miercuri, 30 martie 2011

Şi-acum să vă povestesc cum a fost

Capitolul unu
Ploua.  Nu infernal, doar umpic. Era cinci trecute fix. Umblam agale, cu ochii mai mult în vitrine, printre oamenii traficanţi de bulevard,  cam ca eroina povestirii. Nu plângeam ca ea, dar nici foarte veselă nu mă simţem, îmi venea să mai scot odată foile alea, să verific dacă mai ştiu să citesc, îmi venea să zic doi-zece-doi-zece, să văd dacă nu mi-au paralizat corzile vocale, în fine, mă uitam cu invidie la trecători, absolut convinsă că, indiferent ce greutăţi aveau ei de înfruntat în după amiaza zilei de 29 martie, niciunul nu urma să citească în public un text scris de el. Adică, una peste alta,  erau fericiţi.
În buzunarul de la geacă suna telefonul. M-am gândit să nu răspund, în fond sunt ditamai speranţa literară, orice agent comercial care mă caută pentru oferta la plasturi de bătături poa’ să mă sune mâine. Totuşi am răspuns. Era Lucia Verona, mămoasă, ca Iulius din povestea pe care urma s-o citesc, îmi zicea că deja am întârziat.
”Micul fluid greoi, lipicios, o înţelegere târzie i se scurgea de-acum pe şira spinării, pe sub halat, ca şi cum adevărul e un lichid scârbos. Greu de suportat...”
Ăsta e un paragraf din propria-mi povestire. În momentul ăla se potrivea perfect. Evenimentul nu doar că nu era vineri, ci marţi, dar mai era şi la ora cinci, nu la cinci jumate. Pi-em.
Restul e numai transpiraţie şi semafoare pe roşu pentru pietoni.

Capitolul doi
În ciuda..., am ajuns la timp. Nu începuse. Deşi Neliniştitu' îmi oprise un loc în sală, pe penultimul rând, la subderbedei,  am fost invitată să iau loc în  prezidiu.

Capitolul trei
Un domn inginer scriitor, trecut de 80 de ani, a început să fie publicat. Mă simt confortabil. Eu n-am decât 51.

Capitolul patru
Toată acţiunea se petrece la masa prezidiului, unde avem victima şi călăul în proporţie de 3 la 1.
Victima număru’ unu e Daniela Zeca. RTV a trimis un cameraman cu ustensila.
Doamna Zeca citeşte un capitol rafinat din „Demonii vântului” din care eu am înţeles că bărbaţii au fetişuri sexuale, femeile scriu despre ele. E vorba de suturarea himenului înaintea căsătoriei, la arabi.
Urmez eu, victima doi, cu Iulius, ceasornicarul.
Ăştia, homeopaţii de la Boiron, poa’ să-şi ia adio, vocea e cu mine, fără homeovox. Citesc nemaipomenit de mişto pentru una care se temea de pareza corzilor vocale. Citesc pentru Mădă şi Adi. 
Urmează Răzvan Bică, un băiat de 29 de ani care citeşte amintirile unui băieţel de 7 ani, la Revoluţie.

Capitolul cinci
Nimeni nu vrea să ia cuvântul la „opinii”, cu excepţia unui domn foarte în vârstă care zice că n-a înţeles nimic din mine, fiindcă citesc ca un sintetizator, din Răzvan nici atât, citeşte ca o mitralieră.
Pentru observaţia asta îi mulţumesc.  Daniela Zeca muşcă din el cu lăcomie şi scuipă oscioarele. Zice, cu alte cuvinte, că se simte onorată de-a fi citit în compania mitralierei şi-a sintetizatorului.
Pe urmă, se ridică, nenică, domnul Constantin Stan şi le explică meseriaş despre ce am scris eu. Povesteşte aşa de frumos, de complicat, de filosofic, că încep să mă iubesc sincer şi-mi promit să continui să scriu...

Capitolul şase
Constantin Stan ni se adresează nouă, speranţelor, zicând „M-aţi făcut fericit!”.
...
Concluzii
Adevăratul avantaj al statului la masa prezidiului e că îi vezi pe toţi cei care dorm în sală. Aproape subiect de povestire, fiindcă unii dorm onest, fiziologic, le cade bărbia în piept, alţii ciupesc secunde de somn (creierul se odihneşte minunat!) iar alţii ştiu să doarmă inteligent, disimulând dormirea, în poziţii de gânditor de la Hamangia, plus expresia facială adecvată, numai că ochii le stau închişi.

p.s. : Nu e cine ştie ce mare scofală să citeşti în public. Totul e să nu-ţi uiţi manuscrisul acasă.



