România S.R.L.

Trăitul în ţara asta a devenit o afacere.
Indiferent ce te-ai face, trebuie să te gândeşti la profit.

Dacă ai deja ceva bani, intri în politică raţionând astfel: ai enşpe sute de mii de euro. Îi investeşti într-un scaun de deputat. Nu contează în ce partid te bagi, toate sunt la fel. Îl alegi pe ăla care îţi oferă o mai bună deschidere spre bani mai mulţi, măcar să câştigi dublul investiţiei.

Dacă nu deţii decât un capital modest, eşti încă tânăr şi-ţi gândeşti viitorul pe termen lung, dai la facultate. Prietenii îţi spun “Eşti nebun? Pierzi timpu’ cinci ani, fără să produci bani?” Să zicem că nu ţii cont de ei.

Treci la optatul pentru o profesie. Acum chiar ai de unde alege, nu mai e ca pe vremuri, să te gândeşti la câţi sunt pe loc, ce şanse de repartiţie ai şi, în ultimă instanţă, ce ţi-ai dori să munceşti, fiindcă nu se mai pune problema aşa…

Te poţi duce la Drept. Dacă “ai papagal”, ajungi avocat. Dacă eşti cam peltic, măcar te faci notar. Cu puţin noroc, o să-i asculţi cu urechea pe domnii avocaţi. Mă refer la bani.

Poţi urma Teologia. Nu contează în ce crezi. Contează că nu crezi să fi văzut vreodată în viaţa ta un popă coborând dintr-un Logan.

Cu un strop de minte şi răbdare (durează şase ani plus încă vreo trei până intri cu adevărat în pâine) , dai la Medicină. Dacă eşti genul care leşină când vede un strop de sânge, te faci medic de familie. Poţi să ai între una şi câte mii de pacienţi reuşeşti să îndeşi pe listele tale. Nu numai că nu vezi vreo picătură de sânge, dar nici pe ei nu-i vezi vreodată la faţă, fiindcă nu trebuie decât să-i menţii în parohia ta nominal şi să încasezi banul de la casa de asigurări de sănătate, proporţional cu câţi sunt.

Dacă eşti genul dur, te faci chirurg. Implementator de silicoane. Altfel nu merită efortul.

Dacă eşti deosebit de comod şi sedentar şi-ţi place să joci NFS, îţi bagi dosarul la Finanţe-Contabilitate.

Până acum 20 de ani nu exista muritor să nu aibă nevoie de popă, doctor sau avocat. Acum nu există muritor fără o mică afacere, aşa că sigur are nevoie de contabil.

Dacă nu-ţi trece chiar nimic prin cap, te faci inginer. Oridecare! În final tot jurnalist ajungi.

A murit bancul ăla cu asemănarea dintre un inginer şi-un câine. Nu numai fiindcă azi inginerii moderează talkshow-uri, ci fiindcă anecdota aceasta răutăcioasă şi discriminatorie pentru ingineri poate fi extrapolată la orice proaspăt absolvent de învăţământ superior.

Chiar dacă a apărut şi o deosebire: azi, tânărul intelectual scrie în cererea de concediu “Vă rog am-i aproba efectoarea a şase zile din C.O. legal de odihnă…”. Câinele nu scrie nimic. Fiindcă n-are nevoie. El e într-o veşnică vacanţă.

Spre asta tind şi noile generaţii de intelectuali, spre un concediu de odihnă mintală permanent, ca să aibă vreme să se ocupe de afaceri.