sâmbătă, 8 mai 2010

Ăsta mai vrea o tură!

Eu, nu ştiu dacă v-am spus, sunt aşa, mai tare de cap, înţeleg greu şi uit repede, de-aia citesc de mai multe ori acelaşi lucru, până pricep ceva cât de cât şi-mi fixez cunoştinţele.
La economie sunt varză! Asta nu mi se trage din prostia-mi, ci din lipsa oricărei înţelegeri asupra matematicii.
Aşa că am citit şi recitit discursul domnului “prăşădinte”, cum pronunţă duduia Anastase, şi n-am stat să-mi storc creierii, dacă ştia el, când a zis cuvântul “subvenţii” la ce se referea, dacă ştie ce se întâmplă când tai un ajutor de handicapat (Aici vă spun eu: nu se întâmplă nimic; oamenii cu dizabilităţi de toate tipurile ies rar pe stradă, cel mult să-şi ia ceva de mâncare, când n-are cine să le facă serviciul ăsta, nu fac demonstraţii şi proteste.), dacă procentele alea – 25% şi 15% - sunt din pix sau din burtă.
Dar m-am oprit la paragrafele fără cifre, la alea în care ne făcea din vorbe.

Sigur, până şi eu am râs, ca orice om normal, când l-am auzit cum face pe prostul şi susţine că sărăcirea unei jumătăţi din populaţie va avea un efect foarte bun asupra mediului privat.
Ştiam că oameni foarte pricepuţi în ale economiei vor diseca şi demonta fiecare rând din noianul de minciuni conţinut în cuvântarea respectivă. Treaba asta a făcut-o Varujan Vosganian pe blogul lui, foarte frumos, nu dau link fiindcă m-a supărat odată, demult, când era ministru şi susţinea că un autoturism nou poluează mai multă vreme decât o rablă care-şi dă obşetscul sfârşit, ca şi cum noi am trăi într-un sistem închis de tip termos.

Totuşi văd că nimeni, până acum, nu se trage de mânecă şi nu se ciupeşte de obraz ca să vadă dacă nu cumva visează, citind următoarele:

“…vreau să mai închid un zvon. Am înţeles că mă vedeţi în postura de a face remanieri, de a da afară miniştri. Nu pune nimeni problema remanierilor. Ceea ce ne trebuie acum este stabilitate şi încredere.”

Voi ce ziceţi?
Nu e puţin ciudat că nu sacrifică niciun miel şi nu scrie cu sângele lui pe dealuri, ca să-şi neprihănească şi mai rău imaginea?

De ce o fi având Băsescu nevoie de TOT guvernul, exact în această formulă, înţepenit, bătut în cuie? Ce, nu mai sunt şi alţi pedelişti cu dosare penale puse la dulapul cu scheleţi care pot s-o facă pe miniştrii? Sunt!
Dar ăştia vechi sunt verificaţi, fidelizaţi, şantajaţi, ştampilaţi cetece, pe ăştia se poate baza până-n pânzele albe. La o adică, exact cu ăştia ar putea să născocească un matrapazlîc legal şi să mai candideze o dată!


Aştept cu mare nerăbdare şi speranţă să-mi dovediţi că e IM-PO-SI-BIL!
Dar să nu aduceţi în sprijinul demonstraţiei cuvântul “Constituţie”, fiindcă aceasta poate fi oricând modificată şi, dacă suntem în criză de timp, cea veche poate fi citită altfel şi reinterpretată, cum s-a mai întâmplat.

12 comentarii:

  1. "Matrapazlic legal"? Dar ce-i pasa lui de legalitate? Nici nu mai face matrapazlicuri. Ti se pare ca a avut vreo jena sau s-a folosit de vreo viclenie pentru a "iesi" in locul primului ministru? Face ce vrea...nestingherit.
    Mai vrea 5 ani? Va mai sta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc, Mihaela!
    Asta încerc să sugerez. Că, deocamdată, oricâtă energie şi inteligenţă s-ar scurge pe conductă, va mai sta, cât are chef.
    Orice alte discuţii constructive pornesc de la ralitatea aceasta.

