sâmbătă, 26 februarie 2011

Tabla de şah



Am primit-o pe mail, de la un prieten, n-am furat-o.
Nici el n-a furat-o, că m-am interesat. A luat-o de pe net, cu copy paste, la liber. Netul o are de pe un blog intitulat “Untitled”.  A ajuns acolo de pe un alt blog – “Parraseando”.

Acuma eu, când am văzut-o aşa orfană şi fără adăpost, m-am gândit s-o aduc în gara noastră.
S-o găzduim câteva zile, până trece iureşul din vămi.
Îi dăm un ceai, de păducel, mai scade tensiunea.
Mă gândeam s-o ascund în sala de aşteptare, să n-o vadă cineva, să-i căşune pe ea, că de unde atâţi pioni la negru.
Mai bine o vâr la biroul de obiecte pierdute.  Conform legii, la noi nimic nu se pierde. Cine are de câştigat, câştigă totul. Poate o fi  acum un hop de încetare a plăţilor, o lună, două, maximum 29 de zile, dar ne revenim. Pionii care trebuie albiţi se întorc la lucru. Care n-ai ce  le face, că aşa i-a lăsat Dumnezeu, ca pe Bercea, îi mai reciclăm, recicălim, le atragem atenţia să fie mai atenţi pe viitor, să nu mai bage şpaga muncită în coşul de gunoi că e păcat, să nu se mai iubească prin gherete, să încerce pe tunuri…

Până la urmă, am ales: o lăsăm aici, pe peronul unu, la vedere.
În fond,  până şi trenul prezidenţial, tot la peronul unu trage!

vineri, 25 februarie 2011

Piramida trofică

Când te cheamă Adrian Ursu şi te laşi pilotat de unu’, Ghiţă, poate că e mai bine să iei un manual de biologie de liceu, să vezi unde se poziţionează ursul în lanţul trofic şi unde ghiţă.
Ghiţă de pădure, sălbatecul, se aţine cu Augustin Doinaş la poeme şi cu miliardarul Ţiri în bătaia puştii, controlat.
Pierde la cantitativ, în teren, dar îşi păstrează relaxat victoria  la calitativ,în eternitate.
Fiţele cinegetice ale lui Ţiri trec cu vârsta, într-o bună zi n-o să mai vâneze nici el decât pe monitor, nemţi, în Call of Duty.
Ghiţă de pădure e în subvârful piramidei, pe el nu-l vânează decât prinţi din Levant.
Ghiţă de grădină e la bază în trapezul  isoscel iniţial, cu cernoziomul,  râmele, cârtiţele şi şobolanii.  Adică jos. E drept că n-are prea mulţi consumatori asupra lui, că stă în cocină,  la fereală, e sacrificat la zi fixă, de sărbătorile iernii, n-are el parte de aventuri vânătoreşti, merge la moarte planificată.

Pe toate astea ar fi trebuit să le ştie Ursu, care nu mormăie prin pădure de ieri, de azi.
Şi nu era musai să aştepte ziua când ghiţă de la bază devine ghiţă la vârf.
Bonus, aseară, în emisiunea lui Gâdea, şi-a luat-o cu bancurile de autobază ale lui Mircea Badea.
Sigur, e greu în presă! E aproape la fel de greu ca-n viaţă.

luni, 21 februarie 2011

Fragment de buchet



Le-am promis colegelor mele că îl pun pe blog. N-a încăput tot!

446760 de ore şi 40 de minute

Atât am împlinit.
Şi am şi primit un cadou pe Facebook, de la Dorina Ionescu, pe care l-am pus pe blog, aşa cum i-am promis. 
Şi urări de la George Şerban, căruia îi mulţumesc încă o dată.
Acum mă mai uit niţel, a cinşpea oară, la veveriţe şi mă duc la culcare.

Noapte bună, tuturor!

duminică, 20 februarie 2011

Să mai ne şi râdem!...

Doamna Fănica Anghel, una dintre rudele familiei Băsescu, dezavuând nedreptatea care i s-a făcut lu' soţul ei. 
Prin urmare, justiţia e oarbă şi imparţială, aşa cum îi stă bine. A ajuns să aresteze până şi neamuri de-ale preşedintelui.
 

duminică, 13 februarie 2011

Măsuri compuse

Nu, n-o să vorbim de “geamparale”, că nu-mi arde. Deşi, acolo e cu “măsuri compuse”. O să vorbim de “n-am parale”, alt dans autohton, pe care îl învăţăm de la Cseke. Ăsta chiar se pricepe la “măsuri compuse”, că e ungur.

