Procter, Gamble & Cristoiu

Cel de-al patrulea test la care s-a supus Maestrul Cristoiu spre a arăta excelenţei de la Cotroceni că-i poate fi absolut fidel jucând imparţialitatea s-a desfăşurat impecabil. Fiindcă “excelenţa cere impecabilul”.

Cu sloganul ăsta Ariel a fost lider pe piaţa detergenţilor cinci ani. Adică fix cât îi mai trebuie şi preşedintelui nostru.

Experimentatul jurnalist a studiat înainte de emisiune - conform spuselor dumnealui - tone de documentaţie oferită de confraţi, spre a pune exact întrebările cheie doamnei Ridzi, alea pe care ori ceilalţi n-au apucat să i le adreseze, ori n-au reuşit s-o determine să răspundă la ele.

Prima întrebare , o bijuterie de altfel, a fost dacă e adevărat că doamna Ridzi s-a dus sâmbătă la coafor şi dacă da, de ce.

Mărturisesc, nu m-a surprins, fiindcă femeile preşedintelui au o problemă cu coaforul, dar nici nu mi s-a părut a fi cea mai tare întrebare de început. Asta însă, doar până am auzit răspunsul: doamna Ridzi fusese la coafat ca să meargă apoi la nuntă, nu la una ci la două, unde era invitată de colegi şi prieteni de partid, deci nu e marginalizată în partid, partidul e cu ea, şi la bal, şi la tribunal.

Buuun. Uite cum a găsit Cristoiu “un mod isteţ de-a spăla” eventuala temere că partidul n-ar mai sprijini-o acum pe ministra supusă linşajului mediatic.
Deduc astfel că în pauzele de documentare, Maestrul mai arunca un ochi pe publicitatea tv şi s-a inspirat din reclama la Rex, una veche, e drept, ca să înveţe cum să vinzi extrem de bine un produs extrem de prost.

Pe urmă a intrat serios în dialog şi-a chestionat-o la sânge, tehnic şi temeinic cum de a ajuns să semneze contractele tocmai cu aceste 3 firme.

Simplu! - a răspuns ea, fiindcă nu semnează doar 3, ci sute de contracte pe zi.

La fel de simplu a uitat şi Maestrul sensul întrebării care era de ce tocmai cu astea trei, obscure, cu sediul într-un balcon din Crângaşi, şi nu cu unele mari, consacrate.

În fine, o fi suferit şi el un blank la memorie, deşi nu ăsta a fost “albul cel mai alb” care se obţine doar cu Tide, ci ăla lung şi greu care a urmat; tăcerea visătoare în care a ascultat-o fără s-o întrerupă, povestind istorioara plăţilor în avans …

“Nicio formaţie nu se urcă pe scenă dacă nu primeşte banii în avans” se lamenta Ridzi cu repetiţie, nicio formaţie… nicio formaţie… în avans… iar Maestrul părea răpus de îngrozire - ce viaţă, dom’le, ce junglă am ajuns să trăim, auzi, bani în avans la cântăreţ, ca la bordel, banu’ jos, ochiu la uşă!…”

Şi de cruda realitate din industria spectacolului în care doamna Ridzi era de-acum expertă, uitase cu desăvîrşire de contracte. Uitase, bietul, ce înseamnă un contract: garanţia că banul iţi parvine cu siguranţă. Substitutul banului.

Cum tot pierdea teren, minutele treceau şi doamna ministru preluase conducerea emisiunii, Maestrul, cu un ultim efort, s-a agăţat de o rugăminte pe care o tot repeta persuasiv, ca sloganul oarecum absurd, dar cu bătaie lungă , lansat de Omo : “murdărirea este bună”

“Recunoasteţi că aţi greşit ca ministru”, “recunoasteţi că aţi greşit ca ministru”… insista el.
Şi o clipă, am crezut că ea va admite.

N-a făcut-o!

A făcut ceva mult mai interesant. A afirmat că demisia ar reprezenta recunoaşterea unei fapte penale.

Parcă am îngheţat.
Parcă şi Cristoiu s-a descumpănit o secundă. Nu se aştepta, poate, la asemenea prostie.

Ii reuşiseră trei spălări de rufe grele, EBA, Anastase şi Udrea, aproape c-o scosese şi pe-asta la lumină, pe Ridzi , avea de-acum experienţă, vorba lui Dero: “spălatul e de-acum răsfăţ”, şi uite, toanta, ce spune!...