Nu, n-o să vorbim de “geamparale”, că nu-mi arde. Deşi, acolo e cu “măsuri compuse”. O să vorbim de “n-am parale”, alt dans autohton, pe care îl învăţăm de la Cseke. Ăsta chiar se pricepe la “măsuri compuse”, că e ungur.
La început, exact ca şi voi, n-am înţeles de ce cumpără Cseke ambulanţe, dacă desfiinţează spitale.
Oricum, la apelurile pacienţilor trecuţi de şaptezeci de ani, maşinile nu prea ajung, iar dacă vin, totuşi, sunt prevăzute cu o soră sau un sor care întreabă:
- Ai ceva medicamente prin casă?
- E cineva în bloc care ştie să măsoare o tensiune?
- Ţi-ai mai făcut vreodată, singur, intravenoase?
Dacă zici “de 3 x nu”, se formulează a patra şi ultima întrebare:
- Atunci de ce ne-ai mai chemat?
Şi pa!
Apoi m-am dumirit că, exact astea două măsuri simple – mai multe salvări, mai puţine spitale, cu transformarea unora în aziluri de bătrâni - luate împreună, capătă sens sau, cum zicea intezicătorul de junk food, sunt în interesul bolnavului. I se lărgeşte plaja de opţiuni.
Să luăm cazul tipic: cincizeci de ani, colică renală. Până ajunge targa la el, omul împlineşte vârsta corespunzătoare. A patra întrebare nu va mai fi “Atunci de ce ne-aţi mai chemat?”, ci:
- Doriţi spitalizare sau azilare?
Dacă e un om cu capul pe umeri, alege repede varianta doi, cât mai sunt locuri libere.
A cincea întrebare decurge, logic, din al patrulea răspuns:
- Într-un fost sanatoriu TBC sau în fostul “boli infecţioase şi tropicale?”
De unde, iniţial, când a dat telefon, era un disperat care se chircea în durerile unei colici renale şi nu vedea în faţa ochilor decât papaverină şi scobutil, acum, dintr-o dată, viaţa devine o nouă provocare:
- Ăla de TBC e în pădure, nu? Brazi, veveriţe, aer curat…
- Îhî!…
- Şi “tropicalele” unde sunt?
- Pe Mihai Bravu.
- Aaa!... Atunci TBC.
Înţelegeţi? Va fi turism curat!
Pe lângă ambulanţe, cică vrea să cumpere şi elicoptere. Aici, vorbim deja de sclipire ministerială.
Probabil că într-o zi, cât de curând, va fi nevoie de ele. Simultan.
Aşa să ne-ajute Ăl de Sus!
Ar mai fi o variantă : medicii tineri au ales să trateze bolnavi europeni sau transoceanici.
RăspundețiȘtergereMedicul de aici, de la Ambulanţa lui Cseke are vîrsta azilanţilor.
Cine pe cine întreabă care este azilul preferat ?
Sunt curios cand vor incepe sa comaseze cimitirele .
RăspundețiȘtergereMatilda, în povestea noastră medicii lipsesc.
RăspundețiȘtergereAu plecat, au murit, s-au reciclat la firme producătoare de medicamente, ca agenţi de vânzări...
Nu mai sunt.
De-aici începe haosul.
Omule de ciocolată,
RăspundețiȘtergereBelu se comasează uşor cu Ghencea. E nevoie de mult buldozer, dinamită, pământ de flori.
p.s. ce se va întâmpla când vei fi scris totul despre ciocolată? Nu pot sta prea mult pe blogul tău, fiindcă îngraşă! :)
Ştii cum e vorba aia: tot ce-i bun, ori e ilegal, ori e imoral, ori îngraşă.
helicopterele este pentru spitalu de la viena
RăspundețiȘtergerecseKe
Renato, aud ca ambulanţele lui Cseke vor fi dotate cu medicamente de-alea care ne vor scapa de orice grija; de-alea intraveninoase!
RăspundețiȘtergere@Anonim
RăspundețiȘtergere...sau pentru U.M. de la Târgovişte?
@Augustin
RăspundețiȘtergereAtâta cheltuială pentru noi? Nu pune şarpele direct, sub pat?
Nu stiu ce o sa se intample cu noi.
RăspundețiȘtergereMedicii de familie refuza pe buna dreptate sa semneze contractul ala.... parctic ar insemna sa munceasca non stop.
