De azi încolo, în fiecare duminică seară, o să pun pe blog două rânduri de şindrilă drept acoperiş, ca să avem unde ne întâlni, ca altădată.
Poate vor fi două clickuri în plus, faţă de vechiul cuib, “academia tăcută”, dar nu cred că asta e o piedică să schimbăm o vorbă despre orice, ca pe vremuri.
Să strig catalogul?
Nu cred că-i nevoie!
Dacă voi nu mai vreţi, mie mi-e dor de voi…
Năşică, da' noi, cei care nu suntem înscrişi în catalog, ce facem?
RăspundețiȘtergereVă declaraţi "academicieni tăcuţi" şi daţi fuga încoace!
RăspundețiȘtergereUite, micuţule Baghi, că tu ai reacţionat şi ei nu.
Dar să vedem ce se mai întâmplă până mâine...
Bat eu primul cui in sindrila:).
RăspundețiȘtergereMa angajez si ca animatorul primei seri.
Ma avant sa pun subiectul pe masa macelarului:
,, De ce nu fac majoritatea oamenilor distinctia
foarte clara intre om si artist?''
Ne place mai putin Barcelona daca stim ca solistul
trupei Queen a avut o viata sexuala devianta. Sau poate
Smells like teen spirit a lui Curt Cobain nu mai e
aceeasi daca s-a sinucis.
Suntem chiar atat de ,,bolnavi''?:(
klaus
p.s. Imi cer scuze pentru eventualele greseli, scriu
Intr-o ferestruica tare mica. Sunt ca renata in lift :).
klaus,
RăspundețiȘtergeream postat eu acoperişul, chiar acum.
Trebuie să sperăm că pritenii noştri nu vor întârzia să apară.
Dacă ţine, va fi un loc de chat, pentru toată săptămâna.
Apoi fac altul. Şi altul... Există pieţe ambulante, magazine pe roţi, de ce n-ar umbla şi academia tăcută? De ce nu i-aş rezerva propriul ei tren, academicienesc, aici, în gară?