Doar un click

Prima cafea.
Primul click. Adevărul.ro de ieri. Citesc articolul despre “Fortul 13” pe care administraţia penitenciarelor l-ar dori transformat în muzeu.
Mai bine nu! Decât să ajungă să arate ca Sighetul, zugrăvit, parchetat, mirosind a odorizant de cameră şi povestind pe nişte panouri uriaşe din sticlă acrilică, într-un stil decent, despre sistemul dement, mai bine să-l lase aşa, pe jumătate inundat, îngropat, uitat.

Foştii puşcăriaşi, câţi mai trăiesc, vizitează încă originalul, fără să vrea, nopţile, în spatele pleoapelor închise.

Fiii lor vor fi auzit povestea cu suficiente detalii, încât oroarea şi durerea să capete dimensiuni suportabile – în definitiv, bătrânii lor au supravieţuit !

În definitiv, în ultimii douăzeci de ani monstrul căruia îi zice comunism a primit atâţia bocanci electorali în figură, a fost stâlcit în bătăi cu vorbe, i s-a pus pielea pe băţ, a fost aşa de ştiinţific analizat şi, în cele din urmă, condamnat cu creionul pe hârtie de una dintre mlădiţele lui de vază, încât azi aduce mai mult cu o paiaţă tristă, demnă de milă, care se lasă percheziţionată de bună voie, ba, deşartă chiar ea, pe masă, conţinutul buzunarelor: un pistol de jucărie, un borcănel de nes, două-trei pachete de BT şi-un amărât de carnet roşu de partid pe care scrie doar membru. Atât: membru. Adică un prăpădit de executant, lipsit de vlagă, fără iniţiativă, care a semnat câteva condamnări la moarte fizică sau mentală fiindcă trebuia să pună ceva pe masă copiilor săi. O ciocolată nemţească. O bucăţică de caşcaval. O diplomă. O deplasare în interes de serviciu, în Franţa, doar dus, fiindcă aşa-i când eşti în misiune, ştii când pleci, dar nu ştii şi când te întorci.

Cât despre nepoţii de puşcăriaşi, născuţi după ’90, o asemenea incursiune în trecut mai rău îi încurcă, le strică scala de valori, îi debusolează complet.

Abia dacă înţeleg cum se face că o Licenţă obţinută pe bune e incompatibilă cu un Bugatti Veyron. Abia dacă sunt capabili să guste glumele mecanice ale internetului care îi trimite, printr-un nou click, de la articolul despre “puşcăria groazei – Fortul 13 Jilava”, direct în cel intitulat “Eliberarea unui interlop: Nuţu Cămătaru a plecat de la puşcărie pe un armăsar pursânge de 125.00 de euro…”, fiindcă sunt pe aceeaşi temă.

Eu, mărturisesc, fiindcă nu beau decât o singură cafea dimineaţa, m-am abţinut de la al doilea click.
Dar puştii, avizi de conexiuni, sigur nu se abţin. Şi prezentul lor devine, cu fiecare click, tot mai complicat. Vor îmbătrâni fără să-şi fi priceput prezentul. La ce bun, atunci, încă un muzeu al tinereţii bunicilor lor?