Umplem şi noi biblioteca aia de la mansardă? Măcar un raft!

De vreo trei zile plânge într-una. Nu ştie nimeni de ce, că nu vrea să spună. O fi  la ovulaţie. O fi scăzut dolarul. O fi fugit zugravul cu restul de lavabilă. O fi ceva, că nimeni nu plânge fără motiv.

  -  O fi de la cărţile alea, zice Mariana, rezemată în mop ca ciobanul în bâtă.

  -  Care cărţi, bre?

  -  Ei!… Alea cu prostii.

  -  Care, cu prostii?

  -  Care ne citiţi dumneavoastră!...

Abia acum realizez ce tâmpenie am făcut.  Lunea apar nişte cărţi, supliment la “Libertatea”. Mariana a primit ordin să-i cumpere toată colecţia. De ce? Fiindcă e frumoasă. Arată bine şi dă bine în raft, când ai seria completă. Denotă răbdare de colecţionar. Coperta broşată conţine întotdeauna o doamnă sau un fragment de doamnă elegantă, bine accesorizată.

Eu sunt capabilă, din cel mult trei încercări, să deschid  fiecare volum la “scena tare”,  pe care le-o citesc cu intonaţie.  Ne mai distrăm şi noi, nu doar servici, servici!...

Ştiţi la ce mă refer. E pagina aia unde apar cel mai des formulări de genul “plin de dorinţă”, “sânul îi palpită”, “piele mătăsoasă ”,  “gură lacomă”, “degete tremurânde urcând ca nişte mici animale oarbe pe coapsele-i fierbinţi”.

Alea opt-zece paragrafe pentru care autoarea îşi târăşte personajul feminin prin expoziţii, pe la recepţii, îi dă pe mână o afacere care merge foarte bine dar îi ruinează viaţa personală sau o afacere care mergea foarte bine, iar acum, când merge prost, toate prietenele ei cu succes constant în afaceri îi cam întorc spatele. Atunci apare el, bărbatul alături de care va cunoaşte extazul, ăla cu degete fierbinţi pe coapsele-i de mătase sau invers, ăla care-o îmboboceşte iar, ăla care o. Punct.

Mai urmează vreo două capitole, cu pregătirile de nuntă, cu revenirea prietenelor pe lista domnişoarelor de onoare, dar pe alea nu le mai citeşte nimeni, fiindcă ce era de lecturat s-a bifat, gata, aşteptăm cartea de săptămâna viitoare.

Mariana o fi crezând, toanta, că pe fiecare pagină dai de-o scenă sexy. Adică n-ai nevoie de fler ca să nimereşti exact în miezul şi-n miza poveştii! E destul să deschizi cartea şi hop, “dorinţa-i gata”.

Ei, nu-i aşa, coană Mariano! Că nu e o carte din alea - ştii tu! – care, dacă o prinzi pe fii-ta cu ea sub pernă, în loc să te bucuri că a învăţat să citească, măcar acu’, într-a zecea, i-o faci ferfeniţă sub nas.

E un roman onorabil, numai că e şi niţel romantic, poţi să-l ţii în bibliotecă la vedere, poţi să-l ceri la chioşc fără să te înroşeşti, că nu ştie nimeni pentru care pagină îl cumperi. Nu e Hustler, dragă, e literatură uşoară.  Păi, de ce se zice: “răsfoiesc un roman”?   Tocmai fiindcă până ajungi la pagina cu pricina, trebuie să răsfoieşti niţel, povestea e structurată oarecum clasic, pe modelul treptat:   “Îl vede azi, îl vede mâni”…

În fine, nu i-am dat ei toate detaliile astea, le-am ţinut pentru mine şi bine am făcut, fiindcă, pe la prânz, lucrurile par să se clarifice:

  -  Nu plânge de la cărţi, îmi explică Mariana pe ton secretos şi cu ochii pe ceasul din perete, care îi arată imperturbabil că de două minute stă peste program.

  -  Dar?

  -  E din cauza la caloriferu’ din living. Că nu intră apă în el. La etaj e toate camerele încălzite şi la parter e gheţărie.

  -  Aşa, şi?

  -  Şi de trei zile îi amână instalatoru’ …