Instantaneu

S-a strâns lumea ca la moaşte.

Bechtel a mai lăsat să picure din biuretă un strop de asfalt, anul ăsta. Urmează agitarea.  Adică urmează să vină Boc, de la Bucureşti, cu forfecuţa de unghii, să mai taie niţică panglicuţă.

Televiziunea mogulului felin dă evenimentul în direct. Urmează dezbatere. Reduc sonorul.

Din când în când, îmi mai arunc totuşi câte-un ochi către domnul nervos din stânga şi către doamna bucuroasă din mijlocul ecranului, cu pletele în vânt  şi-un pix roz în mână, asortat cu eşarfa legată neglijent peste umeri.

Ce-or fi vorbind? Dacă e bine că se consumă atâta metraj de panglică la fiecare inaugurare?  Eu cred că e bine.  Dacă metrajul e de producţie indigenă, e chiar indicat să se crească ritmul sărbătoririlor, la una pe lună. În felul ăsta, ar apărea încă  vreo douăzeci de locuri de muncă pentru femeile românce. Dacă, dimpotrivă, banda de mătase e import China, inaugurările, mai frecvente sau mai rare, nu schimbă cu nimic situaţia industriei textile româneşti. După cum nici 10 km de autostradă nu schimbă direcţia noastră de mers.

Apare Boc. Taie. Taie magistral, cum numai el ştie s-o facă. Se vede că e plin de voinţă politică şi forfecuţa-i nouă. S-a abţinut s-o folosească înainte, în scopul pentru care a fost creată.

Asta se vede limpede, în imaginea surprinsă de un fotoreporter inspirat.