La început, exact ca şi voi, n-am înţeles de ce cumpără Cseke ambulanţe, dacă desfiinţează spitale.
Oricum, la apelurile pacienţilor trecuţi de şaptezeci de ani, maşinile nu prea ajung, iar dacă vin, totuşi,  sunt prevăzute cu o soră sau un sor care  întreabă:
- Ai ceva medicamente prin casă?
- E cineva în bloc care ştie să măsoare o tensiune?
- Ţi-ai mai făcut vreodată, singur, intravenoase?
Dacă zici “de 3 x nu”, se formulează a patra şi ultima întrebare:
- Atunci de ce ne-ai mai chemat?
Şi pa!
Apoi  m-am dumirit că,  exact astea două măsuri simple – mai multe salvări, mai puţine spitale, cu transformarea unora în aziluri de bătrâni - luate împreună, capătă sens sau, cum zicea intezicătorul de junk food, sunt în interesul bolnavului. I se lărgeşte plaja de opţiuni.

Să luăm cazul tipic: cincizeci de ani, colică renală. Până ajunge targa la el, omul împlineşte vârsta corespunzătoare. A patra întrebare nu va mai fi “Atunci de ce ne-aţi mai chemat?”, ci:
- Doriţi spitalizare sau azilare?
Dacă e un om cu capul pe umeri, alege repede varianta doi, cât mai sunt locuri libere.
A cincea întrebare decurge, logic, din al patrulea răspuns:
- Într-un fost sanatoriu TBC sau în fostul “boli infecţioase şi tropicale?”
De unde, iniţial, când a dat telefon, era un disperat care se chircea în durerile unei colici renale şi nu vedea în faţa ochilor decât papaverină şi scobutil, acum, dintr-o dată, viaţa devine o nouă provocare:
- Ăla de TBC e în pădure, nu? Brazi, veveriţe, aer curat…
- Îhî!…  
- Şi “tropicalele” unde sunt?
- Pe Mihai Bravu.
 - Aaa!... Atunci TBC.
Înţelegeţi? Va fi turism curat!

Pe lângă ambulanţe, cică vrea să cumpere şi elicoptere. Aici, vorbim deja de sclipire ministerială.
Probabil că într-o zi, cât de curând,  va fi nevoie de ele. Simultan.
 Aşa să ne-ajute Ăl de Sus!

sâmbătă, 12 februarie 2011

Cum, necum, s-a întâmplat!

Nimeni nu ştie cum, cu cine, în ce condiţii a rămas Corupţia borţoasă. Şi doar înghiţea anticorupţionale zilnic!
Există probe video cu sex în gheretă, dar coparticipanţii erau doi vameşi pârliţi. Vai de capul lor, când s-or întoarce acasă, la bărbat şi respectiv nevastă, fiindcă de întors, se întorc sigur! N-o să-i ţină mult în arest, din două motive: întâi, că se sperie şi încep să vorbească şi pe urmă, dacă nu ei, atunci cine face cheta mai departe?
La alt nivel, ceva mai su(s)pus, un domn, Liviu Florian, întreţinea o relaţie neprincipială şi adulterină cu o duduie, Nicoleta, care i-a dat o sută treizeci de mii pentru un post, dar el plătea consumaţia, cavalereşte, ori de câte ori o scotea la local.  
Dacă e să ne limităm la fapte, cam astea sunt. Palpabile. În rest, vorbe de clacă.
A zis şi doamna Kövesi , cea cu care natura a fost aşa de generoasă pe lungime, da’ când a ajuns s-o utileze cu-o frunte înaltă s-a zgârcit de tot, că astea, cu datul banilor unui partid, sunt vorbe de inculpat. Adică praf în ochi.
Totuşi, într-un fel sau altul, coana Corupţia s-a rotunjit, gâfâie, umblă clătinat ca o raţă, mâine-poimâine se-aude un glăscior care strigă “tata!” şi, doamne fereşte, îi zice pe nume.
N-am păzit-o, ne-a umplut de ruşine. S-o luăm la omor, cu-o Falcă-n cer şi c-un Flutur în pământ? Nu, că de unde bani, mai apoi?

Lasă că vine Întâiul Genicolog al ţării şi-o ajută să lepede!
Să “lepede”, să “pedele”,  cum se zice corect?  

