Am fost la Târg.
A fost frumos.
Totul a decurs ca la carte.
Mi-am cumpărat trei cărţi. Simenon – Umbra chinezească, fiindcă e cu Maigret. Kundera – Gluma, fiindcă e de Kundera. Cătălin Pavel – Aproape a şaptea parte din lume, fiindcă titlul sună minunat.
Apoi am constatat că mi-e foame şi-am ieşit cu prietena mea, doamna doctor, în bâlciul deşertăciunlor culinare care e deschis în faţa clădirii Romexpo. Barăci şi tarabe. De la turtă dulce şi caramele de casă, la sarmale cu mămăligă de Maramureş. Am ales Maramureşul. Trei sărmăluţe perfecte, cu mămăligă caldă – 5 lei. Trei maramureşence de pe lângă Sighet (m-am informat! ) care nu dădeau bon fiscal, dar se pricepeau la sarmale şi la mămăligă.
La ora şapte seara m-am prezentat la lansare.
Despre asta, nu ştiu ce să vă spun.
Sunt la prima experienţă şi n-am termen de comparaţie.
Sunt unul dintre cei zece coautori ai unei antologii.
Probabil că aici ar trebui să bag mulţumiri, dar le-am transmis prin viu grai celor cărora le erau destinate.
În public se afla şi Bujor Nedelcovici. Ăsta e un eveniment! Eu l-am perceput ca fiind cu mult mai important decât prezenţa PROtv-ului.
Apoi am scris câteva autografe unor prieteni şi am plecat.
Am scris cu scris de doctor, ilizibil, nu fiindcă voiam să mă dau mare, ci fiindcă n-am mai apucat să-mi schimb ochelarii de distanţă cu cei de citit.
Concluzii:
1. Nu asta voiam să vă zic.
2. Ce mi-a plăcut cel mai mult la Târgul de Carte Gaudeamus: sărmăluţele...
Imi pare rau ca nu am ajuns. E clar, ai avut emotii! Bafta si pe curand!
RăspundețiȘtergerefelicitari.
RăspundețiȘtergerela mai multe.
nu sarmalute.
foi de carte.
Şi nouă ne pare rău că nu am ajuns. Eu am miorlăit un fel de scuză încă în dimineaţa de vineri. Din cauza bipezilor, evident. Felicitări şi la cât mai multe lansări (cu cât mai puţini coautori)! Baghi şi Ifim
RăspundețiȘtergereOare de fiecare data e mai important ceea ce n-am spus decit ceea ce am spus? Ceea ce n-avem fata de ceea ce avem? Ceea ce n-am facut fata de ceea ce am facut?
RăspundețiȘtergereSint sigur ca nu mereu, dar, oricum, al dracu' de des!
Vă mulţumesc tuturor, din suflet, pentru susţinere!
RăspundețiȘtergerePrietenilor de blog, prietenilor "academicieni tăcuţi", prietenilor care au venit aseară în carne şi oase, făcâdu-mi o imensă bucurie şi-o mare surpriză.
Asemenea, celor de departe, care mi-au dat telefoane şi mi-au scris pe mail sau aici.
La mai mare, doamna!
RăspundețiȘtergerete mai infoi mult... precum sarmaua maramureseana? :-)Bravo, ren! Ti-am mai zis o data: stiam ca potzi!
RăspundețiȘtergereanca mica
(data aviatoare sa ti le canti, sunt mai duioasa cantate)
La mai multe!
RăspundețiȘtergereCât despre sarmalele alea, mă duce gândul la:
"Vis inaripat al verzei ce-l avu cat a durat
somnul lung metamorfozic în butoiul de murat.
Potpuriu de porc şi vacă, simfonia tocăturii,
imn de laudă mâncării înălţat în cerul gurii."
La mai mare şi ţie, Augustine!
RăspundețiȘtergereAm o mie de întrebări. Dar e mult mai plăcut să nu ţi le rostesc, să nu-mi răspunzi...
Mulţumesc că ai fost acolo!
anca mică,
RăspundețiȘtergeremă îngrijorasem că nu mai apari.
În fine! Acum, că ai venit, pot să le cânt, pot să le dansez, sunt în stare să le transform în derivate şi integrale, dacă vrei.
