.
    Sau cine stie,cunoaste;)

    RăspundețiȘtergere
  12. Renata,

    Cu sfiala proprie unui tip rămas mască, eu ţi-aş acorda - neoficial, că alte posibilităţi n-am - titlul de cel mai degajat, cel mai reconfortant şi cel mai acid blogger vizitat de mine. Trei într-unul, măcar ca să respect ideea de economie, pe criza asta.

    Nu înţeleg un lucru (şi te rog să mă dumireşti): cum dracu' merge în ţara asta strângerea de fonduri cu strângerea curelei?

    RăspundețiȘtergere
  13. Ei, şi-acu', după ce v-am ascultat pe voi, o să vă zic şi eu părerea mea despre mine.
    Sunt mai rea ca penicilina!
    Nu suport hoţia, prostia, ipocrizia, pupincurismul.
    O să spuneţi: păi, nici noi!
    Vă cred, numai că eu le amendez imediat. Îi zic omului de la obraz. (Hai-Hui ştie, de pe blogul Roxanei Iordache, unde am amendat-o, până mi-a blocat accesul.)
    De-aia cred eu că nu-s prea simpatică.

    De-aia mi-am deschis şi blogul ăsta, îmi fac autopsihoterapie, mă antrenez... :)))
    Problema e că voi nu mă ajutaţi deloc, voi sunteţi pur şi simplu 100% OAMENI, semănaţi cu puţinii mei prieteni reali, n-am ce să-mi reprim cu voi, n-am ce să exersez "abţine-te, renato!"...
    Excepţie face Zâzănica. Asta mă supără mereu şi cum o prind, cum i-o trag. Da' parcă nici ea nu mai are virulenţa de pe vremuri! :)) Şi când nu apare multă vreme, îmi lipseşte.

    P.S. Puteţi considera că am glumit. Deşi... :))

    RăspundețiȘtergere
  14. Cody,
    Îţi mulţumesc că m-ai nominalizat la "băieţi buni"!
    N-am făcut remarca aia cu ironie, sunt bucuroasă că măcar tu mă percepi ca simpatică, sunt bucuroasă că nu m-a nominalizat nimeni la cel mai prost blogger, (cineva i-a oferit poziţia asta doamnei Udrea şi nu pot să-ţi spun cât m-am bucurat! Nu fiindcă mi-aş imagina că blogul ei e scris de ea, ci fiindcă - aşa cred eu - principalul atu al unui blogger ar trebui să fie sinceritatea şi, din acest punct de vedere, doamna Udrea n-ar trebui să aibă dreptul la blog), dar cuvântul SIMPATICĂ nu mă reprezintă, dacă m-ai întreba pe mine cum mă diagnostichez, ţi-aş zice că sunt doar VIE.
    Te superi?

    RăspundețiȘtergere
  15. @Hai Hui
    Esti academician vorbaret? Daca da: care? Daca nu: pacat :)

    @Codeus
    Iarta-ma daca interventia mea a taiat.
    Nu asta am intentionat. Imi spuneam numai parea MEA despre renata(pe care si eu o cunosc tot din scrierile proprii).
    Ca sa ma fac mai bine inteleasa trebuie sa spun ca pentru mine "simpatica" inseamna nostima, dragalasa, superficiala [de exemplu e elena basescu in jurnalul Simonei Tache, sau mai nou eroina din noul serial al Leliei:)))].Si atata timp cat ne gandim la intelesuri diferite ale cuvantului, e normal sa nu fim de acord.

    luminita

    RăspundețiȘtergere
  16. da renata, da cum te'am fi cunoscut noi asa bine, daca nu era zazanica? :))
    luminita

    RăspundețiȘtergere
  17. Florin Matei,
    ţi-aş întoarce complimentul, dar deja asta ar însemna să intrăm în nişte norme care nu ne sunt proprii niciunuia dintre noi.
    Totuşi: îţi aminteşti leapşa aia cu "dacă eram..."?
    Cred că a ta a fost cea mai bună variantă. În condiţiile în care a lui Teo Negură suna beton! :)


    La întrebarea "cum dracu' merge în ţara asta etc...?", răspunsul meu e NU MERGE!

    La supermarketul din colţul străzii, lângă casele de marcat, e o cuşcă mare, un coş, în care se strâng produse pentru o donaţie. De a dracului ce sunt, înainte de a pune ceva acolo, am întrebat personalul magazinului, până la şefă de tură că mai mult nu aveau, unde se duc produsele alea... Răspunsul a fost o ridicare din umeri. Aşa că n-am pus nimic.
    Prefer ajutoarele nemijlocite, din mâna mea, în mâna celui care tocmai se află în dificultate.

    RăspundețiȘtergere
  18. Lumi,
    ai dreptate! Zâzanica scoate omul din om, după care îl scoate din fire!

    RăspundețiȘtergere
  19. zanzanico, unde esti mamnca-ti-as nasu ala indraznet?
    tu chiar te lasi rugata sa iesi la rampa?

    RăspundețiȘtergere
  20. Hai-Hui, la noo seara trecute fix, Zâzanica primeşte interzis la pisi, adică la pc, de la Împăratu'. Ăla cu 4X4.

