Ţara în care nu se mai poate schimba nimic

Domnul Cristoiu, acest sceptic, imparţial şi neînregimentat politic radiolog al societăţii româneşti e, dincolo de orice, teribil de inconsecvent.

Doar în introducerea articolului său din 07.07.2009 care e un fel de notă explicativă nu ştiu cui adresată, comite un calup de inconsecvenţe, unele mai nostime ca altele.

El, care desconsideră produsul numit blog, ca fiind un loc pentru fătuci care n-au unde etala poze cu iubiţi şi pisici, dar mai ales dispreţuieşte blogul de jurnalist, care e probabil cel mai infantil şi neserios mod de-a pierde timpul pentru cineva care e de meserie gazetar, citeşte blogul “distinsei colege” Roxana Iordache.

De ce ar beneficia tocmai Roxana Iordache de atributul “distins”, când o frază mai jos toţi ceilalţi colegi de profesie sunt numiţi “analfabeţi răuvoitori”?

Fiindcă vor fi având, Roxana Iordache şi Ion Cristoiu viziuni/idealuri comune?
Fals! Roxana Iordache e monarhistă convinsă, Cristoiu e comunist declarat, fie cu autoironie, fie foarte serios.
Fiindcă nu se ia de Cristoiu, aşa cum fac Badea, Ciutacu şi alţii ca ei?
Ba se ia! Iată!
“Păcat că jurnalistul Ion Cristoiu nu pune întrebări nevralgice”, mormăie Roxana, cometând taifasul Cristoiu – Ridzi. Mormăirea asta însă, se aude prin blogosferă de „răsună valea”, şi Cristoiu ştie foarte bine lucrul acesta.
Atunci de ce e ea „distinsă” şi ceilalţi „analfabeţi răuvoitori”?
De inconsecvent ce e domnul Cristoiu.

Tot în primul paragraf, acela unde e distinsă Roxana, aflăm şi de ce face o excepţie Cristoiu, urmărind totuşi blogul unui confrate:” fie şi pentru că mă amuză felul în care distinsa colegă se iluzionează că ar putea schimba ceva în ţara asta”.

Dacă o asemenea speranţă îl amuză pe Maestru, rezultă că dumnealui e convins că în ţara asta nu se mai poate schimba nimic. Indiferent cine e la putere, mulţimile sunt victime colaterale ale sistemului.

Totuşi , inconsecvent şi acestei convingeri, Cristoiu invită mereu la ZIG ZAG politicieni.

De ce? De ce îl mai interesează cine ne sunt guvernanţii, dacă oricum nu se va schimba nimic?

De ce explică într-un întreg articol de ziar ce-ar fi vrut să demonstreze în emisiunea cu Iacob Ridzi când, oricum, nu contează?

De ce a mai decretat în prima parte a articolului că la emisiunea sa “Monica Ridzi n-a putut fi minim omenească”, dacă mai jos, în textul publicat, se străduieşte să ne arate faţa umană a doamnei ministru?

Culmea e că la final, ce n-a putut argumenta în tot cuprinsul articolului, indiferent câte explicaţii plauzibile (în număr de trei) a găsit absenţei omenescului din Monica Ridzi,demonstraţia i-a reuşit.

Pe mine m-a convins că şi femeia asta cu privire metalică, voce metalică şi minte metalică e om.

Fiindcă, încheie simplu şi emoţionant dl. Cristoiu portretul portretului doamnei Ridzi, “…aşa cum telespectatorii au putut sesiza, [Monica Ridzi] e la pământ.”

Păi dacă Monica Ridzi e la pământ, daţi-mi voie să sper că domnul Cristoiu e cu capul în nori, daţi-mi voie să nu mă uit nici la inconsecvenţele dumnealui, nici la luciditatea-i de analist politic imparţial cu care se mândreşte şi să sper că din presa scrisă, din blogosferă, din pământ, din iarbă verde, ceva se va ivi şi va schimba măcar mentalitatea ţării acesteia în care nu se mai poate schimba nimic.
Apoi, mai vedem…