O sa murim cu zile :( toti
Theo,
RăspundețiȘtergerece fac medicii de familie?
Au fost obligaţi să aibă 1000 pacienţi, ei şi-au luat 3000, pe hârtie, ca să-şi încaseze banii. N-au cabinet medical, au birou. Scriu reţete şi trimiteri la specialist. Şi concedii medicale. Sunt puţini cei care-şi respectă programul de consultaţii. Nu fac teren, deşi le intră în obligaţii.
Nu vor munci non-stop, nu te teme! Dacă ar fi să facă aceste gărzi, ar avea câteva nopţi pe lună, nu-i cheamă în fiecare noapte la spital.
Nu i-am văzut să facă vreun protest fiindcă sunt obligaţi să-i trimită pe pensionari să-şi ia adeverinţă de asigurat, punându-i la cozi interminabile, deşi oamenii aceştia pot dovedi cu fiecare talon de pensie că sunt asiguraţi! Dar refuză să semneze contractul fiindcă trebuie să facă nişte gărzi.
unghiu bela spus che domnu cuKos stie
RăspundețiȘtergerekseche
Renata, poate oamenii aia nu vor sa faca garzi. Daca voiau, se faceau medici specialisti, sau ce dracu' or mai fi, bagau UPU la greu, etc... Corect ar fi SA LE DEA POSIBILITATEA sa faca si garzi, si sa-i MOTIVEZE SALARIAL, nu sa ii oblige. Multi dintre ei ar fi interesati sa faca 1garda/saptamana, sa zicem, dar pentru asta trebuie si stimulent financiar, nu crezi?
RăspundețiȘtergereDa' pe farmacisti dracu' i-a intrebat de vor sa faca garzi au ba? Si drept recompensa Casa amana sine die platile pentru medicamente compensate?! Dreptu-i ca farmacistii is ca o turma de oi fara stapan.
RăspundețiȘtergereVlad,
RăspundețiȘtergerecând dai la medicină, îţi acorzi şansă 9 la 10 să faci gărzi.
Medicii de familie sunt, trebuie să recunoaştem, acei medici care n-au mai avut loc la alte specializări şi au devenit ceea ce le zice şi numele.
Adevăratul medic de familie e un tip care face minuni cu un stetoscop, un tensiometru şi-un apăsător de limbă. Vine când îl chemi, la orice oră din zi şi din noapte, are har (cred că acum îi zice feeling), te adulmecă, pune diagnosticul corect şi-ţi scrie reţeta. Dacă şi mama mare tuşeşte enervant din dormitorul ei, o "vede" şi pe ea, deşi tu erai ăla bolnavu' în casă.
Medicul de familie e ca popa, ca taximetristul, se pricepe la toate, te scapă de necaz, te menţine în viaţă până ajungi la spital, îţi face traheotomie, te moşeşte, nu e pregătit oficial pentru asta, dar e doctor, ce dracu', undeva, într-o cămăruţă a minţii lui sunt stocate suficiente informaţii teoretice ca să te treacă pârleazul, să rămâi printre vii.
Despre adevăratul medic de familie, orice prost scrie un roman.
Medicul "nostru" de familie e un tip care angajează 1)contabil, 2)asistentă. Contabilul socoteşte punctajul per cap de pacient arondat şi-l transformă în bani de încasat, asistenta scrie reţete. El face curu' pătrat la birou şi scrie trimiteri, C.M.-uri, pune condiţii, separă fesele oricărui ministru al sănătăţii şi execută pupătură anală cu ochiul la punctaj.
Îl doare pe medicul de familie fix în pix dacă pacienţii lui măcar există, pe persoană fizică. Ei trebuie să figureze în hârţoage, bolnavi, cronici, docili, simţiţi, cu minimum 50 de lei în plic la primirea reţetei.
Mai vrei amănunte?
Anunţă-mă şi îţi mai dau.
Zâzanie,
RăspundețiȘtergerenu ştiu în care situaţie casa de asigurări impune unei farmacii să devină butic non-stop.
Dacă totuşi se întâmplă asta prin judeţe, farmacia, ca ofertant de servicii, poate să se retragă din contract.
Cum e liberă să se retragă din contract şi atunci când nu e mulţumită cu termenele de plată.
De ce nu vă retrageţi, fraţilor?
