Agentul de vânzări 007

 În seara zilei de 23 august a.c., acceleratul 1746 care circula pe ruta Satu Mare – Bucureşti a ajuns la destinaţie cu o întârziere de 75 de minute, fiindcă la intrarea în gara Predeal trenul a călcat un om, din dorinţa ultimului.

Observaţi că am reuşit să evit cuvântul “sinucigaş”, deşi despre el e vorba în ştire, chiar şi aşa cum am formulat-o eu.

Câte accesări aş fi obţinut cu postarea asta? Vreo zece. Toate ale mele, ca să verific dacă îmi lasă cineva vreun comentariu.

Nu foloseşti cuvinte-cheie, ca:  sinucidere, crimă, viol, escroc (nu eXcroc, cum continuă să pronunţe prompteristele televiziunilor), trafic cu carne vie, nuntă, botez, înmormântare, Vârciu, nu te bagă nimeni în seamă.

Agentul de vânzări 007, ex-comersant de uşi de garaj, s-a orientat cu mult mai bine. Aflat la doi metri de scena descrisă mai sus, deschide laptopul şi scrie pe genunchi, la cald, direct în blogul său:

“Daca vrei sa te sinucizi, du-te-n p***a ma-tii si fa-o pe pustii, nu intr-un loc public. (…) Salvarea unor asemenea personaje nu e o miza. In cazul sinucigasilor eu as chema Rebu, nu IML-ul.”

Paragraful face înconjurul netului. Dacă scrii pe Google doar “p***a ma-tii si fa-o pe pustii”, aşa, cu trei steluţe, respectând decenţa ortografică a autorului, ţi se aştern la picioare zeci de titluri de articole în care se vorbeşte numai şi numai despre acest  Mirel, fost vânzător de uşi, acum consilier la uşa unui ministru care se trage, la rândul său,  din consilier prezidenţial.

Simt nevoia să-i mulţumesc post mortem acelui anonim sinucigaş, deoarece, graţie gestului său disperat,  a aflat o lume întreagă, inclusiv eu care nu ştiam, cine pe cine consiliază în ţara asta.

De unde trebuie să porneşti ca să devii o persoană importantă: de la vânzări anterioare de case, butelii, uşi de garaj…  Vânzare să fie!

Într-o societate normală  ar fi fost de mirare ca numitul Mirel, cu gândurile lui, cu convingerile lui, cu monstruosul lui egoism (mortul i-a stricat ultima impresie de vacanţă), să devină sfătuitorul celui care se ocupă de instituţia muncii şi protecţiei sociale. Ba, poate, câţiva cetăţeni mai năbădăioşi i-ar fi aruncat blogul în aer şi i-ar fi spoit uşa casei cu conţinutul unei eco-toalete publice.

La noi l-au invitat televiziunile la dialog constructiv moralizator, desăvârşindu-i notorietatea.

Pe când un proiect de lege care să oblige familiile sinucigaşilor la plata unei amenzi usturătoare pentru tulburarea liniştii şi fericirii publice?

O tăcere care n-ar fi fost trecută sub tăcere

Ce s-ar fi întâmplat azi, dacă măcar una dintre cele două televiziuni care se autointitulează “de ştiri” ar fi ales să-şi facă sepuku la audienţe, ignorând nunta de un milion de euro?

S-o fi lăsat pe rivala ei să se dea în spectacol, filmând, în curtea bisericii, cefele tripartite ale mardeiaşilor păzitori în prim plan şi spetele mirilor  în plan îndepărtat.

Măcar una să fi dovedit decenţă şi inteligenţă, surprinzându-şi în mod plăcut telespectatorii.

Bine, o să ziceţi, dar dacă pe timpul acestui non-eveniment pentru lumea normală la cap, se petrecea ceva ieşit din comun, fugea mireasa cu ministrul de finanţe, venea prima doamnă Borcea s-o fardeze cu vitrion pe cea de-a doua sau vreun maidanez  bucureştean ar fi apucat să-şi marcheze teritoriul pe capacul aurit al roţii dreapta spate – parte integrantă din Bentley-ul dar de nuntă de la naşu’ Becali?

În cazul acesta, televiziunea sinucigaşă ar fi trebuit să stea la pândă,  să transmită în direct toată tărăşenia, dar BLURAT, iar pe burtieră să fi titrat – “Dăcât o nuntă scumpă să privim, mai bine-o carte bună să citim!”

Şi pe majoritatea ecranului, să-şi fi văzut de programul ei.

Ca şi cum Borcea nici n-ar fi divorţat vreodată.

Ca şi cum nici n-ar fi existat.



Alternativa

Ca la “Ţară, ţară, vrem ostaşi!”, Ponta şi Crin fac zid, ţinându-se  de mână, uimiţi că zidul rezistă, fără fixativ. Fie că se repede în ei puful păpădiei sau ţap la proţap – Pinalti, ei se privesc în ochi şi se bucură în secret că nu le-au transpirat palmele în Uniune.