    RăspundețiȘtergere
  3. salut ren,
    a patzit ca-n bancul cu oasele de peshte: a mancat si deja s-a desteptat... Acum or mai zice romanashii cum c-ar fi al mai prost presedinte?

    anca mica

    RăspundețiȘtergere
  4. legile FEMOSAN ..... pe SPATELE cui au fost facute averile ? cati le pot JUSTIFICA in INTREGIME ??? cati Bani iesa afara din TARA ??? daca nu intra fiscul BINE in TOTI cu averi DUBIOASE atunci … 0 treime din averi sa fie folosite minim 2 ani de GUVERNUL COMPETENT … dupa care se da banii inapoi numai la cei care au AVERI justificate pana la ultimul leut…. voi conduceti RO … asa ca… primul pas- CREDINTA si PRUDENTA … si evitati sa cumparati alimente din market…ci mai mult de la TARANI … pasul 2 – circulati mai putin cu Masina personala Vaporul si Avionul … veti vedea niste REZULTATE

    RăspundețiȘtergere
  5. Te intrebi... legat de guvern, de ce a ramas totul neschimbat. Pai, a doua zi dupa discurs, la prima ora, a aparut un comunicat din partea PDL. Nu mai fac alegerile pe liste. Boc va fi candidat unic la presedintia PDL. Nu vor mai fi patru prim-vicepresedinti numiti, ci unul singur, dintre oamenii lui Basescu. Berceanu Videanu, Blaga au fost convinsi sa renunte la partid si li s-a oferit guvernul. Mai exact li s-a oferit posibilitatea sa ramana, si sa nu fie (acum) schimbati. Au fost lasati sa mai fure putin. Bine, probabail ca nu pentru mult timp... Sa treaca congresul. Sa-si puna Basescu sacii in caruta.

    RăspundețiȘtergere
  6. Dragele mele și stimați domni, S
    1. Vom avea o satisfacție tîrzie și lipsită de consecințe pozitive - Schadenfreude, zic nemții - peste cîteva luni, cînd o să-i scoată ȘI de la guvern, doar nu credeți că Zeus se va împiedica de o înțelegere secretă! Conducerea partidului le dădea o putere la care miniștrii nu visează. Tocmai de asta le-a luat jucăria.
    2. Am răgușit spunînd că povestea aia cu "Băsescu nu mai are miză" e o intoxicare majoră. Dacă reușește să schimbe constituția, va declara că e alta, și deci și el e virgin. Dacă nu, face ca Putin: se face prim ministru (ceea ce îi place mult mai mult, e ordonator principal de credite!)
    Și, la ananghie, mai trage un referendum și POPORUL îi dă orice vrea el.
    De asta zic: hai să ne punem pe treabă serioasă cît mai e timp!

    RăspundețiȘtergere
  7. Lilick,
    scenariul tău mi se pare corect. Cu amendamentul - au fost lăsaţi încă puţin timp să fure mult. e furt contracronometru.
    După mine, nu cred că are mare importanţă dacă eşti ministru pdl-ist sau simplu barosan în acelaşi partid.
    Cred, cel mult, că poţi avea o poziţie privilegiată - furi şi nu dai socoteală sau una mai modestă - furi, dar plăteşti tribut.
    Sacii în căruţă sunt modificarea Constituţiei?

    RăspundețiȘtergere
  8. Da, anca mică...
    Dacă "bun" e totuna cu "diabolic".