De ce nu determinaţi CASA să vină la voi, cu căciula în mână, să vă implore să eliberaţi reţete, că ei plătesc la timp?
'neata, Renata!
RăspundețiȘtergereM-am retras de la inceputul acestui an. Dar suntem doar preu 4 din trezeci, asa ca o doare in basca pe Casa. Oricum raman lanturile unde se intampla un fenomen ciudat: nu vezi tipenie de bolnav cand treci pe-acolo dar raporteaza zilnic la casa: ziua si miliardul!
Si, in fine, in orasele de provincie unde nu este nici o farmacie de permanenta, Casa a impus efectuarea de garzi prin rotatie.
Cu acordul Colegiului- fireste.
Renata, dacă tot ai amintit de U.M. de la Târgovişte, am cunoscut multe persoane care aveau nevoie de ambulanţe. Dar cum vremea trece, acum cred că au nevoie de azil. Nu politic.
RăspundețiȘtergereIfim,
RăspundețiȘtergerepe măsură ce trece vremea, nici de azil nu mai e nevoie. Înfloresc firmele de pompe funebre.
Sara bună, Zâzanie!
RăspundețiȘtergereLanţurile lucrează cu triunghiul, nu al Bermudelor, ci ăla mai puţin misterios: doctor prescriptor, farmacie eliberatoare, om la casă de asigurări.
Totul pe hârtie. Pacientul a fost exclus din triunghi, ca să nu se strice frumuseţea geometriei. I se folosesc doar numele şi datele personale.
Hai, nu-mi spune că n-ai ştiut!
De la Exelon la Neorecormon e o foşgăială de reţete fără pacient, ce nu se poate.
Am o colegă în Oneşti, la un Sensiblu. Vine la Bucureşti şi ne întâlnim în oraş, să bem ceva, să depănăm amintiri din facultate. Se uită în ochii mei şi-mi spune că au vânzări de aproape doo miliarde vechi pe lună, numai din compensate şi gratuite. Io ce să zic, Zâzanie? Că, după calculele mele, dacă toţi oamenii din Oneşti ar fi grav bolnavi, dar totuşi în viaţă, n-are cum să facă, o singură farmacie, încasările astea? Am zis da, da, că ne cunoaştem de 28 de ani, dacă la sensiblu le-a spălat creierul în aşa hal, încât să-şi mintă şi colegul de bancă din facultate, nu mai e nimic de făcut.
Ca sa nu zici ca te mint am dat si o declaratie de presa; feticile au publicat cum au inteles:))http://www.botosaninews.ro/articol.php?a=42241
RăspundețiȘtergereFelicitări, Zâzanie!
RăspundețiȘtergereAi sânge în matale. Jos pălăria, cu respect.
Dacă ai admis să dai link la numele real, sper să nu uiţi. Eu, oricum tot Zâzania îţi zic, prenumele nici nu ţi se potriveşte.
Am citit.... in URBAN nu pot sa iau fonduri europene ca persoana fizica .... doar daca am cel mult 35 de ani (si am mai mult) si imi deschid o microintreprindere. Sau daca am o firma cu vechime de 3 ani .... deci NU
RăspundețiȘtergereDaca era RURAL puteam sa incerc sa iau fonduri europene nerabursabile chiar si pe persoana fizica
Îmi pare rău, Theo!
RăspundețiȘtergereChiar nu pricep cum din zecile de cv-uri pe care le-ai trimis nu ţi-a răspuns nimeni.
Am trecut prin momente de-astea şi ştiu cum e. Am rezolvat rapid, de foame, acceptând primul post care mi s-a oferit. Apoi, chiar dacă salariul e de 5 ori mai mic, ai timp şi posibilitate să-ţi faci relaţii, să afli unde e nevoie de un om...
Unii cred ca eu am stat toata perioada asta de somaj si nu am facut nimic... sigur ca nu a fost asa... ajutorul de somaj nu era chiar atat de mare incat sa imi convina sa stau acasa...am trimis zilnic intre 10 -30 de CV-uri ... cred ca doar 3 -4 pe luna erau citite... pe site-urile astea te anunta cand a fost vizualizat CV-ul .... de chemat la interviu nu iti mai spun... iar astia de la somaj nu ofera nimic ... daca faci cursuri prin ei ... te trimit in diverse locuri... ideea este ca locurile alea sunt dejea ocupate ... a parit o prietena si fosta colega de serviciu asa.... si locurile alea de muinca apar si pe bestjobs si ejobs... ca ei de acolo le numara ca locuri libere .