joi, 10 februarie 2011

Cu preşedintele la genicolog

Aţi văzut filmul ăla, cu Robert de Niro şi Billy Crystal, “Cu naşu’  la psihiatru”?
Şi mie mi-a plăcut!
La noi nu s-a găsit niciun regizor, nici măcar hailanderul Nicolaescu, să dea o replică autohtonă , cu specific românesc, acestei teme generoase: cum să transformi un mafiot depresiv în mafiot fericit.
Noroc cu Băsescu, mare consumator, care se uită la antene şi emite pe reteve unu!
El a înţeles la timp cu ce film îi mai ţine-n sah pe proşti. Ocazie cu care îi dă mat lui Diaconescu. Ăla caută încă, profitând de orice oportunitate, o avocată moartă, el,  Preşedintele, caută o Regină vie.  Noi toţi, proştii incluşi, ştim cine e Regina. Da’  ne place să ne alintăm, să zicem că n-am mai văzut filmul ăsta, că, mamă, ce mişto e, dacă nu ia oscarul, zmeura sau orice alt fruct de aur oprit,  măcar face succes de casă.
Preşedintele e un fel de Nicolaescu. Singur îşi scrie scenariile, singur participă la casting, singur se alege în rolul principal, secundar, terţiar şi de personal tesa. La maşinişti nu se riscă, bagă cascadori  - vameşi şi poliţişti. Nu-s chiar  Csobi Cseh, dar urmează să dea cu subsemnatul de-aici încolo. Nu precupeţeşte niciun gram de kerosen ca să-i ia pe sus.
La premieră se aplaudă la scenă deschisă.
Noi, cu umilinţă, gândind că ne-a tras-o.
Proştii, cu entuziasm, gândind că ne-au tras-o.
El, obiectiv, imparţial, fericit că  ”Le-am tras-o!”
Singur se premiază şi îşi compune discursul pe care-l va citi la decernare:

“De la Omar Hayssam pâna la Vântu, toţi sunt foarte bolnavi. Când pun mâna pe bani publici nu sunt bolnavi, altfel dă boala-n ei şi sar tonomatele să-i apere că sunt bolnavi sau cum îşi permite preşedintele să pună sub semnul întrebării că genicologul (sic!) îi dă certificat medical că e bolnav de inimă stăpânului postului de televiziune.
Cum se numea filmul ăsta, unde producător, regizor, scenarist, coloană sonoră, distribuţie costume, decoruri, machiaj şi concluzii e Băsescu?
“Cu preşedintele la genicolog”.

Aştept cu nepăsare o ordonanţă de urgenţă care să modifice DEX-ul, cu repercusiuni asupra specialităţilor medicale. Vreau să-i văd pe GINECOLOGI stând la coadă la un ghişeu, nu contează unde, să-şi ia noua parafă.
Şi, în cele din urmă, vreau să vizionez în mod oficial  filmul ăsta, în care Băsescu, autorul şi strămoşul nostru, stă cu genunchii flexaţi, în decubit dorsal şi primeşte pupăturile de rigoare în zona “genicologică”.
Vreau să figureze în cărţile de istorie, cu nume şi prenume, lista celor care au îngenucheat să pupe , acolo unde GINECOLOGUL lucrează în picioare.      

sâmbătă, 5 februarie 2011

Egiptul, ca un pergament

Pentru mine, Egiptul nici nu există altfel decât ca o eternă enigmă.
Poţi construi o piramidă cu scalvi  sau e nevoie de  sfinţi electromagnetici?
Dacă nu sunt urme de fum înăuntru, e pentru că se ilumina şantierul ascuns cu becuri electrice sau zeii suflau lumină în interior, până la desăvârşirea lucrărilor?
În anii şaptezeci ai secolului trecut, s-a dovedit ştiinţific, în laborator, că ADN  prelevat din celulele epiteliale ale unei mumii, readus în mediul propice vieţii, făcea OPT multiplicări. S-a considerat că ştiinţa actuală nu poate pune la dispoziţie celulei care suferea diviziuni,  un cadru suficient de prietenos exprimării sale totale.
Ce-ar fi ieşit, într-un final glorios? O clonă de piele umană sau un embrion? Şi dacă embrionul respectiv ar fi devenit viabil, avea el o cât de mică amprentă a amintirilor strămoşului său, mumificat sau s-ar fi dezvoltat ca un băieţel de cartier, dispus să mestece ciungă şi să înveţe să cânte la chitară electrică?
Apoi, brusc, lumea modernă şi serioasă  a tras cortina asupra acestui incident.
De 40 de ani, nu preget să mă întreb ce s-ar fi întâmplat, dacă experimentul mergea mai departe?
Au coborât din ceruri Care de Foc? Au dorit birjarii lor să ne dea o mână de ajutor?
Eram noi, în anii şaptezeci, la un pas de-a descoperi misterul reîncarnării? Al vieţii veşnice?Al conservării informaţiei dincolo de timp?


La începutul lui februarie 2011 am căpătat răspunsul.
Un “car” diplomatic trece prin mulţimea de manifestanţi, zdrobindu-o, exact aşa cum au făcut tancurile noastre pe Magheru, în 1989, decembrie.
Sunt sigură că zdobiţii, zdrobitorii şi martorii incidentului n-au habar câtă informaţie se conservă în celulele pielii bătrânilor faraoni.  Ei vor niţică viaţă actuală. Acum.
Mii de analişti stau cu ochiul belit pe ciorna istoriei, să-şi vâre propria teorie în eternitate. 
Cui îi mai pasă de pielea Faraonului?
Zbârcită, ca un pergament.