Decembrie, după 22 de ani

De mai bine de două săptămâni, în 15 oraşe ale ţării, revoluţionarii din decembrie ’89 au început protestul împotriva deciziei guvernului de a le anula indemnizaţiile. 40 dintre ei se află în greva foamei.

Prea ocupată cu drama Oanei Zăvoranu, escrocată de un grup organizat de vrăjitoare sau cu sinuciderea controversată a unei vedete (?!) despre care se crede că a confundat balustrada balconului cu marginea patului, sub efectul unui pumn de tranchilizante, televiziunea celui mai rău mogul antibăsist n-a găsit nici timp, nici motivaţie să stea de vorbă cu oamenii aceştia.

În România sunt aproximativ 20000 de revoluţionari. Cam 14000 primesc indemnizaţia. Cu toţii sunt de acord că printre ei s-au strecurat impostori şi ar fi bucuroşi ca o nouă verificare să-i decadă din drepturi pe falşii eroi. Dar ceilalţi, autenticii, trebuie să-şi le primească, aşa cum s-a stabilit prin lege. Dacă un singur reporter s-ar rătăci în grupurile de protestatari ar auzi rememorări uluitoare. E suficient să asculţi o frântură de poveste şi înţelegi, din felul în care e relatată – ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri, că oamenii aceştia, adunaţi la protest din 28 noiembrie, nu mint. Că n-au stat acasă, sub păturică, aşteptând să vadă spectacolul răsturnării comunismului la televizor.

Dacă n-a fost o revoluţie spontană, ci o lovitură de stat,  în momentul în care au ieşit în stradă, ei nu ştiau acest “amănunt”.

Gloanţele trase în zilele acelea, nici ele nu ştiau multă carte, au făcut ce se pricepeau mai bine: au ucis, au rănit, au schilodit, uneori pe viaţă.

Îmi amintesc că, întrebat într-un interviu dacă acum ar mai ieşi în stradă pentru un protest, Cristian Tudor Popescu a răspuns, cu sinceritate – DA, dacă ar mai fi deja măcar trei oameni adunaţi, aş ieşi. Altfel nu,  fiindcă mă tem de ridicol.

Ei bine, măcar o parte din revoluţionarii aceştia cărora de la anul li se taie indemnizaţia, au fost ăia trei oameni care te îmboldesc să ieşi şi tu în stradă, fără să pari ridicol.

Fac un raţionament simplu, poate greşit, şi vă rog să mă corectaţi!

Eu cred că dacă nu se mai plăteşte ajutor de şomaj, rezultă că suntem o ţară fără şomeri. Dacă nu se mai  plăteşte ajutor de handicap, suntem un popor teafăr 100%. Dacă nu se mai acordă indemnizaţia revoluţionarilor, aceştia nici nu există. 

Asta înseamnă că nici Revoluţie n-a fost, în decembrie 1989.  Dacă n-a fost, înseamnă că nu s-a schimbat nimic în 22 de ani şi a venit momentul s-o pricepem şi noi. Mai ales că, actualul preşedinte se străduieşte de câţiva ani buni să ne lămurească şi noi, nimic!