RăspundețiȘtergereTheo, dar pe OFERTE de muncă te-ai uitat?
RăspundețiȘtergere1). Aoleu, si pentru retete compensate trebe sa dai spaga (" cu minimum 50 de lei în plic la primirea reţetei")?! Eu am rezolvat-o mai simplu: i-am spus ca-l bat in loc de cui, in tocu' usii, daca la data cutare nu ma asteapta cu reteta :D Si pe mosii aia care o freaca pe culoare in cautare de scandal, la fel... Alta solutie nu mai e in Carpathian Garden!
RăspundețiȘtergere2). Stiu eu ce-i si cu medicii astia, in general ;) . S-ar putea spune ca sunt un "insider" prin tranzitivitate :D Totusi, eu cred ca este aberant sa te astepti la altceva de la oameni, in general, cat timp li se ofera mizeria asta de viata din ROMania!
3). " le-a spălat creierul în aşa hal, încât să-şi mintă şi colegul de bancă din facultate, nu mai e nimic de făcut." Intr-adevar, cam asa sunt toti cei pe care ii cunosc... Ca sa rezisti, psihic, intr-un nenorocit de post, trebuie sa incepi sa crezi minciuna/propaganda sistemului. Altfel o iei razna in scurt timp. Land Of Choice e iadul pe Pamant.
4). " Înfloresc firmele de pompe funebre." Nici nu iti imaginezi cata dreptate ai! :D Acum, nici nu pot sa spun ca e un lucru rau: a. oricum sunt prea multi oameni pe Pamant; b. cunosc un tembel care tocmai s-a angajat la o asemenea firma, si dupa 3 zile i-a venit mintea la cap cum nu imi imaginam ca se mai poate! Chiar as recomanda cate o luna/an de munca in domeniu pentru multi, cred ca numai asta le-ar baga mintile in cap :D !
5). Munca "la servici/scarbici" pur si simplu NU MERITA efectuata in ROMania (inafara de cea la Pompe Funebre sau in agricultura). Decat sa ajung la un scarbici d-asta, mai bine ma arunc in fata trenului - cu pijamaua mea cu Supermen, desigur :)
Ca poate-ti era dor sa ma vezi...
RăspundețiȘtergerehttp://www.stiri.botosani.ro/stire/26638/Farmaciile+renunta+la+contractele+incheiate+cu+Casa+Judeteana+de+Asigurari+de+Sanatate!+.html
RăspundețiȘtergere@Zâzania
RăspundețiȘtergere"iar in ianuarie deja am platit luna februarie 2010, iar lunar se vor face plati catre farmacii."- zice tovarăşa huţuleac, sau cum o cheamă, nu? Păi am făcut socoteala cu creonu pe îrtie şi mi-a ieşit 300 de zile. Din martie 2010 până în februarie 2011,mie îmi ies 10 luni, adică 300 de zile, nu 210.
Ţi-am mai zis o dată că te felicit pentru decizia luată.
Şi, cu ceva vreme în urmă, ţi-am sugerat să-ţi schimbi plaja de adresabilitate, ceea ce văd că ai şi făcut.
Paranteză: de la 1 aprilie se interzic, în prospectul suplimentului nutritiv, sintagme de tipul "vindecă o boală", "are efect asupra..." şi altele. E nostim că se interzice un înscris care n-a existat, oricum, niciodată, în indicaţiile suplimentelor avizate de MS.
Poţi să-mi spui şi mie , Zîzanie, la polul opus, care dintre medicamente "vindecă vreo boală"? Cu excepţia AB-urilor şi AV-urilor care elimină un agent patogen exogen, dar nici ele nu vindecă nimic. Exact asta îi lipsea chelului, tichie de mărgăritar: războiul împotriva muşeţelului şi-a uleiului de peşte!
O zi bună, Coană Mare!
@Vlad
RăspundețiȘtergerePoate că ţie îţi dă mâna să nu te duci la scârbici! Bravo ţie! Noi ăştia, lefegiii, tre' să ne ducem. E adevărat că unii se duc numai ca să aibă de unde se întoarce acasă, fie pentru că nu fac nimic bun acolo, fie că sunt extrem de prost plătiţi. Cumva, totuşi, trebuie să faci rost de bani ca să trăieşti. Şi, dacă nu te pricepi să furi, n-ai încotro, te duci la muncă.
