Belirea limbii

Când aud politicianul român, prevăzut cu lavalieră şi cameraman în faţă, că-şi laudă vreun coleg, aşa, mai ministru decât el, cum că “are expertiză”, mi se strepezeşte niţel urechea, dar tac din gură.

Ce să-i ceri, bietului om? O fi absolvit liceul  la seral, pe vremea lui “nea Nicu”, la matinal trăgea la şaibă sau la aghioase.

Acum, de când  s-a schimbat macazu’ – cravata roşie cu tricolor s-a transformat în eşarfă cu trandafiri şi roşul a virat în portocaliu, l-or fi îmbrâncit tovarăşii (de partid) să facă şi-o facultate, de la mare distanţă, ca să nu se sperie.

Cel puţin, când zice Bocuţ cu “expertiza”, chiar mă bucur. Mai bine să vorbească de “expertiză”, decât de “salar”. Întotdeauna l-am  admirat pentru dezinvoltura cu care mitraliază cuvinte, fără să aibă habar de noima lor.

Nu ştiu care dintre pricepuţii, experimentaţii, competenţii noştri politicieni a implementat sintagma “a avea expertiză” şi toţi ceilalţi au adoptat-o, ca oile, bucuroşi că-şi pot etala cunoştinţe exhaustive de limbă maternă.

Poate ştiţi voi cine e tata lu’ Expertiză, că numa’ de vreo doi ani încoace…

Dar când îi aud şi pe jurnalişti, despre care presupun că au halit limbă română pe pâine şi-acum văd că o belesc în toate emisiunile de ştiri, folosind barbarismul ăsta,  mă întreb, nu s-o găsi cineva, măcar vreun portar, pe la uşa televiziunilor, să-i întrebe “Da’ ce mama domniei sale e Expertiza asta, şefu’?”

Şi ei, încercând să-i explice prostului, să găsească echivalentul corect.

Da’ ce să mă mai mir!

Ieri, mai-mai că era să-mi cadă cana de cafea din mână, când l-am auzit pe stimatul Iosif Buble, relatând despre un incendiu care avusese loc la “Dihon”. Am înţeles: n-a făcut franceza la şcoală. Dar nici muştar n-a mâncat?