Povestea vorbei

Între două ştiri plictisitoare, una despre un deces care “pare a avea legătură” cu virusul porcin şi alta despre cum seamănă deconturile politicienilor englezi cu deconturile politicienilor români, urmăresc “Povestea vorbei” care l-a dat afară pe Mădălin Voicu din PSD.

Vorba e “gherţoi”. DEX-ul habar n-are ce înseamnă. Nici nu o consemnează.

Nici Mădălin Voicu nu e foarte edificat asupra sensului, fiindcă zice, referindu-se la Geoană şi la Băsescu: “aceşti politicieni sunt, mai degrabă, mai aproape de nişte gherţoi decât de nişte profesionişti” . Cum gherţoi înseamnă bădăran, nesimţit, nu poate fi opusul lui profesionist.

Poate Voicu a vrut să zică “diletanţi”. În caz că aşa este, mă întreb dacă şi cuvântul “diletanţi” ar fi atras mânia lui “care este”.

Oricum o dai, pretextul e străveziu şi la baza deciziei grăbite şi nestatutare a primului inovator în ale pluralului nu stă niciun bâzdâc legat de şifonarea imaginii lui Geoană, ci propria lui teamă că ar putea fi umbrit de Mădălin, la care, zice el, “e mai mare notoritatea decât ceea ce face pentru societate. La o emisiunea cânta la chitara…”.

Să spunem lucrurilor pe nume: Vanghelie este cel mai realizat dintre ţiganii României. El, în numai 20 de ani, pornind de la fabricat pantofi cu tălpi de carton într-un subsol de casă naţionalizată, cu cheagul făcut în faţa cinematografului Patria, unde vindea bilete la suprapreţ pe vremea lui Ceauşescu, jonglând puţin cu o AGA mituită să falimenteze ştiinţific lanţul de cofetării comuniste “Fraga” pentru a transforma spaţiile astfel obţinute în buticuri de electronice şi consignaţii, a ajuns preşedintele PSD Bucureşti.

Nu pare cine ştie ce, dar pentru cineva care n-a fost înscris la şcoală decât în clasele primare, e remarcabil.

Dacă Geoană ar ajunge preşedinte de ţară, Vanghelie ar putea ajunge preşedinte de partid, pe ţară.

“Rumânii” din partidul său, nu-l pot încurca să ajungă. Pe ăştia îi face din vorbe, fie că sunt prea proşti, fie că sunt prea mânjiţi.

Dar un ţigan de-al lui, un boier de ţigan, uns cu toate alifiile, unul care a făcut liceul german pe bune, liceul de muzică pe bune, “Ciprian Porumbescul” pe bune, a terminat secţia “dirijat şi compoziţie” cristal de pe bune şi a făcut dovada profesionalismului de excepţie pe scene, în văzul lumii “interne şi internaţionale”, un miştocar talentat şi inteligent, un “gherţoi” nonşalant cu discurs şi charismă căruia nu-i poţi vinde castraveţi “care este”, fiindcă îţi cântă Pablo Sarasate de nu te vezi, cam ca taică-su, unul care fluieră în biserică de câte ori are chef să verifice acustica naosului, il poate face pe nen’tu Vanghele în doi timpi şi trei mişcări, de mi ţi-l lasă fără aer, cât ai zice “pizzicato”.

Vanghelie, o fi el analfabet, s-o fi îngrăşat el din vândut gume cu 5 lei bucata de la o firmă de-a sa pe persoană fizică înspre Primăria sectorului 5, pe persoană juridică, dar prost nu e, a auzit şi el de pizzicato şi sare ca ars.