Luni, după duminică...

Duminică dimineaţa, adică azi, era un frig nesimţit.

În plină încălzire globală, frigul îşi permitea să semene cu frigul de pe vremuri, aşa cum Boc îşi permitea să arunce în derizoriu ceea ce noi numeam limba de lemn, bătând câmpii timp de un ceas la PROTV, în emisiunea “După 20 de ani”, cu limba lui de fier.

Diferenţa dintre limba de lemn a ceauşiştilor şi limba de fier a lui Boc constă în aceea că, atunci când vorbeşte Boc, dispare suspiciunea că poate nu e chiar tâmpit, zice şi el aşa…

Boc se străduieşte, cu conştiinciozitatea tocilarului clasei, să ne asigure că e tâmpit din naştere şi s-a perfecţionat prin educaţie.

Trei momâi care-şi zic jurnalişti, din colţul beznificat al terenului, i-au pus întrebări. El le-a ignorat cu seninătate, la lumina unei veşnice cravăţi violete şi-a vorbit cuvinte din colecţia de copiuţe învăţate pe dinafară. Culmea impertinenţei a fost când a afirmat că “nu este în stilul preşedintelui genul acesta de abordare, de a comanda”.

Bine, la el n-a fost decât o fentă ordinară, dar  cum momâile din platou au înghiţit în sec, respectuoase, se cheamă că ne uităm la tabela de scor care zice “trei la zero prin neprezentarea adversarului” .

În cheia deja banală, Boc s-a cerut la emisiune, şi-a luat un interviu, şi-a dat răspunsuri, a bifat sarcina de partid.

Mâine e din nou luni.

Vă doresc o zi de luni suportabilă!