on - off

Am deschis televizorul când deja vorbea Băsescu. Zicea ceva cu ştiu că e greu, dar dacă acum veţi renunţa, veţi pierde tot ce-aţi câştigat…  

Încă vreo cinci minute a ţinut-o pe ideea asta.

Dacă n-aş fi ştiut că e discursul la conferinţa Partidului Drag Lui, aş fi zis că e o luare de cuvânt la adunarea alcoolicilor anonimi. Că şi ăia, tot aşa, recunosc ce greu le e pe uscat, dar se-ncurajează unii pe alţii, s-o ţină tot înainte, să nu se lase, să nu mai întindă mâna după sticlă decât dacă e camuflată în pungă de hârtie.

Sala se îmbăta şi ea cu apă rece, îl aplauda mereu, ca în delirium.

Numai Blaga avea o faţă ca după zeamă de lămâie, cu piei, cu sâmburi, cu coajă cu tot, de-aia gen “Cappy, toată portocala”, numai că lui nu se obosise nimeni să i-o stoarcă, i-o vârâse întreagă pe gât şi-acum se chinuia să respire pe lângă. 

Să sperăm că rezistă până deseară aşa, fără aer.

După zâmbetul şi culoarea cravatei lui Boc, aş putea să jur că voturile sunt deja numărate, câştigă  el, strâns, la diferenţă de-o Pleaşcă, dar câştigă.

Apoi am închis televizorul. De dragul suspansului.

Sper ca Blaga să fie suficient de arondat trup şi suflet partidului, astfel încât să-i strângă mâna învingătorului, la final. N-aş mai suporta ca, la viitoarea mare adunare naţională, peste cinci-şase ani, iar să-l buşească plânsul pe Băsescu, fiindcă  ăsta, contracandidatul de-acum, n-a ştiut să piardă frumos.