Luminile oraşului

Le-aţi văzut? 

S-au aprins. Clipesc extraordinar de mişto şi chicios pe bulevardele mari ale Bucureştiului. Pe străzile adiacente clipeala e mai cu picioarele pe pământ. Mai discretă. Mai de criză.

Pe Calea Văicăreşti, de pildă, bengăie nişte leduri printre crengi. Copacii  arată ca nişte moşi cu bărbi albe, cam rărite. Sunt de pe vremea când se bucurau profesorii că le creşte salariul cu 50%. 

Ca să ajung acasă, fac stânga pe Emil Racoviţă şi mă ţin pe lângă gardul balamucului preţ de o staţie. Balamucul n-are niciun bec, pe partea lui. E spital serios, de glumeţi, nu-i arde de becuri. Pe trotuarul opus însă, primarul Piedone a fixat la fiecare stâlp cerbişori, crenguţe, lumânărele, globuleţe… Ştiu ce ar trebui să reprezinte fiecare ornament fiindcă m-am uitat la ele  ziua, când sunt stinse şi scheletul feros  se conturează, negru, fără întreruperi, absolut coerent.

Noaptea se luminează doar fragmentar, prin părţile neavariate, punându-ţi imaginaţia la grea încercare.

Cu cât te adânceşti în mahala,  spiritul Crăciunului dispare cu desăvârşire. Dacă funcţionează iluminatul stradal, cât să nu dai în gropi, e o adevărată sărbătoare.

O să ziceţi că sunt cârcotaşă. Acrită.  Că m-am băbit dracului de tot, de-aia nimic nu-mi mai place, nimic nu-mi convine.

Aşa o fi!  Dar aş fi vrut să citesc în ziare că de data asta, primarul sectorului X, în semn de desolidarizare cu minciuna şi mizeria în care am fost vârâţi fără voia noastră, foloseşte banii alocaţi sclipelii de decembrie altfel. Nu ştiu cum. Dăruind câte-un coş de alimente fiecărei familii care se lăfăie din 800 de lei, lunar? Suportând cheltuielile cu consumabile sanitare în cele două, trei spitale pe care le are în sector? Cumva folositor, în tot cazul…

Altminteri, tocmai în anul acesta, pe care-l ştim cu toţii cum a fost, mascarada cu becuri colorate “de sărbători”,  tinde să semene cu obiceiul unora de-a se parfuma din belşug, ca să mascheze duhoarea nespălării lor cronice.