joi, 22 aprilie 2010

Plăcinta cu brânză

lui Augustin Rădescu
Da. 1968, august. Când au căzut tancurile peste Praga.
Sigur că-mi amintesc!
Eram la mare.
Aveam opt ani.
Tata, mama, Caliţoii şi domnu’ Munteanu stăteau la masa din grădină. Doamna Munteanu era pe cale să ne aducă o plăcintă cu brânză abia scoasă din cuptor.
Nu-mi amintesc dacă era seară sau dimineaţă. Nici dacă era ora mesei , ori devenise ora mesei, din pricina plăcintei.
Tata juca table cu Munteanu. Caliţoiu chibiţa.
Mama şi cu mama Caliţoilor mici se plictiseau politicos.
Noi, copiii, jucam “Nu te supăra, frate!”. Caliţoiul mezin, Marius, se supăra non-stop. Nu-mi păsa, fiindcă mie îmi plăcea de ăla mare, de Doru, fiindcă rostea “r”-ul altfel decât noi, rostogolit.
Era linişte, nu se auzeau decât zarurile – zdrrr!, cam ca “r”-ul lui Doru şi pulurile – tac, tac, tac, “patru-doi”, zicea domnu’ Munteanu, “poartă-n casă”, era mereu abţiguit, noapte - zi, de-aia nu-mi amintesc dacă era seară sau dimineaţă.

Pe vremea aia, dacă era zi urâtă, înnorată, nu se încorda nimeni, o lăsai să treacă de la sine, nu voia nimeni să “scoată untul” din mare, pierdeai prăjeala la soare, câştigai o zi de curte cu gazdele, cu prietenii de concediu, era un fel de “zi liberă” în vacanţă.

La un moment dat a apărut val-vârtej Alié, turcoaica, avea un păr negru, perfect, până la brâu, era frumoasă, până şi eu, o idioată de opt ani, ştiam că e frumoasă.
Gazda noastră, doamna Munteanu folosea un cuvânt urât în legătură cu ea, nu zicea niciodată, direct, “Alié”, zicea “curva de Alié” când vorbea despre ea şi se uita la domnu’ Munteanu să-l sfâşie din ochi, tata devenea plictisit şi domnul profesor Caliţoiu devenea inert. Mama şi doamna Caliţoiu înfloreau discret.
Chestia asta se petrecea de două, cel mult trei ori pe zi.

Acum, Alié venise pentru cu totul altă problemă decât împrumuturile ei zilnice de zahăr, condimente, ulei şi alte pretexte.
A întrebat doar dacă avem un radio şi să-l deschidem.
Domnu’ Munteanu s-a conformat, nu era genul de femeie pe care s-o întrebi “de ce ?”

Apoi zarurile nu s-au mai auzit, doar vocea cu timbru spart şi altfel de “r” graseiat a urlat în continuu din aparatul de radio, tata s-a uitat la mama într-un fel anume, cu altă culoare de ochi, Munteanu s-a tezit brusc din beţie şi a devenit atent, Caliţoiu s-a ridicat în picioare ca să asculte mai bine şi plăcinta cu brânză nu l-a mai interesat.

Noi, copiii, am continuat să ne jucăm jocul nostru, cu sentimentul că ceva grav se întâmplă. Cu atât mai grav, cu cât nimeni nu ne trimisese la culcare.
Şi, recunoscători, ne-am mâncat plăcinta cu brânză, ca şi cum ar fi fost ora mesei.

21 de comentarii:

  1. Acum că am aflat, graţie mărturisirii tale, că suntem ,,leat'' (cum se zice la mine, în Ardeal), am şi eu o părere vis-a-vis de evenimentele de la Praga, din (îndepărtatul pentru noi, Renata) 1968: un mare act de curaj al cehilor! Subliniez, al cehilor, nu (doar) al conducătorilor cehi!

    RăspundețiȘtergere
  2. Şi de atunci să nu-mi zici că plăcinta cu brânză ţi-a devenit madlenă şi-ţi aminteşte de Praga ori de mare...

    RăspundețiȘtergere
  3. Florin,
    se zice "leat" peste tot, în România...
    Norocul e să întâlneşti pe cineva care încă mai zice "leat", încă mai ştie ce înseamnă"...
    p.s. credeam că eşti mai tânăr! M-am liniştit. :)))

    RăspundețiȘtergere
  4. grozav textul, Renata. Ia uite ce text bun aparu in urma unei prostii editate de Boc!