    RăspundețiȘtergere
  21. la mine era patru fara cinci jumate iar forbaiforu lu-mparatu pare sa lucreze la greu:))

    RăspundețiȘtergere
  22. Beeei, Hai-Hui!
    La tine e vax-albina! La noi, după scrisele Zâzaniei, când se ridică Împăratu' din fotoliu de la tv şi-i zice, drăgăstos, "Ia treci, fă, de-mi fă masaj!", cade netul, se dezgheaţă frigiderul, câinele ia poziţie de "pe coada lui" în cuşcă şi paruoripatrule se face mic cât un Matiz.
    A doua zi soarele are tupeul să răsară iar.
    De-aia încă nu s-a dat sfârşitul lumii!...

    RăspundețiȘtergere
  23. ba, nu fiti rai cu Zizania, ca mie mi-e -absolut sincer- draga, ca si Renata.
    Uite care e treaba. Zizania va minte de va rupe. Aia minte ca e boieroaica, dar e doar o mama si o nevasta care isi exerseaza pe Internet inteligenta- extrem de ascutita, dar nesolicitata la capacitatea reala in viata de familie.
    Chestia cu ora 21 cred ca e o cutuma autoimpusa. Femeia a hotarit ca, la orele 21, cind- probabil- toti ai ei s-au adunat pe-acasa, sa se dedice lor. Asta e ceva misto, nu e de ris.
    Am o prietena care la orele 22.00 are program fix- se duce sa se bata cu pernele, cu fiica-sa. Bataia cu perne nu se negociaza, asa a hotarit ea. Cam asa ceva cred eu ca e si cu ora 21 a Zizaniei.
    Treaba e ca- si sint sigura ca recunoasteti- Zizania are un mod de a rosti adevarurile incomode, pentru care multi o invidiem. Si- cum bine zise Luminita- Renata fara Zizania parca nu e in apele ei, iar Zizania fara Renata parca e...hm, la fel.
    Asa ca.
    Renata, tu meriti nominalizarea aia de superblogger, pentru ca esti prietena mea.
    Dar si Zizania merita o nominalizare de super-zizanitoare-de-blogger, pentru ca am inventat eu acum chestia asta.
    Am zis.

    RăspundețiȘtergere
  24. Renata te rog sa-ti amintesti in ce imprejurari ne-am "cunoscut" noi si fiu eu al dracului, na ca ma si dracuiesc singur daca nu tot simpatica imi esti, ca stii si tu da nu vrei... :)sa stea toti contra pentru mine esti...simpatica :)

    RăspundețiȘtergere
  25. Uf, n-ajungem nicaieri daca nu ne contram. Daca recapitulez, Renata ne e simpatica, Zazania ne e draga si ne lipseste de-o s-ajungem sa-i tragem Paste si Dumnezei lui forbaifor pentru ca-i taie contactu' cu realitatea noastra virtuala(!), Codeus o sa ne devina si el drag peste masura, prin simpatie cu gazda, fiecare din doamnele cele politicoase si finute isi vor cauta un mediu de actiune in condradictoriu pentru ca asa sunt fomeile, isi doresc uneori sa simta ca cineva le bruscheaza nitel, mai din dragoste, mai din serios, io o sa ma duc pe niste santuri stiute unde am rafuieli vechi cu niste anonimi care ma scuipa din balcoane si de dupa boschetii Cismigiului ori din aglomeratia Motrealului, uite-asa dispare ceea ce sustinem la unison a fi simpatic si bun si dulce si linistitor si...

    Codeus, ce frumos te joci si tu cu vorbele scrise dar mai ales cu cele nescrise!
    Adica io vad si aud mai multe pe langa vorbele tale scrise. Le intuiesc pe cele nescrise pentru ca le sugerezi apasand pe antonime. Si, la fel de misterios si de simplu le dedici pe cele nescrise unora ce nu-ti sunt ...simpatici si pe care nu-i citezi:)
    Paranoia mea?
    As, e jocul tau de-a bloggaritu' pentru ca nimeni nu poate fi incriminat pentru ceea ce NU scrie ori NU spune, corect?

    RăspundețiȘtergere
  26. Codeus...
    cred că pe blogul Luciei, mai exact pe chatul ei, unde voi vă cunoşteaţi cu toţii foarte bine. Ştiu şi de ce ţi-am părut simpatică, fiindcă am zis că scriu fiindcă nu ştiu să tricotez, dar ăsta e adevărul-adevarat! :)

    O ZI CĂLDUROASĂ TUTUROR!

    RăspundețiȘtergere
  27. pentru ca dincolo de mizeriile zilnice da ai scris si nu o faci rau, eu unul nespecialist fiind te incurajajez sa mai scrii si poate intr/o zi voi sta si eu bucuros acasa cu o carte Made Renata. doi la mana un alt motic tot de atunci e invitatia ta sa vin in chatul Academiei, din pacate desi mi-ai luat "apararea" tot m-a facut in special Zanzania sa nu mai intru pe acolo.
    Hai-hui intelege fiecare ce vrea dar cine cunoaste stie despre ce e vorba si nu crede...altceva si mai ales cine ma "cunoaste" pe mine stie chiar si cu puncte puncte cam ce am vrut sa scriu

    RăspundețiȘtergere
  28. aa am vrut sa te intreb ceva de un pic de vreme incoace. ce stii de Bordelezu ca nu l-am mai "vazut" de mult pe la mine, imi lipsesc comentariile lui :)

    RăspundețiȘtergere
  29. unde esti Renata? (ne) lipsesti mult )))

    RăspundețiȘtergere