miercuri, 20 iunie 2012

V-aţi supăratără?

Nasol!
O mai iau o dată de la început.
La noi, nu există cercetare. Cercetarea e o formalitate. O bifă în autobiografie.
Am termenat liceu? Am. Am facultate? Am. Ce n-am? Masterate şi doctorate. Se face!
Să-mi aleg o temă. Uite asta: efectul razelor de lună asupra galoşilor de gumă. Să-l întreb pe îndrumător cum dă bine în lucrare: să aive efect or să n-aive? Să aive, că d-aia ne muncim la partea practică.
Ce, adică, aţi dori, dom profesor, să producă razele de lună la galoşii de gumă? Să-i încălzească, să schimbe modelu de polimerizare stereospecifică a izoprenului sau să descoperim, în urma unei iradieri discrete dar conştiincioase, noapte de noapte, urme fine de uraniu pe bombeu?
Î-hî! Asta de la urmă. Cu bombeu'... Da' nu urme fine, că nu ne bagă nimeni în seamă. Urma d-alea... ştii tu! Să meargă la proiecte cu bani europeni.
Păi, cam cât uraniu să ne facem că am descoperit? Cât o boabă de muştar, cât una de cafea sau cât o cireaşă de iunie?
De iunie, că e mai dulci.
Bine. Adică juma de linguriţă de uraniu per bombeu, la o iradiere lunară contiunuă, în toate lunile cu "r".
Aşa! Cu "r", bine gândit, că tot atunci se ia şi uleiu de peşte. Scrie întâi metoda de lucru, să n-o uităm pe dinafara lucrării. O luăm de la Icsulescu.
Dom profesor, da e de dinainte de Gagarin!
Alta oricum nu există.
Bineee!.... O punem p-a lu ăsta. Icsulescu. Da la el nu rezultă uraniu, rezultă noroi.
Cât?
Cinşpe grame.
Mai taie dîn ele, că linguriţa are cinci, ne-am stabilit la cinci, n-o să dăm noi acuma doo secole de cercetare peste cap. 
Bun. Am scris metoda şi tehnica de lucru. Bag concluziile. Avem o pagină jumate. Lucrarea tre să aibă o sută cinzeci. Ce facem?
Băgăm partea teoretică.
Da. Băgăm o sută patruşopt virgulă cinci pagini dă teorie.
De unde?
De unde vrei! Uite lista. Ăştia patru sunt morţi, bagă cât mai mult de la ei.
Păi, dom profesor, ăştia au studiat platfusul! Nu intră la tema noastră.
Ba intră, că dacă ai platfus, nu poţi umbla în gumari.
Da' nu era despre galoşi?
Era despre galoşi, idiotule, dar gumarii, ca şi galoşii, sunt de cauciuc. Doamne, cine mi te-a scos în cale! Scrie, nu mai comenta.
Dom' profesor, am dovedit partea teoretică, aia practică o avem deja, concluziile le-am stabilit imediat ce-am ales tema... problema e că nu avem specificaţii la materia primă - galoşi - că nu se mai fabrică. Ce facem?
Punem balerini!
De firmă sau chinezeşti?
Chinezeşti, să aibă acelaşi producător ca şi galoşii.
A-ha!

Ăsta e lungul drum al cercetării româneşti spre concluzii.
Fie că vă place, fie că nu.
Dacă nu vi se pare veridic, înseamnă că ori nu v-aţi făcut lucrarea de diplomă pe vremea când mirosea a cercetare studenţească, ori v-a prostit îndrumătorul ştiinţific, de nici n-aţi mirosit că el îşi face planul.

N.B.: În literatură e aproape imposibil să plagiezi, dacă n-ai talent. Fiindcă, dacă ai talent, poţi povesti o EXACT aceaeşi poveste anterioară, şi toţi cititorii să fie convinşi că plagiatul e plagiator.

Ne vedem pe wordpress, în curând!
Staţi p-aproape, să vă dau linkul.

12 comentarii:

  1. dar cu cei i-ai suparat pe domnii?! :))))
    Theodora

    RăspundețiȘtergere
  2. 'Abar n-am, Theo!
    Dar s-au repezitără în GARĂ, în premieră, să mă ia la trei păzeşte.
    Lucru care-mi convine, de minune!