    RăspundețiȘtergere
  5. Un curaj si mai mare al românilor! Cehii au participat la manevrele Tratatului de la Varsovia, care au precedat invazia. Românii NU! Românii s-au mobilizat imediat, pregatiti sa riposteze in caz ca Armata Rosie s-ar fi hotarat sa "defluiasca" prin România. Vreau sa ma intelegeti corect: românii ca popor! Vocea "cu timbru spart" nu a contat in ecuatia politica a mobilizarii ...

    RăspundețiȘtergere
  6. Doamna! Renatoo! Dumnezeule, dac-ai sti cit imi place placinta cu brinza!!! Multumesc!
    Mmmmm! As mai vrea ...
    Acum, la subiect: la momentul respectiv, fiind un pic mai mare, si perceptia era alta, desi decorul era acelasi. Adica, da, ai inteles bine, si eu eram TOT la mare. Totusi, nimic supranatural. In august '68, mai toti romanii erau la mare. C-asa era pe vremea comunistilor. An de an, la mare! Pastele lor de comunisti! Si-n august, nu-n aprilie!
    Apa era altfel , nisipul, soarele, noi ... Totul era altfel.
    pese: te rog eu din suflet, sa nu-mi spui ca sint nostalgic. Ca sint, dar nu dupa comunisti! Pastele lor ...

    RăspundețiȘtergere
  7. acu' avem placinta americana cu scuturi antiracheta si umplutura de avioane f16.
    cehii dau bani cu imprumut la fmi. noi stam la cersit ,cu mana intinsa. pupam fundul rusilor sa nu inchida alro, pe care l-am facut cadou pe vremea cand iliescu se lupta ca regele mihai sa nu intre in tara, magureanu umbla pe la conturile din elvetia, patriciu pusese ochii pe petromidia, paunescu (labe1) era sponsorizat de de bancorex in timp ce isarescu era atent calitatewa vinului de la dragasani, basescu se ocupa de flota, mai tarziu stolojan le punea o vorba buna acolo unde e nevoie..etc
    azi am vazut ca rusii au cumparat laminorul de la braila. controleaza industria metalurgia
    (campia turzii,targoviste,buzau,resita). noi
    ne devoram singuri, suntem prea primitivi ca sa-si piarda timpul vreo armata sa ne cotropeasca.

    liviu

    RăspundețiȘtergere
  8. Mădălina,
    plăcinta AIA cu brânză nu-mi aminteşte decât de copilărie şi de femeia care o făcea.
    Ştii, azi nu se mai fac asemenea plăcinte. Nu la gust mă refer, ci la faptul că o făcea pentru noi.
    Ne făcea tot felul de bunătăţi şi dulciuri, deşi nu intrau în preţul camerei. Şi nu era o formă de fidelizare a clientului... Pur şi simplu erau altfel de relaţii între oameni. Sau aşa mi se pare mie, acum, la bătrâneţe.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ina, mulţumesc! Ştiam că e genul de text care-ţi place. Dar e forţat să zicem că a pornit de la editările lui Boc. Şi chiar trist!
    Iniţial, era un răspuns pentru Augustin. Apoi m-am întins la vorbă şi l-am pus deasupra... Dar a rămas pentru el, fiindcă a tras de un sertar anume, din scrinul ăsta căruia îi zicem cap.

    RăspundețiȘtergere
  10. Augustine, ba eşti nostalgic, şi eu sunt, dar se vede de la o poştă că nu după comunişti.
    După marea aia, mă, de-atunci!...
    Marea aia înapoiată, neamenajată, apolitică, fără oferte, fără all inclusive, fără niciun plan de promovare în turism...

    RăspundețiȘtergere
  11. Alexandru,
    nu ştiu dacă românii, ca popor, s-au gândit ei, de capul lor, să nu accepte trecerea armatei roşii pe la noi, că pe unde aun doar trectu, au şi rămas.
    Dar uite că, raportându-ne la vremea aceea, poţi zice "românii, ca popor", fără să fii ridicol. Fiindcă azi românii nu mai sunt un popor. Sunt nişte procente, care-şi fac rău unele altora.

    RăspundețiȘtergere
  12. liv,
    e un eveniment de câte ori treci pe-aici, lăsând ceva urme de citit.
    Plăcintă americană zici? Bine făcută paralela!...
    Şi tare lucidă ultima frază.

