"Ouă colorate"

Probabil că am îmbătrânit mult, fără să-mi dau seama, dacă expresia „ouă colorate” pe care o utilizează Emil Boc, filmat pe segmentul lui de timp liber, secţiunea „sărbători religioase” şi anume „Paştele ortodox”, mă zgârie doar o secundă la auz, cât începutul unei dări de seamă la şedinţele de partid din facultate, după care nu mai eram atentă la ce se vorbeşte şi-mi vedeam de chătuială cu colega de bancă, folosind pix şi hârtie, nu tastatură şi monitor, ca acum.

În secunda doi gândul îmi zboară aiurea, în primăvara lui 1984, de alt Paşte. I-am chemat la mine pe toţi românii din grupă, doar oltencele sunt plecate acasă şi Grigore.
În ultimul moment Grigore se răzgândeşte, Vrancea i se pare prea departe sau foamea lui de oraş nu-i încă potolită. Zic bine, vino şi închid. Sună iar. Cică nu vine singur. Ii aduce pe Moha si Osama, că nu are cum să-i lase singuri în cămin pe-o zi ca asta.

De cum intră pe uşă, Osama cercetează ca un câine toată casa. N-a găsit ce căuta şi vine după mine în bucătărie. „Undi e copacul?” De Paşte n-avem brad, îi spun. E altfel. Cu ouă şi cozonac. Ii arăt castronul cu ouă roşii. „A, frumoasi!”, zice şi se luminează la faţă, atît cât poate el, un sudanez. Pronunţă „frumoasi”, ca moldovenii, din cauza lui Grigore. Nu mai spune aşa, il corectez, el râde şi întreabă: „ca Grigori?” Da, ca Grigori. Se apleacă şi-mi completează la ureche: „Grigori ie ţaran.”
Ne hlizim amândoi, răutăcioşi, Moha zâmbeşte politicos fiindcă nu înţelege aproape nimic şi mai ales nu pricepe cum de-a învăţat Osama aşa de bine româneşte şi el mai deloc.

Grigore s-a aşternut deja pe băut, într-o oră va fi pulbere, va începe să danseze, o să încerce iar să-i convingă pe musulmani să guste din vinul lui de ţară şi-o să le zică „Băi, tâmpiţîlor, o sî muriţ’ pruoşti băi!… Fărâ mini, v-ar mânca cânii!...”

După vreo două săptămâni Osama mă va întreba dacă nu mai am de-alea: „ouă colorate”.
Eu o să-i zic că ba da şi-o s-o rog pe bunică-mea să le roşească vreo şase ouă, să le duc a doua zi.
Peste câţiva ani Moha şi Osama se vor întoarce la ei în Sudan, o să ne mai scriem o vreme, apoi n-o să mai ştim nimic unii de alţii.

Între timp n-o să mai aud pe nimeni zicând „ouă colorate”.

Pe-aici, pe la noi, tot creştinul le spune ”ouă de Paşte” sau „ouă roşii”, chiar dacă sunt vopsite în toate culorile, încondeiate, pictate…

Numai Boc, în anul său de graţie 2009, le va zice, tovărăşeşte, „ouă colorate”, adaptând ca un politruc de viţă veche semnificaţia culorilor aşa cum o înţelege el, nu la Lumina Învierii, ci în lumina documentelor de partid.