luni, 23 aprilie 2012

Îngerii Comerciali

Pe vremuri le zicea comis-voiajori. Acum, ne(re)cunoscătorii îi numesc tot agenţi de vânzări. Eu le zic “Îngeri Comerciali”, pentru că nu încearcă să-ţi vândă nimic, îţi oferă gratis o Oportunitate, o idee de Afacere Care Merge Singură, tu nu trebuie decât să ţii contul căscat, să aibă unde intra banii. Sigur, la început faci o mică investiţie în nişte cărticele care-ţi arată Calea.

De data asta era o Îngeriţă.
Nu ştiu unde mi-a fost capul, cum de nu m-am prins că urmează o întâlnire de gradul trei, deşi mă privea în felul acela, inconfundabil, cu o sfântă lumină în pupile. Şi-a pus o mână peste a mea în timp ce-mi vorbea şi eu m-am speriat, ca o ţărancă proastă, am tras mâna, gândindu-mă la tâmpenii. Bineînţeles că nu era lesbiană, era un Trimis al Oportunităţii Mele, dar eu deja mă făcusem de râs!
Când mi-am revenit din spaime, am întrebat-o dacă e faza aia cu vânzarea piramidală, fiindcă n-aveam chef să ne lungim aiurea.
A ţuguiat buzele dezamăgită  şi mi-a spus:  “Bineînţeles că nu!”  Totuşi, simultan, a scos la iveală o broşură.
Una din alea care te învaţă să gândeşti “Altfel”.
Unii îi zic “Schimbarea”, alţii “Provocarea”. I-am înşirat repede toate variantele cuvântului magic.
A zâmbit trist: eram depăşită, ridicolă, demnă de milă.
Cărţulia ei era despre “Algoritmul Vieţii”.
Cu asta m-a dat gata, dar n-am vrut să se observe şi am întrebat-o direct: “Cât costă crema antirid”?
N-a răspuns. Părea jignită. A scos un catalog cu poze şi s-a pornit să-mi explice: “După zeci de ani, cercetătorii geneticii umane, numai laureaţi ai premiului Nobel, au descoperit, în sfârşit, algoritmul genetic al vieţii.  Nu tot materialul genetic se replică! Există mari depozite genice mute.”
“Aşa e, zic, ADN-ul noninformaţional…”
S-a uitat la mine ca la un gunoi. Fiindcă minimalizam încercarea ei de a mă scoate la lumină. Fiindcă îndrăznisem să-i zic cremei -  “cremă”. Ea o numea “sistem”.
“Toate cremele sunt un sistem, îndrăznesc eu. Fază grasă, fază apoasă, plus agenţii de împăcare între ele…”
M-a privit iar. Altcumva. Nu mai eram un gunoi, eram un pericol. Mă dedam la trufii nebănuite.
“Crema Noastră, explică ea, funcţionează de la interior spre exterior.”
Am îngheţat: vasăzică se înghite? Nu te dai cu ea pe faţă?
“Te dai pe faţă, dar se adresează fiecărei celule epidermice altfel.”
Ah! Ştiam eu că e ceva legat de “altfel”!
Continuă să dezvolte: “Are valenţe diferite, în funcţie de nevoile fiecărei celule de a primi antioxidanţi. Bănuiesc că aţi auzit de antioxidanţi!”
Până să apuc eu să-i mărturisesc că vând lunar cam o roabă de flaconaşe cu antioxidanţi, a sucit laptopul spre mine şi mi-a zis că nu durează decât şapte minute ca să pricep despre ce e vorba.
Mă pune la film. Povestitorul e chiar Îngerul Suprem, cel care a descoperit Algoritmul Vieţii.
Vizionez un amfiteatru plin cu vreo sută de oameni, îmbrăcaţi în tricouri portocalii. Ar putea fi pedelişti, dacă n-ar fi americani. Printre ei, câţiva în tricouri verzi sau albastre şi, foarte rar, câte unul îmbrăcat în  tricou negru. Mie mi-a fost milă de ăia, puţinii,  în negru. Or fi pe moarte?
“N-au luat complexul antioxidant şi sunt pe ducă?”- am încercat s-o dau pe glumă, dar am dat-o în bară. Era exact invers: ăia întunecaţi erau salvaţii. Bubuiau de antioxidanţi. Firma ei, a Îngeriţei, avea şi Complexul Antioxidant Adevărat-capsule. Fireşte, unic în lume. Ăilalţi, verzi-albaştrii, urmau să crape în viitorul apropiat. Portocaliii erau cam fără viitor, dacă nu luau doze mari, combinate, din Antioxidantul Lor şi Detoxifiantul Lor. Că aveau şi Detoxifiant.
“Totuşi, mai încerc o dată,  cât e o cutie de algoritm de 50 ml, antirid, de noapte?”
Nu-mi spune. Scrie ceva pe o coală. Mamă, cât scrie! Un rând întreg.
Îmi dă să citesc. E un link, nu o sumă.
Acasă, am priceput de ce s-a cam bosumflat când a aflat că nu sunt patroana farmaciei. Ca să-mi cumpăr antiridul algoritmat, ar fi trebuit să fiu stăpâna unui lanţ de farmacii, toate deschise în mall-uri.

Azi o să mă sune Îngeriţa sa-mi ofere un demo gratuit.
Nu ştiu dacă are de gând să se dea cu cremă pe jumătate de obraz ca să văd eu, cu ochii mei, cum întinereşte cu zece ani sau să-şi întindă un strat gros pe pâine şi s-o mănânce, ca să-mi arate cât e de naturală şi non-toxică. Cert e că o să-i comunic venitul meu lunar abia la sfârşitul exerciţiului.

Să-i ţineţi pumnii, fiindcă o să-i cadă faţa!

5 comentarii:

  1. Vînzările astea piramidale mi se par un fel de Caritas comercial. "Agenţii comerciali" sunt baza. Dar cine-o fi vîrful ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai intuit exact, Matilda! E un Caritas comercial. Vânzările piramidale cad, ăn final, când toată lumea vinde întregii lumi şi produsele se suprapun. Soluţia, pe termen scurt, e să scumpeşti produsele spre a da iluzia că sunt diferite. O să ajungem la o cremă de faţă care o săcoste cât o maşină? Posibil!
    Mă înspăimântă naivitatea achizitorului care dă apă la moară acestor afaceri.

    p.s. Nu pot intra pe blogul tău să comentez, de nicăieri! Chestia asta mă umple de nervi.
    Nu-mi laşi un mail, să te contactez acolo, dacă am ceva important să-ţo spun?

    RăspundețiȘtergere
  3. Păi o cremă, pardon ce zic io cremă, un sistem tre' să fie, da' musai să şi slăbească 5 kg pe săptămână, că asta-i baza. Să ia exemplu de la COLONHELP, că ăia după ce "detoxifică" (cum o veni aia) rahatu', te slăbesc de... faci striptiz (cad toate de pe tine)!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cârco, ai înţeles mesajul la mai mult ca perfect!

      Ștergere
  4. Ah, şi din câte ştiu eu, "îngerul comercial" care nu se mai numeşte comis voiajor, în scripte figurează ca "Director Vânzări" sau "Director de Zonă"!

    RăspundețiȘtergere