La semafor

Vezi luminiţe, auzi sunete, simţi mirosuri. Pe urmă auzi luminiţe, vezi mirosuri, simţi sunete…

E prevăzut cu sonerie şi ferestruică de contact direct. Dai bănuleţul, iei pliculeţul. Nu e niciun dialog în ferestruică. Nu e pe alese, pe recomandate. Nu e ca la magazinele cu cerasorum stipites, codiţe de cireşe.

Singurele codiţe sunt ale fetiţelor de la liceul economic. În botinele lor haioase. Un pic greoaie. Din care ies jambierele tricotate. Pe urmă, abia, se ivesc genunchii. Seamănă cu nişte căpăţâni de usturoi verde, îmbrăcate în lycra plus bumbac. Negru, roşu, violet.  Apoi  încep paltonaşele care se termină cu fulare moi,  înfăşurate pe sub bărbie. Deasupra e zâmbetul şi privirea. În dreptul lor, mâna care dă bănuţul şi preia doza. Un fleac. Un moft. O joacă.

Serioasă e doar vitrina. AROMATHERAPY. Dedesubt e pictată o femeie imensă, cât toată suprafaţa sticloasă,  cu pălărie şi buze roşii, conturate cu violet. Mai jos e decolteul , apoi vin nişte becuri care sclipesc ritmic zi şi noapte. Pe umărul femeii e un anunţ: “Sunaţi la sonerie” . La stânga începe tocul uşii. În sfârşit, urmează uşa, ca la orice magazin. În mijloc e orarul: NON-STOP.

Înăuntru nu e nimic. O cameră pustie, un birou şi-un scaun. Din când în când, când sună soneria,  vine un băiat de la subsol, cu marfa pregătită, în palmă. Nu e ca la alte magazine, nu te întreabă “Ce doriţi?” , fiindcă ştie. Fetele chicotesc şi plătesc.

Apoi se pune “verde” şi trebuie să plec, cu semnal stânga.