Nu! Deja mi-am luat-o în cap! Ultima chestie e o minciună ordinară! Să-ţi fie ruşine, Patricia!
ElZap, nu cunoşti amănuntele...
RăspundețiȘtergereMaramureşencele, câteşi trele, stăpânesc tainele comerţului cu sarmale la nivel superior. Mănânci trei, plăteşti 5 lei. Ceri 3 porţii pentru acasă, primeşti 10 sarmale la 10 lei. La 20 de sarmăi ai o butelcuţă de horincă.
Ştii cum e cu horinca:
De n-ar fi horincă-n sat
Niciodată n-aş fi bat...
http://www.trilulilu.ro/OpRiSv/242548ebd17fb6
Nu ştiu, că n-am fost la faţa locului.
RăspundețiȘtergereŞtiu însă ce-i cu sărmăluţele. Ba chiar şi horinca o ştiu a o învârti destul de bine.
Merită să dai 6 milioane ROLi pentru asta.
http://www.zetea.ro/index.php?page=produse#700ml
Nici nu ştii cum se face. Opera de bijutier.
Felicitari Renata pentru lansare!
RăspundețiȘtergereDin pacate, din motive de sanatate, nu am ajuns la Targul de Carte Gaudeamus.
M-am uitat la poze, ElZap. La pozele cu horinci. Drept să-ţi spun, n-am băut în viaţa mea aşa ceva, dar cred că trebuie să fie o minunăţie. Deşi, cam periculoasă. La 50 de grade poţi să iei foc. Pe dinăuntru... :)
RăspundețiȘtergereTheo, mulţumesc mult!
RăspundețiȘtergereFă-te bine repede! Sper că e doar gripa sezonieră...
Felicitări pentru lansare, Renata! Dacă nu m-ar fi despărţit peste 600 de kilometri de Târgul de Carte, te-aş fi susţinut din preajmă. Fii sigură de asta! Sunt convins, însă, că voi fi prezent la lansarea propriei tale cărţi. Dacă voi afla din timp de eveniment, bineînţeles. Oricum, tu meriţi mult mai mult decât o carte ,,la comun'', fie ea şi o antologie.
RăspundețiȘtergereO duminică frumoasă!
Florin,
RăspundețiȘtergerepoate că ar trebui să-ţi zic, lipăind din gene, cu modestie, că îmi urezi prea mult.
Adevărul e că îmi urez acelaşi lucru.
Un om - o carte.
Nu e chiar o utopie! S-a mai întâmplat. :))))
Săru' mâna şi felicitări! :)
RăspundețiȘtergereŞi la mai bine. :)
Te salut, co-Antologicule Neliniştit!
RăspundețiȘtergereMulţumesc la fel!
Bai, nu stiu daca eventuale felicitari si-ar mai gasi un rost.
RăspundețiȘtergereSunt unele momente din viata care-ti pot provoca nopti albe. E greu sa
fii in pielea protagonistului. Ca sa poti zice ca-i incerci emotiile
trebuie sa apelezi la evenimente trecute din viata ta, oarecum similare.
Daca n-ai, la imaginatie.
Evenimente similare nu pot sa spun ca m-au inclus. Nici macar ca spectator:)
N-am alta alternativa decat imaginatia. In ast moment sunt in pana. Nu-mi
ramane decat sa ma ,,scot". Asa ca o dau in milogeala: ramane cu cartea cum
am stabilit, renata draga? :))
Cu ramburs la adrisant, se intelege!
Ma bucur pentru tine, sincer ma bucur...:)
klaus
klaus,
RăspundețiȘtergeream nevoie de adresă. :)
Adresa o ai deja. Se ve ca-s capitalist, ha? :))
RăspundețiȘtergereAtat ca trag speranta ca vei deschide mailul.
Asa vei descoperi ca ti-am mai trimis un mail cu
ceva timp in urma :).
klaus
Vede-erata.
RăspundețiȘtergerep.s. Nu uita de autograf! Pot fi si cateva cuvinte, cu ochelarii buni :).
http://societate.wordpress.com/2010/11/23/femeia-in-societate/
RăspundețiȘtergereVa invit la comentarii sincere.
klaus,
RăspundețiȘtergeres-a rezolvat azi. Trăiască Poşta Română! Şi Sarea, bineînţeles!!!