Sunt mai hoţ ca tatăl meu!

Aseară, în emisiunea Danei Grecu despre scandalul farmaceutic Avandia, s-a făcut, dacă nu lumină, cel puţin dreptate.

Pe vremea lu' tata, farmaciştilor li se zicea, popular, spiţeri. În ultima vreme li se zice hoţi. Nişte hoţi populari, care ori te fură la rest, ori te fură la pastile, ori şi, şi.  

De ieri, graţie unui nene din ministerul sănătăţii cam buimac  dar motivat,  au intrat şi farmaciştii în rândul lumii, sunt numiţi cu termenul ştiinţific de infractori.

Ce zicea omu’: că, deşi medicamentul AVANDIA a fost retras din consum şi medicilor li s-a interzis prescrierea lui, o seamă de infractori îl deţin pe stoc.

Întrebare 1: cât de imbecil trebuie să fie un infractor de farmacist, să refuze returnarea unui medicament exclus de la prescripţie gratuită, în speranţa că se va îmbogăţi, vânzându-l  la liber, la preţ întreg (aproape 100 lei cutia), după ce pacienţii au aflat că ridică riscul de infarct miocardic la 70%?

Întrebare 2: De ce să nu dorească imbecilul de infractor farmacist să-şi diminueze datoria către furnizor, prin returnarea medicamentului retras şi se încăpăţânează, dimpotrivă, să achite factura conţinând produsul devenit nevandabil?

Fiindcă - aceasta e o certitudine - pe Lista C2 de gratuităţi, valabilă la 30 septembrie 2011, medicamentul AVANDIA figura încă la poziţia 161; contractul cadru dintre casele de asigurări de sănătate şi farmacii  stipulează că farmaciile au obligaţia de a avea în stoc toate medicamentele corespunzătoare D.C.I.-urilor care se eliberează în regim compensat şi gratuit,  iar în situaţia în care un produs solicitat pe reţetă lipseşte din stoc, să-l procure în maximum 12 ore în cazul bolilor acute, respectiv 48 ore în cazul bolilor cronice.

Fiindcă - aceasta e doar o presupunere -  dacă a existat o dispoziţie oficială de retragere de pe piaţă a medicamentului, ea a fost transmisă “lent” în sistem. Atât de lent, încât într-un an de zile n-a ajuns chiar în toate farmaciile.

Această lentoare care poate fi etichetată drept “disfuncţionalităţi birocratice tipic româneşti” îl bucură discret la buzunar pe producătorul SMITHKLINE BEECHAM, care mai vinde încă în România, la un an de la interzicerea medicamentului său în Europa şi USA,  şi tot discret dar foşnitor  îi bucură şi pe cinstiţii înalţi funcţionari din sănătate,  care au pus umărul la fracturarea transmiterii acestui ordin către infractorul farmacist.