Până la urmă, cred că nici nu mai contează dacă pierd sau câştigă, important  e să-i dovedească tartorului de la Cotroceni, care îi tratează ca pe doi adolescenţi plini de coşuri - cu sulfat de indiferenţă, că ei rezistă.  Că nu se duc la femei. Că se umplu de bube pe la televiziuni, dar rămân dârji, pe poziţii.

Ei nu dau pungi cu ulei şi zahăr, care dăunează grav sănătăţii demoraţiei!

Băi, ce i-ar fi costat, să împartă şi ei nişte pungi goale, turcoaz, în care să vâre un bileţel scos la imprimantă -  “Aceasta e punga pe care o veţi putea umple cu zahăr şi ulei, din banii dumneavoastră, dacă ne votaţi pe noi!”

                           



Dacă nu poţi să-i convingi, înspăimântă-i!

Proastă alegerea Miss România pentru Miss Universe 2011.

Câştigătoarea la faza pe ţară nu e suficient de frumoasă ca să încânte juriul din Brazilia, dar nici suficient de urâtă ca să-l înspăimânte prin asemănarea cu Vlad Ţepeş.

Io zic că astălaltă, educatoarea care fura “din culpă”, ar fi fost  mult mai potrivită.

Dar aşa e de când lumea: fetele bune n-are noroc.

Ultima noapte de dragoste româno-chineză

Ultima fantezie ero(t)ică a ministrului Udrea  e să-i aducă pe chinezi în România, în scop turistic. Adică să lase ei Zidul lor Chinezesc şi să vină până aici, să vadă zidul nostru de la Târgovişte, unde au fost împuşcaţi Ceauşeştii. În caz că nu înţeleg aluzia, le adaugă în traseu închisoarea Doftana. Cică  “Important e să spui povestea”.

Care poveste? Aia despre un tânăr comunist  care îşi începe cariera ca puşcăriaş şi sfârşeşte în faţa plutonului de execuţie.

Aşa crede şefa turismului că-i momeşte încoa’ pe chinezi.

N-ar fi mai simplu să le declare război?

Cu fundă pe fund

De cum am intrat pe uşă, am deschis televizorul. Tot drumul visasem c-o să mă culc odată cu tramvaiele care ies din depou. Totuşi, telecomanda era acolo, pe măsuţă, nerăbdătoare să mă slugărească.

N-am rezistat. Mi-am scos adidaşii, unul cu ajutorul celuilalt, fiindcă aveam deja mâinile pline de telecomandă şi m-am trântit pe canapea, doar puţin, să văd ce-a mai fost…

A fost Boc în vizită la chinezi. Nu ştiu de ce. Cred că nici el nu ştie, fiindcă l-au închis în camera de hotel şi l-au lăsat să se uite în voie la televizor. S-a uitat, ce era să facă?!  Ar fi vrut să viziteze şi să meargă la cumpărături, dar nu l-au lăsat măsurile de securitate. Cred c-a fost fericit, ca un câine pe lanţ. Oricum, măsurile potrivite lui au fost unele MARI. S-a răzbunat cum a putut. N-a ridicat piciorul din spate, pentru că nu-i venea, dar s-a dat ocupat la poza cu importatorul chinez de vinuri româneşti şi-a tulit-o înainte de a fi măcar politicos. Era cu fundul în sus, clar, nu i-a plăcut în China, că nu i-au pus lădiţă, ca americanii,  ca să ajungă  la microfon.

Cu fundul în sus, cam în acelaşi interval de timp, s-au aşezat şi drept-credincioşii habotnici care au înconjurat Mănăstirea Nicula. Pe coate şi pe genunchi, după modelul polimerizării “cap-coadă”, experimentat pe toate autostrăduţele româneşti.

Ce-am mai văzut, înainte de-a aţipi?

A! Petrecerea cu spumă a tinerilor liberali. Din care am reţinut dansul unei dudui blonde, cu fundă pe fund.

Picnic la marginea drumului

Blondul din fotografie

Este poney-ul Ilie.

De fapt, răspunde la numele de  Marian.

I-am zis eu, Ilie, de dragul rimei, de dragul lui Gellu Naum.

Mănâncă exclusiv pere. Perele pe care le vinde stăpână-sa, la marginea drumului. Amândoi au o afacere confortabilă, sub formă de picnic la marginea drumului, fără bani europeni, foarte aproape de graniţa cu Ucraina.

Sinceră să fiu, mi-a plăcut ideea: producător de pere cu şase lei kilu, asigur consumul.

De îndată ce te apropii, ca turist, de grămada de fructe, Ilie, alias Marian, nechează pofticios-plângăcios. Te supui. Scoţi şaizeci de bani din portofel şi-i procuri o pară din  livada proprie. Apoi pe a doua. La a patra pară, ţi l-ai împrietenit pe viaţă. La a cincea, te loveşte ghinionul: un nou turist îi furnizează prima pară, din punctul aceluia de vedere, a şasea, conform calculului tău. Una peste alta, asociata lui a vândut un kil de pere din care tu nici n-ai apucat să guşti.

Cu alte cuvinte, mi-am petrecut vacanţa în România.

Asta voiam să vă spun.