17 comentarii:

  1. Esti mortala, tipo!
    Lasa-ma s-o mestec mai bine, mi-a luat piuitul de tot!

    RăspundețiȘtergere
  2. emotii, emotiuni si alte cele, asta inainte. dupa cred ca ai ramas doar fericita. Bravo

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu, mămoasă? Jamais! Nervoasă, desigur. Că mă întreba Şefania din două în trei minute "Dar ce-i cu Renata, nu vine?"

    RăspundețiȘtergere
  4. A, da, şi mi-a zis Costi că acolo ai materie de roman, vezi ce faci!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cody, mulţumesc. Excelent rezumat.

    RăspundețiȘtergere
  6. Lucia, regret nespus că am întârziat! N-am făcut-o intenţionat. Cred că a vrut subconştientul să mă lucreze pe la spate, invidios cum îl ştiu.

    A zis el asta?! Că e materie de un roman? Păi tocmai lucrez cu "cut", să ajung la varianta scurtă, pentru Ştefania... :))

    RăspundețiȘtergere
  7. Dl. Costi Stan are gust fin, îţi zic io! Şi pe mine mă place la scris. :D

    RăspundețiȘtergere
  8. M-am simtit eu dedicata la lectura, adica primind lecturarea autorului cu dedicatie, pe randul promitator al derbedeilor, dar acum am confirmarea. Mie mi-a placut si cum ai scris, si cum ai citit si cum te-au apreciat Costi Stan si Daniela Zeca. Dar cel mai mult si mai mult imi place cum te apreciez eu, rand de rand, povestire de povestire si postare de postare.

    RăspundețiȘtergere
  9. Da' ce zgârcit eşti la vorbă, Neliniştitule!
    Înţeleg că ţi-a răspuns. Abia aştept să vină vara, aia cu reeditarea... O să te citesc îmbrăcată în tricoul ăla, ştii tu, de serie mică. :))

    RăspundețiȘtergere
  10. Mădă, mă faci să plâng...
    Aiurea! Te-am păcălit. Nu plâng, chiţăi de bucurie.
    Tu o să mă aduci în stare să mă apuc serios de scris! Întotdeauna am avut lipici la derbedei. :)))))

    RăspundețiȘtergere
  11. Draga Renata,
    citesc rar pe bloguri, fiindcă nu am timp. Încă 2-3 placeri de genul asta, adăugate la indeletnicirile mele diurne, si as muri !Dar nu asta e subiectul propozitiei...Vreau sa- ți spun ca mi- a făcut mare plăcere sa va cunosc, pe tine si pe Răzvan si ca sunteți foarte foarte buni prozatori, fiecare in alt fel! Va rog sa primiti, cu întârziere, felicitarile si gandurile mele bune. Îmi pare rău ca nu am avut timp ( tot timp!) nici sa ne imprietenim, nici sa le multumesc indeajuns amfitrionilor noștri, fiindca, repet, au facut demonstratia unui fler absolut cu voi doi. Aici pe mine ma exclud,din pricina ca realmente consider ca proza mea nu poate fi " recitata " si nici decupata in felul ala dintr- un context, iar eu asta am făcut . Nu e pierdere, va mai fi,poate si o data viitoare... Cu mult drag si cu încredere, dzb.

    RăspundețiȘtergere
  12. Doamnă Daniela Zeca,
    Sunt mai mult decât încântată să vă am oaspete în "Gară"! Mai exact, surprinsă şi măgulită.
    Mi-ar plăcea să nu fie ultima oară.
    În ceea ce priveşte capitolul ales de dumneavoastră, chiar aşa, decupat din context, şi-a atins scopul: veţi avea încă un cititor de-aici înainte. :)
    Vă mulţumesc pentru aprecieri şi gânduri şi, cum sfârşitul lumii e o alarmă falsă, nimic nu ne împiedică să sperăm într-o dată viitoare.

    RăspundețiȘtergere
  13. Felicitări, Renata!

    Aveam pregătite câteva vorbe frumoase, de corazon, da' acum că am citit, m-am emoţionat şi nu mai sunt în stare să zic nimic.

    Keep walking! (Na, că iar mi s-a pus nodul ăla în gât)

    RăspundețiȘtergere
  14. Alina,
    şi dacă scriai doar "Alina Turcitu", că punea blogul automat "spunea", după, tot ar fi fost suficient!
    Nodul se potriveşte numai la cravată, jurnaliştii n-au ce face cu el. :))

    RăspundețiȘtergere
  15. Ba da, ba da, că uneori exact în nodul ăla stă puterea noastră.

    RăspundețiȘtergere
  16. Alina, trebuia să te naşti acum 200 de ani, dar e foarte posibil ca tocmai faptul că nu te-ai născut atunci să fie spre norocul nostru.

    RăspundețiȘtergere