Răspuns lui Cody, care voia să-şi şteargă blogul

(Lui Cody)

...Nu-s mai pornită acum, decât în ziua în care m-am născut, fără să mă întrebe nimeni dacă-mi convine locul şi timpul.
Atunci am protestat energic, m-am încăpăţânat să mor, am refuzat să respir, să ţip, eram un doo kile de carne care strânge din gingii şi vrea la incinerator.

O doctoriţă cu nume rar, CAREBA, mi-a zis futu-ţi paştele mă-tii de copil, nu-mi faci mie mortalitate pe secţie!

M-a băgat în incubator şi a tras de mine trei săptămâni.

M-am luptat cu toate puterile să plec, jur!
 

M-a dovedit, fiindcă era mai mare şi mai rea ca mine, medicina era mai la început, nu existau atâtea scuze, atâtea comparaţii, nu ştiau mamoşii români de clinicile din Viena, iar dacă se dovedea că ştiu, venea securistul spitalului să-i întrebe de unde...

M-a trimis în schemă cu ură şi disperare, nu-i plăceau eşecurile, era o nesătulă câinoasă, ziua asista naşteri şi noaptea, acasă, făcea avorturi ilegale şi puşcăriabile, n-avea Dumnezeu, n-avea Diavol, avea doar aşa, un fel de beţie a succesului, o foame de-a fi adulată, era o dictatoare periculoasă care pe inspir asculta foşnetul chiuretei - noaptea şi pe expir zbiera ca o apucată "Împinge, fă!" - ziua...

M-a dus mama la ea, să mă arate când aveam patru ani şi recitam Zdreanţă, de Arghezi, impecabil.

Era exact aşa cum mi-o aminteam cu papilele neevoluate ale minţii mele din incubator:  un monstru îndesat şi asexuat care priveşte lumea cu furie, prin roţile negre ale unei biciclete…

Când vrei să tragi obloanele, Cody, te uiţi înapoi, să vezi cât i-a costat pe unii să te facă să ţi le permiţi.