Dacă tot m-am făcut spiţer...

Am găsit pe blogul Simonei Ionescu, popularizat, un text care circulă pe net:  “Cum suntem furaţi pe reţete medicale”.

M-am cam supărat. Pe urmă mi-a trecut şi m-am gândit că, din când în când, ar fi bine să vă iniţiez în tainele ipostazei de “pacient la farmacie”. Să ştiţi cum să utilizaţi la maximum serviciile unei farmacii, cum să nu vă lăsaţi seduşi, duşi, şi…

Prin urmare astăzi vom vorbi despre

MEDICAMENT

Medicamentul este, conform Legilor lui Murpy, o substanţă care, injectată unui şoarece, produce un articol ştiinţific.
E cea mai simplă şi mai exactă definiţie pe care am găsit-o.

La un moment dat, după studiile in vitro, urmează studiile pe animale de laborator şi abia apoi cele pe oameni. Treaba asta durează ani şi costă mult. De aceea, când apare prima oară pe piaţă o moleculă nouă în terapeutică, un produs nou, original, costă mult.

Producătorul intenţionează să-şi recupereze cât mai repede cheltuielile cu cercetarea. Nu mă întrebaţi de ce. Din acelaşi motiv din  care noi preferăm să ne vindem maşina sau casa cu banii jos şi nu în rate.

La întrebarea nerostită – “Nu cumva preţul e cam exagerat?",  răspunsul meu este  - “Ba da!”. Dar  şi morcovii costă exagerat de mult, în piaţă. Şi carnea, şi pantofii…

După câţiva ani,  licenţa poate fi vândută şi alţi fabricanţi vor scoate cόpii ale acelui medicament, teoretic identice, dar care vor avea, obligatoriu, o altă denumire comercială. Aceştia vor cheltui cu mult mai puţini bani pentru producţie, fiindcă nu mai fac decât studii comparate de bioechivalenţă şi biodisponibilitate cu originalul.

De ce îndrăznesc să spun “teoretic identice”? Fiindcă, deşi vor folosi aceeaşi substanţă activă (substanţa purtătoare de acţiune terapeutică) şi aceiaşi excipienţi (substanţe auxiliare, fără efect asupra organismului, care asigură obţinerea formei farmaceutice dorite şi controlează durata şi locul cedării substanţei active), aceste componente, în starea lor de materii prime, au proprii lor parametri de calitate, printre care puritatea, mărimea particulelor ori solvenţii cu care s-au făcut recristalizările nu sunt lipsiţi de importanţă.

Aşadar, medicamentul X produs de firma A şi acelaşi X,  produs de firma B sunt, în cel mai fericit caz, 99% identice.

Este motivul pentru care mulţi, foarte mulţi pacienţi susţin sus şi tare ( uneori te scot din sărite cu convingerea asta!) că medicamentul X – producător A le face bine, în timp ce acelaşi medicament X – producător B e apă de ploaie.

N-o fi efectul placebo de vină? Are şi el o mare contribuţie, dar nu poate fi absolutizat.

Eu vă sugerez să preferaţi întotdeauna varianta recomandată de medicul curant, iar dacă aţi ales sinonimul altui producător, mai scump sau mai ieftin, să-l anunţaţi şi pe el.

Dacă tot am pomenit de scump şi ieftin, poate că e momentul să demolăm mitul “românesc – ieftin, de import – scump”. Azi, datorită politicii îmbârligate de stabilire a preţului unui medicament românesc sau de import pe care o face ministerul sănătăţii, ne întâlnim frecvent cu situaţia opusă, în care medicamentul străin e mai ieftin decât cel indigen.

O ultmă precizare legată de preţul medicamentelor. Indiferent ce spun reprezentanţii Sănătăţii sau ai Caselor de Asigurări de Sănătate, niciun medicament, indiferent de provenienţă, nu intră pe piaţa românească fără a obţine, în prealabil, un ordin de preţ cu amănuntul din partea ministerului de resort. Iar dacă unele produse vi se par strigător la cer de scumpe, să ştiţi că organele abilitate să controleze piaţa farmaceutică au aprobat, printr-un ordin ministerial, exact preţul acela, care este unic pe tot teritoriul ţării, în cea mai luxoasă farmacie din Mall sau în cea mai amărâtă, rătăcită într-un sat.

Când doriţi să vă cumpăraţi reţeta compensată, solicitaţi-i fără rezerve farmacistului să vă calculeze preţul pe care urmează să-l suportaţi personal,  în toate variantele posibile. Are obligaţia să le simuleze pe toate, indiferent cât ar pufni şi ţîţîi nerăbdătorii de la coadă.

De asemenea, este obligat să vă furnizeze toate informaţiile de care aveţi nevoie în legătură cu modul de administrare, eventuale contraindicaţii, incompatibilităţi.

În încheierea primului “curs”, dacă aţi avut răbdare să ajungeţi cu cititul până aici, iată bonusul:

-dacă eşti bolnav cronic sau dacă utilizezi destul de frecvent serviciile farmaceutice, autoarondează-te  unei farmacii. În timp, personalul te va considera un  “pacient fidel” şi te va trata cu mult mai multă atenţie şi grijă. Tot aşa, cu vremea, omul în halat alb memorează că ai ulcer sau că eşti hipertensiv, că suferi de astm sau diabet şi nu va trebui să-l atenţionezi de fiecare dată  cînd cumperi un sirop contra tusei că vrei să fie fără zahăr sau să nu conţină ceva care creşte tensiunea.

A, şi încă ceva: dacă vi se pare că aţi fost tratat cu foarte multă atenţie şi că aţi “hingherit-o” cam mult pe farmacista din ghişeu pentru o cumpărătură de nouă lei, nu-i lăsaţi restul, până la zece. Păstraţi acest obicei românesc pentru alimentară, frizerie, brutărie…

Aştept întrebări şi sugestii pentru sâmbăta viitoare.

Nu mă supăr dacă singura sugestie va fi: “Încetează!”