    RăspundețiȘtergere
  3. Draga Renata,mă tem că, de astă dată, nu sînt de acord. Există și ce spui - o fușereală numită, solemn, cercetare - dar te asigur că există și cercetare adevărată. Nu mă refer aici doar la fizicieni sau chimiști, unii dintre ei sînt importanți, totuși, în mari institute internaționale; matematicienii romîni sînt respectați peste tot în lume. Iar colegii mei arheologi se usucă veri de-a rîndul în arșița cercetării de teren ca să adauge o cărămidă la edificiul istoriei antice sau medievale. Eu am cîțiva doctoranzi excepționali și mulți - foarte buni, care urmăresc cu răbdare și foarte mult efort, nu mai vorbesc de sacrificii, dar ele există - cîte o temă care îi pasionează din anul I pînă după teză. De ce să-i jignești așa?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cu tot respectul, doamna profesoara, ceea ce spuneti aici sunt exceptii si nu regula. Regula este ca masteranzii si doctoranzii romani scriu mult mai mult decat citesc. Ei nu fac nici o cercetare pentru ca nu le cere nimeni, iar concluziile sunt puse de la inceput doar pentru ca se stabileasca, din capul locului, daca merita sau nu sa fie scrisa lucrarea sau teza respectiva. Cu siguranta ca nimeni nu o va citi, pana cand autorul nu trebuie vituperat public, pentru oarece motiv.

      Ștergere
  4. Doamnă profesor,
    Aveţi dreptate să vă supăraţi! Nu vorbeam însă de puţinii oameni dedicaţi, probabil, cercetării, ci de acei mulţi care-şi zic într-o bună zi "trebuie să-mi dau doctoratul!" De ce trebuie? Ca să am şi eu un doctorat. N-ar fi normal să se apuce de asta numai cei care au morbul cercetării, care sunt frământaţi de o idee şi vor să afle totul despre ea?
    Mi-e teamă că există două tipuri de cercetători: cei care-şi adaugă un titlu ştiinţific la butonieră şi cei realmente meniţi cercetării şi pasionaţi de ea. Aceştia din urmă, fireşte, nu au de ce să copieze lucrările altora fiindcă au propriile lor idei.

    Veţi admite, totuşi, că există prea multă aglomeraţie de oameni cu titluri ştiinţifice, care şi-au făcut repejor nişte lucrări pe colţul mesei, utilizând toate mijloacele pentru ca să iasă o lucrărică repede şi cu cât mai puţin efort?
    N-aţi remarcat că întrebarea "Tu de ce nu-ţi dai doctoratul?" a început să fie pusă pe tonul cu care întrebi "Tu de ce nu te măriţi sau de ce nu faci copii sau de ce nu-ţi faci o casă?"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un domn profesor universitar, a cărui principală contribuție teoretică era o carte tradusă din rusă, fără să știe că era doar o traducere rusească a unei cărți americane de referință, se afla la mare, într-una din vilele „de protocol”. În parcarea vilei vede o mașină cu număr străin și îl abordează pe posesorul vehiculului: de unde sunteți, cu mașina asta? Din Belgia, vine răspunul. Bruxelles. Aha, zice domn profesor, n-am fost niciodată acolo. Poate vreți să mă invitați. Știți, aș putea să vă aranjez un doctorat. Ghinionul domniei sale a fost că domnul din Belgia era el însuși conferențiar universitar și doctor, încă din vremurile apuse, când mai era o oarecare rușine să copiezi fără jenă.

      Ștergere
  5. Eu nu mă supărai. Cred că nici Baghi.
    Deci, nu ne supăratără nimeni.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Las, tu, ca si daca se mai supara unii, le trece.

      Ștergere
  6. Lumea trebuie sa fie eterogenă, sa aibă culoare, să fie diversitate.

    Aş se face că unii mai muncesc pe bune ca să-şi ia doctoratul. Ăştia sunt nostalgicii vremurilor demult apuse.

    Cei mai mulţi însă luptă împotriva comunismului pe brânci şi dau într-o veselie cu copy/paste (pe vremea aia nici nu se cunoştea tehnologia asta).

    Băieţii mai săraci adună bani la tinereţe, ca să-şi facă un doctorat la bătrâneţe. Alta-i treaba cu cei potenţi, avuţi, îmbuibaţi. Ei nu dau banu. Ăia vânează câte un sărac cu doctorat pe bune şi-i pun pumnul în piept. Din confruntarea asta iese doctoratul.

    Dacă nu-i aşa să-mi ziceţi mie cuţu.

    Dau şi potenţii ăştia ceva, dar nu dau din buzunarul lor. Asta ca să fie clar.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ei, asa e! De copy-paste nu se auzise pe vremea noastra. Aia, cand scriau de mana, cuvant cu cuvant, poate ca le ramanea ceva in cap.

    RăspundețiȘtergere
  8. Păi sigur că da, că în cap totul ajunge prin degete. Şi prin scandare.

    Nu făceau aşa şi masoreţii biblici, ba chiar şi majoretele zilelor noastre. Dacă le pui să-şi arate buricele degetelor o să vezi că sunt pătate cu Cain şi Abel.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ElZap, dacă am ajuns la masoreţii biblici, vâri de tot în ceaţă noua mea şleahtă de comentatori.
      Da' probabil că nu citesc şi comentariile altora, se citesc pe ei înşile :), sine, se.

      Ștergere