De la fludor la lurex

În fond, bine că se cară, dracului, Nokia de la Jucu! Ne-a ţinut economia pe loc trei ani. Nişte lipitori! Cu fludor, e drept, dar tot lipitori se cheamă.

Nouă  investitori serioşi plus o investitoare se bat la uşa lui Boc, să repornească Jucu, şi noi, mai-mai să ne facem sepuku,  fiindcă-şi strâng ăia fosilele lor de telefoane care nu erau bune decât de vorbit la ele.

Investitoarea, mai eficientă, a şi pus mâna pe telefon şi-a sunat-o pe doamna Vass, dacă tot îi păstrase numărul în memorie, comunicându-i simplu şi clar că ea abia aşteaptă să înlocuiască fludorul cu lurex. În ultimă instanţă, totul se rezumă la manualitate.

Lipitorii cu letconul vor suferi o reconversie profesională, în croitorese.  Nici nu e mare diferenţă  de la letcon, la maşina de cusut: chestie de zgomot şi de ritm. De la “pic… pic…” în linişte şi lent,  la “ţac-ţac” în gălăgie şi ceva mai repejor. Unde cădea picătura de cositor topit, ca lipeală, acum acul maşinii de cusut o să dea gaură şi-o să bage firul de lurex.

Nokia făcea scule de vorbit, doamna Schrotter o să desfacă sculuri de lână, de mătase, de bumbăcel, de ce-o fi, ca să le facă ţoale. Ţoale pentru femei care, odată ce s-au îmbrăcat de la Schrotter, e limpede pentru oricine că sunt nişte scule de femei. Pe când Nokia ajunsese să facă nişte telefoane pe care nu le mai cumpărau decât părinţii cu copii la grădi particulară, grupa mică, unde prichindeii strică tot atâtea telefoane pe zi, câte scutece.

Nu ştiu care filosof a zis că orice şut în cur e un pas înainte. Schopenhauer sau Schopen?  În orice caz, unu’ cu “Ş”…