O sun.
-Ce faceţi, Zâna?
-Zbughd, zice.
Încerc să transcriu fonetic “r”-ul ei graseiat, pe care l-a rostogolit incorect timp de nouăzeci de ani, departe de dinţii din faţă, undeva, în tăriile cerului gurii, până l-a franţuzit de tot.
-De ce?
-Fiindcă am pghimit azi doo vizite caghe m-au lăsat mască.
- Ce vizite?
-Ghepaghă-ţi telefonu’ dghaga mea! Te aud cu întgheghupeghi…
-Bine, o să-l repar.
Eu îl am pe “r” la locul lui, vibrant, fluid, cum zice dexul.
Ea se rârâie în continuare:
-M-au vizitat două doamne extghaoghdinaghe…
Nu-şi aminteşte cum o cheamă pe prima, nu găseşte bileţelul pe care şi-a notat numele, o aud bombănind prin casă “lua-m-ar dracu’ de proastă ce sunt!” ,în forma “lua-m-agh dghacu …”
-În fine, strigă, aproape de receptor, am pieghdut-o, dagh o găsesc eu, e prghintghe bileţele…
A doua a fost Ecaterina Andronescu.
-Şi ce v-a zis?
-Nimic. Mi-a adus un buchet de floghi supegbe, egzotice, nu ştiu cum se cheamă şi–am stat de voghbă o mulţime…
-Orhidee?
-Nuuuu… Altceva. Nişte floghi deosebite.
Ciudat se-ncurcă lucrurile, când vor ele!
Caut acum pe Google, în disperare, nişte flori exotice mici, roşii, cu frunze mari şi verzi.
Sa speram ca povestea o sa aibe un final fericit.
RăspundețiȘtergereFlorile omeniei...
RăspundețiȘtergereMda, doar un pic de iz politic ii lipsea povestii tale ca sa duhneasca de-a binelea!
RăspundețiȘtergerePS Ti-a ura Craciun cu bucurii , conform traditiei dar imi amintesc ca te laudai candva ca esti liber cugetatoare. Asa ca daca nu-i Dumnezeu, nu exista Craciun, nu-i asa?
Theo,
RăspundețiȘtergerenu sper să se rezolve ceva,dar cel puţin să trăiască decent, atât cât mai are.
Mi s-a părut un gest extrem de frumos, Matilda.
RăspundețiȘtergereEcaterina Andronescu a intuit, cred, că exact de asta are nevoie. De o vizită, fără iz de pomană.
Zâzanie,
RăspundețiȘtergerenu trebuie să crezi! Fiind o poveste cât se poate de laică, nu trebuie să crezi fără să cercetezi.
Duhneşte, da, a coji de portocale. :)
N-am spus niciodată că sunt liber-cugetătoare. E drept că nu mi-l închipui pe Dumnezeu ca pe un moş cu barbă albă care te scrie în condică fiindcă n-ai pupat mâna popii.
Nu pricep de ce te pedepseşti în halul ăsta, dorind să pari proastă, când nu eşti.