    RăspundețiȘtergere
  13. Nu stiti dvs, dar stiu eu! Nu vorbesc de cadrele miltare care aveau datorii prin Juramantul Militar. Vorbesc de civilii care s-au inghesuit la centrele de recrutare in Garzile Patriotice. Mai stiu ca totul a fost pe baza de voluntariat adevarat, nu ca la strangerea porumbului. Ca, pe urma, s-a dovedit ca era un spectacol cu gugustiuci, ca actiunea i-a dat bile albe lui Ceausescu, este alta problema. Dar si noi, ca popor am avut de castigat cativa ani: Occidentul a inceput sa se uite cu alti ochi catre Romania, Cortina de Fier a devenit ceva mai penetrabila pentru tehnologiile din vest, licentele pentru produse strategice au fost mai usor de obtinut.

    RăspundețiȘtergere
  14. Renata,
    Marea aia înapoiată, neamenajată si apolitică, as zice preistorica, era de 1000 de ori mai curata si mai albastra. Cind nu era neagra! :)
    Si, fiindca n-ai lasat nicio urma, consider ca n-ai trecut, si te invit ...la mare!
    (http://augustinradescu.blogspot.com/2010/03/ce-titlu-ati-da-acestei-imagini.html)

    RăspundețiȘtergere
  15. Am reacţionat ca Seherezada, Agustinule! Pe principul "ascult şi mă supun".
    Deşi în viaţa normală procedez exact pe dos.
    Ai un titlu la imagine, la tine pe blog. :)

    RăspundețiȘtergere
  16. Ce multe nu pricep eu din anii ăia.
    Atunci am priceput.

    Nu pricep a cui era primăvara aia de la Praga.

    Nu pricep de ce ne-am supărat noi atunci, dacă tot era scris să se întâmple ce s-a întâmplat. Şi asta la mai multe mâini.

    Nu pricep de ce Praga era capitala Cehoslovaciei.

    De ce Belgradul era capitala Iugoslaviei.

    RăspundețiȘtergere
  17. O sa crezi sau nu, mi-am dat seama din start ca asta e numele tau adevarat

    RăspundețiȘtergere
  18. Domnule Alexandru,
    Nu vă contrazic. Pe vremea aia nici nu auzisem de gărzi patriotice. Capitalul de simpatie pe care l-a câştigat Ceauşescu atunci a fost foarte persistent. Din păcate.
    Dacă ziceţi dv. că se uita Occidentul cu alţi ochi la noi, aşa o fi. Şi felinele mari se uită atent la pradă, înainte să sară asupra ei. Uneori, intensitatea privirii poate fi asemuită cu atracţia. Numai că e vorba exclusiv de foame.

    RăspundețiȘtergere
  19. ElZap, eu cred că atunci, ca şi acum, toată lumea juca după un scenariu bine pus la punct. Mai scăpa câte unul cu câte o improvizaţie, un recitativ şi lua aplauze la scenă deschisă, nebănuind că "ieşirea" lui era sub control.
    Diferenţa constă, iar zic cred, fiindcă sunt simple supoziţii personale, în gradul de naivitate al spectatorilor. Atunci eram cu mult mai naivi şi din pricina asta, posibil mai plini de speranţă. Azi, dacă îţi pierzi "nevinovăţia", imediat vine cineva, un frate mai mare şi-ţi pune eticheta de "adept al teoriilor conspiraţioniste".
    Mie a început să mi se pară deja obositor.

    RăspundețiȘtergere
  20. Stimata Renata,
    Ultimele cercetari ale savantilor americani, germani si britanici (hi, hi) au ajuns la concluzia ca omul este cel mai raspandit si feroce pradator ...

    Din pacate, am un comportament imposibil: chiar daca sunt de acord ca apa din copaie trebuie aruncata din timp in timp, am grija sa scot mai intai copilul.

    Va propun un moment de relaxare, cum sunt si vor fi din ce in ce mai putine:

    http://www.youtube.com/watch?v=qwb_nVYcGVo&feature=related

    RăspundețiȘtergere
  21. Domnule ALM,
    poanta cu băiţa şi copilul mi-a plăcut teribil. E din categoria "Îl schimbăm sau facem altul? - îndreptar de conduită pentru tinerii părinţi"
    Mulţumesc pentru momentul muzical.

    Sunt foarte curioasă, însă, cum veţi comenta mai recenta mea postare. Care nu e SF, deşi ador genul.

    RăspundețiȘtergere