Undeva, pe planetă, mai există oameni vii

Aşa aş fi intitulat eu ştirea asta, despre doi tipi care au luat ceva la bord şi s-au distrat într-un parc acvatic, aşa cum, treji fiind, n-ar fi îndrăznit niciodată s-o facă.

Nu, fireşte, nu puteau fi “beţi-rangă”, precum ne anunţă titlul! “Beat-rangă” e echivalentul lui “ţeapăn de beat”, e atunci când te mişti ca roboţii de primă generaţie, dacă te mai mişti, dacă nu cumva stai obnubilat într-un colţ, cu ochii în gol, “mut de beat”.

Mai mult ca sigur că ăştia doi erau în faza incipientă, euforică, aia în care toată lumea e a ta, eşti prieten cu amantul nevestei, orice slută e frumoasă, binele învinge răul,  dacă vrei, poţi: a) să dansezi ca Fred Astaire, b) să cânţi ca Freddie Mercury, c) să scrii ca Gellu Naum.

Beţivanii noştri n-au ţintit aşa de sus, s-au mulţumit să se simţească bine într-un loc unde n-ar fi cutezat să se vâre, la alcoolemie mai mică: în bazinul cu delfini. Au înotat cot la cot cu ei.

La cum îi ştim noi pe delfini de  inteligenţi, sensibili, politicoşi cu bipezii, gata oricând să le facă impresia că sunt niţel mai prostănaci ca să le măguleasă orgoliul, într-un cuvânt - diplomaţi, e foarte posibil că i-ar fi admis în compania lor şi într-o stare de ebrietate mai avansată. Aşa că episodul acvatic nu e concludent.

Dar ce-au făcut cheflii, la plecare? Au dovedit că simţul umorului le rămăsese intact, beţi fiind.

L-au luat cu ei pe Dirk, mascota parcului şi pinguin pe deasupra, l-au dus acasă, l-au omenit, şi-au făcut poze cu el şi, în cele din urmă, au adormit tustrei în bună pace.

A doua zi, s-au predat autorităţilor, restituind Apolodorul australian, cu scuzele de rigoare.

Toată întâmplarea asta a creat o ştire.

Cei doi vor putea povesti nepoţilor, dovedind cu fotografii plus filmuleţ, că pinguinul Dirk a dansat pe mocheta lor.

Dirk  le va comunica şi el, urmaşilor, în modul său pinguinesc, marea taină a lumii celor care plătesc să vadă pinguini: au descoperit mocheta şi calcă pe ea.

Poate doar delfinii  nu vor avea nimic de comentat în legătură cu incidentul, fiindcă se bucură de atingerile epidermei umane, indiferent de motiv. Delfinii sunt atât de emotivi, încât nici nu citesc ştirile, ca să nu se emoţioneze mai tare.

Pe asta s-au bazat şi jurnaliştii, pe discreţia şi tăcerea tuturor părţilor implicate, ca să transforme o ştire bună într-o ştire proastă. Păcat!