    RăspundețiȘtergere
  9. Antiignorantule...
    am intrat puţin pe blogul tău ca să mă lămuresc ce vrei să zici. Nu m-am dumirit total. Ce semnifică "rezultate" cu majuscule? De ce scrii mijloace de tansport ca pe nume proprii?
    Plouă afară enervant... poate că de-aia nu pricep mare lucru? :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Doamnă Zoe Petre,
    Crâncen de lucidă mai sunteţi!
    Numai că până şi segmentul normal din populaţie care-şi foloseşte creierul ca să secrete gânduri personale şi nu hăpăie lozinci cu trăitul bine, cu ce-ar face Băsescu dacă ar fi lăsat să lucreze la bunul mers al naţiunii, până şi acel segment are un fel de autolimitare dictată de logică, adică nu se poate, domnule, să fie tot el, încă odată! Avem pârghii... democraţie... 20 de ani... bla, bla, bla...
    Şi eu cred că cel mai negru scenariu e cel mai probabil şi la el se lucrează intens. Poate că funcţia de premier l-ar coafa cu mult mai bine, cum ziceţi.
    Dar... de ce nu se ridică voci sonore din opoziţie, din presă, să ne deschidă ochii, să ne crape capul, să pricepem toţi, nu că suntem în pericol de-a retrăi epoca Ceauşescu, ci că deja ne facem reacomodarea cu dictatura...
    Deocamdată s-au reuşit, în timp record, toate combinările de învrăjbiri posibile: săraci cu bogaţi, bugetari cu particulari, şcoliţi cu analfabeţi, majorităţi cu minorităţi...
    Nu ştiu ce ne pun în aer, în apă, cum ne spală minţile, dar, în ritmul ăsta, vom ajunge să vedem tineri aruncându-şi părinţii în stradă pentru cine ştie ce indemnizaţie draconică - "erou al luptei pentru diminuarea populaţiei neproductive", ori poate va construi Boc un lanţ de aziluri, domicilii forţate pentru persoanele care au depăşit vârsta de pensionare şi încă respiră şi consumă.
    Poate să vă pară că parafrazez SF-uri, dar serenitatea cu care diverşi imbecili, conducători de asociaţii de mari şi mici producători particulari, au ieşit la tv să-şi exprime acordul faţă de sugrumarea bugetarilor şi pensionarilor, pe mine m-a speriat. Ne pierdem instincul de supravieţuire colectivă. Până şi animalele îl au!...

    Ziceţi: hai să ne punem pe treabă serioasă, cât mai e timp.
    Concret, ce-ar trebui să facem? Care e primul pas? Cu ce şanse?

    RăspundețiȘtergere
  11. Biopsia post-mortem9 mai 2010 la 15:13

    De ce va e frica, tot nu scapati, orice ati face! Acum e prea tarziu pentru voi. E vina voastra. Cand trebuia sa faceti ceva (mai mult) nu ati facut.
    In mod constant ati subestimat GROSOLAN adversarii si opozantii vostrii. Asta e o greseala capitala, si se plateste cu varf si indesat, pe perioada lunga...

    Mereu ati facut un titlu de glorie din ridiculizarea adversarilor, ati zis ca-s prosti, inculti, nepriceputi, etc, etc, si ati dat porecle de genul marinarul chior, piticul, etc.
    O greseala strategica de neiertat.

    Rezultatul a fost ca ati anesteziat practic instictul de autoaparare al oamenilor prin bagatelizarea potentialului pericol, aruncand in derizoriu necesitatea "oamenilor de bine" de a se mobiliza si de a contracara in mod viguros, un adversar ce se dovedea in mod constant mult mai formidabil decat cele mai negre cosmaruri ale voastre.
    Bravo! Va culcarati pe o ureche, si va trezirati in plin somn al ratiunii.

    Si cancerul pare ridicol la prima vedere, incompetent, fara inteligenta, pitic ca Boc in faza incipienta; dar incet, incet, se extinde si creste in mod exponential, parvertind funciile vitale ale organismului. Degeaba va treziti cand e prea tarziu, si cancerul a dat in metastaza, transformand tot organismul dupa chipul si asemanarea lui!

    Voi, intelectualii tarii, cainii de paza ai democratiei, in loc sa dati alarma la timp, sa mobilizati masele, ati picurat anestezic in venele tarii, prin fiecare comentariu al vostru in care ridiculizati si bagatelizati Bocii, Udrele, Basestii si Ridzipoancele!
    Daca ati fi folosit cateva seringi bune de adrenalina, in locul anestezicelor si analgezicelor, atunci alta ar fi fost situatia actuala!

    Bravos mai, voi astia "desteptii" natiei, dar vedeti ca acum, dupa ce vor trece micile momente meschine de bucurie generate de ridiculizarea raului, veti avea de suferit pe termen lung!

    Ati face bine ca pe viitor sa va invatati minte, si sa nu va mai subestimati adversarii.
    Nu uitati ca un singur virus minuscul si prost de EBOLA, e capabil sa va puna cu botul pe labe, indiferent cat sunteti voi de mari, destepti si scoliti...

    Biopsia post-mortem

    RăspundețiȘtergere
  12. Biopsia post-mortem...
    Amar comentariu!
    Şi corect.
    Nici tu nu pari neşcolită. Ba, mai ai şi umor. Umbli cu oximoroane... :)
    Acuma, după ce ne-ai mustrat, zi cam ce-ar fi de făcut.

    RăspundețiȘtergere