miercuri, 28 decembrie 2011

Tatăl Premierului a ieşit din sistem

Cam aşa ar fi trebuit să sune titlul ştirii, zic eu, după mintea mea. În cazul în care într-adevăr aceasta e o ştire de primă pagină. Care să fi fost preluată inclusiv de Can Can, cum a şi fost.
Tot după mintea mea, zic că adevărata ştire inclusă acesteia e tot una tristă: că s-a ţinut şedinţa de guvern, condusă de un om care abia aflase că-i murise tatăl. (Bine că a putut! Un om normal n-ar fi fost în stare.) Şedinţă în care trebuia decisă o mărire a taxelor şi impozitelor şi modificarea, votarea, aruncarea la gunoi a legii sănătăţii. Ceva de genul ăsta. 
Bănuiesc că ambele legi sunt lipsite de importanţă. Altminteri, cum să te concentrezi tu, şef de guvern, la trebile ţării, când, de un ceas, ai mintea buimăcită de durere şi sufletul sfâşiat de pierderea unui părinte?
Dar, probabil că se poate. La Boc, se poate.
De-aia zic: era mai corect aşa, cu "ieşirea din sistem". 

Îi rog pe cei care intenţionează să-mi atragă atenţia că nu e creştineşte să fii rău cu un om aflat în aşa necaz, să lase ipocrizia la intrare.

6 comentarii:

  1. "Premierul a ajuns la şedinţa de Guvern. Vezi la ce oră pleacă la Cluj." E unul din titlurile de prima pagina a blogurilor de stiri de ieri, ca sa nu mai spun de televiziunile care s-au batut in breaking news, latest news and current events, ca sa ne anunte "parasirea sistemului" de catre batranul Boc. Dumnezeu sa-i odihneasca si pe el, si pe ceilalti care or fi iesit din sistem zilele astea, insa, neavand fii celebri, au fost ignorati de burtierele canalelor de stiri.
    Uite, ieri, chiar am intrerupt barbieritul si nu l-am reluat decat in clipa in care am aflat ora plecarii lui Boc la Cluj.

    RăspundețiȘtergere
  2. Si parintii premierilor ies din sistem?!

    RăspundețiȘtergere
  3. Of, Renato, cit singe rau imi faci! Intii, din cauza ca pentru cine ti-a zis tie ca Boc e un om normal? Ar insemna ca Romanica asta e o tara de premieri! (Iaca, am lasat ipocriza la intrare. Sau hipocriza. Sau)
    Al doilea, mai dihai, mai lasati dreack iesirile astea din sistem! Ca ne trezim ca vine asta inapoi si se ratoieste la noi: Ati vazt, ba, rati-ai, ca tata o putut? Voi ce-aveti de nu? Si-atunci, chiar ca nu mai ai ce zice si te incolonezi, doi cite-n doi ...

    RăspundețiȘtergere
  4. Oliver, La mulţi ani!
    "Vezi la ce oră pleacă la Cluj" Asta da cretinitate! Adică de ce să văd la ce oră... ca să calculez când ajunge la Răchiţele?
    Unii oameni sunt născuţi sub semnul penibilului. Boc e unul dintre ei.Dacă s-ar arunca într-un râu îngheţat, să salveze un copil de la înec, românii (normali!) l-ar privi cu scepticism. S-ar gândi că e o salvare aranjată. Că "victima" e vreun junior olimpic bine plătit.
    Şi Boc, indiferent la ce s-ar gândi (în caz că are proprietatea asta), nu s-ar întreba nicio clipă "ce-am făcut să fiu atât de urât?"

    RăspundețiȘtergere
  5. Theo, părinţii oamenilor mor. Cum zicem noi, înspăimântaţi de cuvântul moarte, pleacă. Se duc.
    Ai lui Boc şi ai celor ca el părăsesc sistemul. Mai colocvial zis, crapă. N-am nicio apăsare să zic că tatăl lui Boc a crăpat, fiindcă vorbim despre nişte personaje care n-au afecte. Durerea lui Boc la moartea lui tac-su e ceva mai mică decât a ta, când ţi-a crăpat calculatorul. Fiindcă el n-are mamă, n-are tată, e produsul unui sistem, roboţelul cu care efectuezi ectomii.
    Dacă Boc ar fi dat dovadă de puţină normalitate şi ar fi suspendat şedinţa de guvern cu ocazia dispariţiei tatălui său, n-aş fi îndrăznit să scriu despre.

    RăspundețiȘtergere
  6. Rădescule, ţi-a ieşit porumbelul. Aşa, cu umor, cum ştii tu, dar l-ai scos!
    O să vină o zi în care, odată ce-am împlinit o vârstă, ne vom încolona la peronul cu bilet numai "dus". Mi-e teamă că incineratoarele din lagărele naziste sunt repetabile.

    RăspundețiȘtergere