Pacientul Oprescu

Io, până la treij’ de ani, făceam podul fără nicio problemă, ca Apolodor din Damasc. Pă ne-ncălzite!

La treiş’unu ne-mpliniţi, într-o bună dimineaţă, a dat peste mine o criză de sciatic care m-a ţintuit la pat 90 de zile.

Toţi doctorii s-au mirat, că nu făcusem nimic rău în noaptea aceea, dormisem regulamentar, pe dreapta şi numa-n vis poate că sărisem cine ştie ce pârleaz, în aşa fel încât discul intervertebral ieşise şi el niţel din formaţie, de curiozitate. Am dat semnături cu nemiluita că-mi asum riscul neoperării, chiar dacă ar fi să ajung într-un “scaun electric”, de-ăla pe care îl făcea EBA cadou paraliticilor.

Doar doctorul Voicu, ţine-l-ar Dumnezeu sănătos, mi-a zis că de la “pod” mi se trage. Că nu e normal ca un adult de vârsta mea să-şi mobilizeze coloana invers, fără antrenament.

Adică ceea ce mie mi se păruse o chestie pozitivă s-a dovedit a fi un handicap.

Sper să n-ajungă şi doctorul Oprescu să-şi blesteme zilele, că a reuşit să facă PODUL la 60 de ani!