Păsări de pradă

Nici nu mai contează dacă Ridzi rămâne ministru!

Nici dacă DNA-ul începe urmărirea penală. Probabil că nu, din lipsă de probe.
Oricât de cusute cu aţă albă vor fi fiind contractele, o spoială de legalitate în formularea lor tot există. Şi pe urmă, cel mai sigur mod de-a nu găsi dovezi, e să le cauţi acolo unde eşti sigur că nu le găseşti. Să te repezi direct în textul contractului şi să cauţi virgule între subiect şi predicat.
Deşi, nici n-ai nevoie să deschizi dosarul. E suficient să întrebi MTS-ul unde e anunţul publicitar făcut în presă prin care solicită achiziţia de servicii.

Poate s-a schimbat legislaţia, poate limita de sumă pentru care organizarea unei licitaţii este obligatorie nu mai e 50 milioane lei vechi. Dar nici superioară sumei de 500.000 euro nu poate fi!
Prin urmare, chiar primul demers ministerial pentru această achiziţie de servicii e o ilegalitate. Nu se putea utiliza procedura “solicitării a 3 oferte de preţ” , ci doar licitaţia publică.

Dar, ce mai conteză!

Ce era de demonstrat s-a demonstrat.

Nu, nu mă refer la culpa lui Ridzi. Nici la incompetenţa ei crasă. A fi mânjit şi incompetent sunt două condiţii esenţiale ca să promovezi în politică. Altfel n-are sistemul încrede în tine. Dacă eşti curat şi deştept, eşti periculos. Poţi spune NU vreodată şi scapi de sub control, dacă n-au cu ce să te aibă la mână.
Nu stă nimeni acolo să te convingă cu argumente că trebuie să fii de acord cu o decizie. Ţi se pune indicaţia de partid în faţă. Dacă încerci vreo fentă de gică-contra, ţi se reaminteşte cu ce poţi fi şantajat.
Timpul înseamnă bani în bisnisul politic. Încă e mult de furat. Oamenii se mişcă repede. Cam neglijent, câteodată, ca în cazul “Cazul Ridzi”, dar, în general, cu folos mare şi necuvenit.
Aşa că trebuie să prăduieşti rapid şi eficient, încrezător că ai şi tu bucăţica de câştig pusă deoparte.

S-a dovedit, şi asta mă bucură, că o investigaţie a unor jurnalişti DUSĂ PÂNĂ LA CAPĂT, în mod tenace, serios, nu rămâne fără repercusiuni, aşa cum rămân întotdeauna scurtele ştiri din presă ori pamfletele unor gazetari de renume care fac audienţă şi oferă iluzia, pentru un moment, că avem şi noi a patra putere în stat.
Pesimiştii ar putea considera că este doar o picătură într-un ocean. Că vâlvataia asta nu-i decât un truc controlat la nivel înalt, care ascunde sistemul bine organizat de delapidare cu acte în regulă şi-i permite să funcţioneze confortabil, non-stop, mai nestingherit. Că data viitoare o altă prădătoare tip Ridzi sau tot aceasta, va deturna banul public mai cu talent. Că suntem manipulaţi mai subtil ca niciodată cu un simulacru de “s-a făcut dreptate!”
Foarte bine. Toate aceste temeri pot fi îndreptăţite. Şi eu le am.
Dar cineva, undeva, cândva, trebuia să facă primul pas, să înceapă ruptul pisicii de la vreun colţ al ei, fie şi numai pârlindu-i mustaţa.
De aceea insist şi o ţin langa cu subiectul ăsta, fiindcă, dacă în lumea necuvântătoarelor prădătorii sunt o verigă benefică echilibrării circuitului vital, în lumea oamenilor trebuie răpuşi.

A început Tolo…

Cine se pregăteşte să continue?