Ca sa furi nu trebuie "pricepere", ci in principal "oportunitate" (relatii, mafie, etc).
RăspundețiȘtergereMunca nu e platita in ROMania :( . Daca m-as duce "la munca", as cheltui mai mult decat daca as sta in continuare acasa, pe banii maica-mii.
Eu nu tin neaparat sa traiesc. Daca vine din inertia lucrurilor - perfect! Daca nu, la fel de bine... Oricum trebuie sa se termine si viata, nu?
:D Declaram razboi menta, valerianei, usturoiului si leusteanului?! Nemaipomenit! Saraciei si nevoilor cand le declaram razboi? Ah, p-astea trebuie sa le aparam, vb poetului!
Vlad,
RăspundețiȘtergereeu mi-am luat viaţa în propriile mâini (ai, în sintagma asta, un exemplu de manifestare de babă "comunistă") la 19 ani. Atunci am decis că, indiferent ce-am vrut să fac, ce fac, ce-o să fac, eu nu mai trăiesc din banii alor mei, trăiesc din banii mei. Exceptând trotuarul, am îndeplinit felurite munci, care mai de care mai pitoreşti spre sordide, dar n-a trebuit să uzez de verbul "dă-mi!"
Din cauza asta, sunt foarte vehementă: munca unui om, în orice orânduire, e plătită de la mizer la decent. Cantitatea de bani pe care o primeşti rămâne la latitudinea ta, dacă vrei să trăieşti mizer sau decent. Din momentul în care mi-am declarat autonomia faţă de părinţi, trebuie să recunosc că mi-am cumpărat, ani buni, haine şi farduri din mărţişoare, felicitări pictate, recondiţionat obiecte de mobilier aruncate în pod, meditaţii la genetică şi chimie organică, pian, traduceri, desenat mobilier de bucătărie...
Toate astea ca să NU trebuiască să trăiesc din banii maică-mii.
Poate că m-a luat valul. Nu ştiu cum să-ţi spun, în alte cuvine, viaţa unui om ţine de el, 99%. Restul e telenovelă, rating, piar. Mă refer la vieţi anonime, fiindcă în zona VIP e exact pe dos.
Din experienta mea, viaţa unui om ţine de cine-i ma-sa, tac-su' si neamurile, in 100% din cazuri (adica, de unde nu e, nici Dzeu nu cere - nici genetic, nici cultural, etc). Nu am nici un talent pe care ar fi cineva dispus sa arunce un covrig. Cine ma vede are o singura reactie: "Dati-mi si mie..." si, ulterior: "Du-te dracului!" (fiindca nu dau nimic, nimanui, decat pumni in cap - in anumite situatii).
RăspundețiȘtergere"Trotuarul"?! Mniam-mniam, daca aveam ce-mi trebuie, m-ar fi atras ideea :D
"In rarele momente de luciditate/Realizez ca-i ideal sa n-am utilitate" N-am cerut eu viata asta, am fost condamnat la ea. De catre niste ticalosi iresponsabili, din motive pur egoiste. Asa ca vreau sa-mi scot parleala de pe urma lor cat pot.
In Land of Choice munca nu e platita, omul care munceste este pur si simplu insultat! Asta am vazut in arealul meu de raspandire, asta cred.
Ti-am spus ca-s un om groaznic :D
"Viaţa-i datorie grea..."
RăspundețiȘtergereNu dispera, că până la urmă se termină.
Fulger
Vlad,
RăspundețiȘtergereaproape toată tinereţea m-am revoltat că am venit pe lume fără să mi se ceară acordul. Pe la 35 de ani am decis că, decât să caut vinovaţi, mai bine profit de neînţelegerea asta.
Din păcate, nu pot să te contrazic: viaţa unui om ţine de cine-i mă-sa, cine-i ta-su.
Numai că azi, Google l-a omagiat pe Brâncuşi. Google! - că noi nu ne pierdem timpul cu prostii.
Bârncuşi e dovada moartă că uneori regula se sparge, părinţii nu contează.
NU-mi dau seama cât eşti de tânăr, fiindcă, cât eşti de "groaznic" încep să pricep! :))
Zazuca,
RăspundețiȘtergereData viitoare cand te-mpozezi sa lasi forbaiforu-n fundal ca cu(!)laptoapele e-nvatata lumea.
