luni, 11 iulie 2011

Firma de ţară

 Când îţi faci o firmă, trebuie să o faci expresivă şi luminoasă, rezistentă deopotrivă la mediul diurn şi mediul nocturn. Să nu pară ziua hâdă şi noaptea fermecătoare şi nici invers. O firmă trebuie să te reprezinte apăsător, monoton şi fidel, până ce lumea care o tot priveşte te uită, te pierde din vedere, te confundă cu ea.
Mordechai a propus o înlocuire a frunzei lui Udrea  cu “Gînditorul” de la Hamangia şi a sugerat să găsim noi alte simboluri pentru ţara aceasta, absolut extraordinară, care continuă să existe, în pofida tuturor întâmplărilor reale  prin care trece.
M-am gândit la “Cuminţenia pământului”. Brâncuşi.
Cred că intră în competiţie, graţie autorului. Un nume care rezistă, la nivel planetar, măcar cât cel al lui Bute. Iar dacă va fi, vreodată, de-a lungul secolelor, să se bată pentru păstrarea locului său, toată treaba asta se va petrece lent, fără dureri, cu dalta şi ciocanul, în piatră. E timp de-o bere, de-o ţigară, de-un gând. Nu trebuie să-ţi surprinzi adversarul cu bărbia descoperită şi să i-o tragi la zotcă, cum e în box.
Şi pe urmă, eu zic că nimic nu ne reprezintă mai bine la capitolul ipocrizie mioritică, decât această făptură umilă şi ruşinoasă, de bună seamă feminină  - o făptură, două făpturi – care stă cuminte pe pământ, cu genunchii lipiţi, dar îşi lasă sânii la vedere.
Să nu ne lăsăm impresionaţi de aspectul lor fleşcăit!
 O sută de ani mai târziu siliconul făcea minuni…

Aşadar,  de ce n-ar fi “Cuminţenia pământului” brandul nostru?
Dacă vrem să ne crească ratingul de ţară, am putea-o mărita cu “Gânditorul”.
Căsătoria ar putea fi oficiată de Înălţimea Sa, Coloana Infinită.

10 comentarii:

  1. Da, de acord cu propunerea ta !
    Dar nu sunt de acord cu părerea ta despre sînii cuminţeniei, ei reprezintă imaginea bustului Udrencei peste doi-trei ani ! Ţi se pare puţin ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Cuminţenia pământului seamănă cu Proasta Satului. Sireaca, pare a fi luat-o pe urmele Gânditorului. Adică, pare a medita, ceea ce e, totuşi, prea mult pentru un brand de ţară carpato-danubiano-pontică...
    Altfel, da, căsătoria ar putea fi oficiată de Înălţimea Sa, Coloana Infinitului, dar musai lângă o Masă a Tăcerii acoperită cu o muşama şi în faţa Porţii Mozolului. La nuntă s-ar cuveni să presteze artiştii aceia care cântau cu foc, prin 2009, cam în genul: ,,... să-l alegem preşedinte/Că Băsescu nu ne minte!'' Naş ar putea fi H.R. Patapievici, cel mai cool purtător de papion la cămaşă cadrilată...

    RăspundețiȘtergere
  3. Matilda, sper că ai gura aurită!
    Busturi măcar, dacă nu chiar statui ecvestre, se ridică după...

    RăspundețiȘtergere
  4. Florine, de acord cu tine până la un punct. Cineva, un recitator bun sau un actor care e liber de contract în telenovelele româneşti, să declame înainte de colecta darului un fragment din balada care ne reprezintă şi să conţină musai versurile "Şi la nunta sa/ A căzut o stea..."

    RăspundețiȘtergere
  5. “Cuminţenia pământului”... Parca se caca si a cazut in fund in propria-i "creatie"! Chiar ca e "brand-ul" nostru de tara!

    RăspundețiȘtergere
  6. Vlad,
    "Cuminţenia pământului" e o operă de-a lui Brâncuşi.Mie mi se pare a fi extrem de conformă cu titlul. Genial de conformă.
    O siluetă feminină în poziţie şezând, cu toate cele patru membre blocate detaliat, în posturi de aşteptare inofensivă.
    E umilă şi răbdătoare.
    Am putea zice că "la infinit", dacă n-ar exista acea sprânceană ridicată, care rupe simetria imaginii.

    RăspundețiȘtergere
  7. Mai, daca mie mi se pare o proasta care se caca si a cazut in propria-i creatie, ce aveti voi impotriva perceptiei mele?!

    Daca trec peste aceasta prima impresie, proasta asta mica ma enerveaza! Ma mir cum nu l-au apucat pandaliile cand a vazut-o atat de proasta, si nu i-a plantat un topor peste gat :D !

    Si Poarta Sarutului e o opera de-a lui Brancus, si mie mi se pare ca, daca nu stai sa te bunghesti atent la detalii, te astepti sa afli ca e tot ce a ramas din intratea intr-un depozit de munitie nazist!

    Atat ma taie pe mine capu', atat vad!

    RăspundețiȘtergere
  8. http://www.gandul.info/magazin/video-un-piton-a-inghitit-o-caprioara-intreaga-8495593

    Ajutoooor! ren, voila monstrul! :-)

    anca mica si vacanta placuta...

    RăspundețiȘtergere
  9. anca mică,
    vacanţă plăcută şi ţie!

    RăspundețiȘtergere
  10. Uh, lunga vacanta mai ai dumneata, doamna!!!
    Sper sa fie si placuta.

    RăspundețiȘtergere