Ca deh, forbaiforur'le e doar pentru jmecheri;
Si pa bune:
Te felicitez pantru curaju de a te da pa fata; saru'mana la matale, doamna:)
Renata,
RăspundețiȘtergereCu scuzele de rigoare, ma bag in seama pentru ca mi-or venit in minte doo vorbe de-ale Pink Floyzilor.
Si ma-ntreb pentru a nu stiu cata oara de ce unii nu vor sa creasca deloc...
Nu, nu-i cu repros, e cu numa' cu durere dulce.
When I was a child
I caught a fleeting glimpse
Out of the corner of my eye.
I turned to look but it was gone
I cannot put my finger on it now
The child is grown,
The dream is gone.
I have become comfortably numb.
Nu, ca toate geniile, Brancusi e o dovada ca mama si tata conteaza enorm: dpdv GENETIC. Daca aia n-aveau genele alea care sa se combine incat sa-i ofere lui un talent, si daca ulterior n-ar fi fost expus unor conjuncturi care sa-i cultive acel talent, nu vorbeam azi de Brancusi :D
RăspundețiȘtergereEu nu "caut" vinovatii, ca-s usor de identificat. Doar ca nu iau ceea ce gasesc in mediu, si nu-mi bat capul cu probleme de "morala" ("cel mai funest mod de ignoranta", daca il citez eu bine pe Nietzsche).
Am 30/1.80m/160kg :D ca sa-ti faci o idee :D Ah, si sa ma laud putin: geno cu 300kg (platfusul ma incomodeaza rau dupa asta - genetica :) ), impins orizontal cu 195kg, indreptari 280 (cu bretele, ca am manute mici, ca niste franzelute, si nu pot sa apuc haltera bine - genetica, fir-ar ea a dracului sa fie!) http://www.youtube.com/watch?v=bW50R3glknk :D
Vlad,
RăspundețiȘtergeremorala e de două feluri, ca vopseaua lavabilă: de interior şi de exterior. Pe care ar trebui s-o definim?
Dacă Z. nu consideră necesar să facă rectificarea, o fac eu: femeia din poza articolului citat e şefa de la casa de asigurări.
RăspundețiȘtergereCe tu numesti "morala interioara", cred ca eu numesc "moduri de comportament tipice innascute" :D Cu astea nu ma pun, pentru ca o incalcare flagranta si repetata a lor duce la nevroza, psihoza, etc. Pot cel mult sa le redirectionez.
RăspundețiȘtergereIn articolul ala erau 2 persoane: sefa casei de asigurari si administratorul unei farmacii :)
@Vlad
RăspundețiȘtergereÎhî!... 99% de acord cu tine în primul paragraf. 1% nu fiidcă eu cred că doar credem că le putem redirecţiona. Da' măcar nu ne nevrozăm, dracului!
La punctul 2: nici eu n-o cunosc pe Zâzania. Da' e puţin probabil să fi apărut în poză fără halat alb. Un farmacist fără halat e mai scandalos decât un farmacist în pielea goală.:))
Aşa că am căutat pe google după cucoana aia de la casa de asigurări şi m-am convins că ea e, pocitania!
A nu se înţelege din partea Zâzaniei că pe ea mi-o imaginez frumoasă! :))))
Renata, cum contesti tu redirectionarea agresivitatii (de exemplu)?! :)
RăspundețiȘtergereRedirectionarea este una dintre cele mai minunate procedee prin care Evolutia ne-a facut cadou umanitatea :) , prin acelasi tip de mecanism, reflectat/transpus in planul comportamental, prin care dintr-o branhie conductoare de apa s-a "construit" un canal auditiv care contine aer si transmite unde sonore, din doua oase ale articulatiei mandibulare, doua oscioare auditive; dintr-un ochi pineal, o glanda cu secretie interna - glanda pineala; dintr-un membru de reptila, o aripa de pasare, etc! Vrei sa-ti comentez mai mult pe tema asta - desi ar inseamna sa transcriu paragrafe intregi in Konrad Lorenz, de pilda?! Eh, uneori mai ies si cu erori de fabricatie, deh, inerente oricarui proces de replicare pe scara larga...
Aha, Zazania e sefa :) , zici tu?! Fiecare om trebuie sa fie "sef" in domeniul lui :)