Am primit în mail:
“Azi m-am bucurat de napolitane dietetice. Uitasem până şi surogatul de dulce... Apoi m-am luptat cu canicula. Ascuns la umbră.
De povestit:
Dimineaţa merg la piaţă. Aproape zilnic. Fără excepţie, undeva pe la mijlocul drumului, e un bătrânel.
Stă în picioare şi încearcă să zâmbească trecătorilor. Ar fi o lipsă de respect să-i întâmpine aşezat. Lângă el e un scaunel. Câteodată bătrâneţea îşi cere drepturile.Se odihneşte cu grijă, să nu-l surprindă vreun client intr-o poziţie indecentă. Precis nu ştie că lipsa dinţilor îi transformă surâsul amabil exact în opusul dorinţei lui .Compensează cu privirea. Nişte ochi blânzi, cinstiţi, deschişi , la marginea cărora se simte, bine ascunsă parcă, o lacrimă.
Astazi l-au asediat doi copii care păreau ,după vârstă, că vin în vizită la bunic, la ţară. Aveau însă uniforme, probabil oferite de Plăcintă, în urma unei licitaţii fără strigare.
Au coborât nervoşi dintr-o maşină cu insemnele poliţiei şi au început să completeze un proces verbal de contravenţie.
Omul încălca, fără autorizaţie, domeniul public. N-avea autorizaţie de producător de flori. Nici licenţă de comerciant.
Pe scurt, era un evazionist.
Unul dintre aceia din cauza cărora bugetarii, fără număr, n-au bani sa-şi trimită copiii în tabără sau să-şi achite rata la casă…
Opinia publică s-a solidarizat cu greu, dar a luat atitudine.
Poliţiştii comunitari au dat înapoi.
Îl sună pe şef.
Ăla le spune iritat, probabil era deranjat de la solitaire sau de la altă muncă de mare răspundere pe care o desfăşura la biroul cu aer condiţionat, prin staţie, să confişte marfa şi să se limiteze la un avertisment verbal , să îl ierte pe infractor dacă promite că nu va mai recidiva.
Am plecat cu sufletul greu şi gândul la bătrânelul ăla care chiar n-arăta c-ar avea altă sursă de subzistenţă. Şi nu cerşea pe la stopuri sau la intrările în biserici.
Oferea flori fără să ţi le bage pe gât, ca ăia cu clipurile vodafone sau bere ori cola.
Probabil florile confiscate au ajuns la soţia şefului.”
+(3).jpg "NONO")
Un sistem cleptocratic, e ca un tăvălug în faţa căruia până şi lacrimile unui om fără speranţă nu mişcă pe nimeni.
RăspundețiȘtergereEL, sărmanul acela cu un buchet de flori stă în faţa capitalismului-cleptocratic atotbiruitor, li nu dama Ritzi sau sama Nutzi.
El singur este infractorul, şi nu miniştrii care cotizează din greu la şosele care nu se mai fac.
El este evazionistul, şi nu universitarii ce fură din buzunarele părinţilor de proşti sau leneşi.
Da, el e infractor şi ţăranii care îşi vând brânza într-un ungher al pieţei sunt exterminatorii populaţiei prin otrăvire.
RăspundețiȘtergereArdeii poliploizi, de eprubetă, veniţi din import şi caşcavalul sintetic, grecesc, sunt sănătate curată!
Trebuie să îşi arate cumva vitejia şi poliţiştii stradali, să aibă şi ei realizări de trecut în bilanţ. Reţelele şi clanurile infractorilor mărunţi cotizează la bunăstarea lor, marii rechini umplu conturile şi înmulţesc vilele şefilor, nici măcar de o femeie care şi-a parcat maşina pe spaţiul verde de la marginea trotuarului nu se pot lega, că poate dau peste nevasta vreunui patron bazat şi se trezesc luaţi pe capotă.
RăspundețiȘtergereSi atunci, nu le rămâne decât să-şi arate muşchii în faţa cerşetorilor, ca să vadă poporul cât de vigilenţi sunt ei şi cu cât devotement se pun în slujba legii şi a cetăţeanului.
Dacă aveam o meserie căutată pe alte meleaguri, părăseam de mult ţara asta frumoasă, dar locuită de o naţie aflată în metastază.
Daca nu pomeneai de Placinta aveai 10 de la mine.Tu chiar nu stii ca politica murdareste tot ce atinge?
RăspundețiȘtergereSorinM
Florian, şi când ai o meserie care se caută, cunosc şi asemenea cazuri, unii nu pot pleca, pur şi simplu.
RăspundețiȘtergereTrebuie să citeşti atent începutul, Sorine! "Am primit în mail"...
RăspundețiȘtergereNu e textul meu. L-am transcris direct din mail. Fiindcă era mai mult decât o simplă scrisoare. Era un fapt de viaţă. N-am schimbat nimic. Nu era necesar.
anca mica...
RăspundețiȘtergeren-as crede ca florile au ajuns la nevasta sefului. Ar fi sub demnitatea lor! Astfel de 'domni' si doamnele lor savureaza doar de la gladiole in sus, cel putzin asta lasa impresia :-(
M-as bucura sa stiu ca au ajuns la cineva care s-a emotionat la vederea lor...dar nu stiu de ce, am convingerea ca au aterizat intr-un biet tomberon.
...Si florile, ca omu' ! Ce sa faci!? / anca mica
Salut, anca mica!
RăspundețiȘtergereO, da! Corectă observaţie! :) De la gladiole în sus... să vedem...urmează calele?
Cele câteva principii miliţieneşti (zic miliţieneşti, dar categoria e mult mai largă, iar o să-l supăr pe amicul Florian că fac discriminări)care dau valoare buchetului de flori oferit: cozile să fie lungi, dacă se poate ca la mătură; inflorescenţa să fie boboc, atât de boboc, încât aproape să nu existe, asta dovedind prospeţimea buchetului şi durata lui în timp, in general un buchet nu trebuie să fie frumos când îl dăruieşti, ci peste vreo două săptămâni, când, deşi s-a uscat boboci, te poţi mândri cu cât a ţinut; împachetarea, asta e esenţială, celofanul sau hârtia creponată să fie mai colorate decât conţinutul, fapt ce-o determină pe primitoare să nu-l desfacă vreodată, să pună buchetul în apă cu totul.
...calele, poate! :-) Mie imi plac mult calele in ghiveciul lor, nu taiate.anca mica
RăspundețiȘtergere@anca mica
RăspundețiȘtergereN-ai înţeles ironia Renatei. Poate mă înşel, dar cred că le-a făcut o urare de bine miliţienilor. Calele sunt flori care se duc la mort.
@Renata
Excelent surprinse înaltele standarde ale mitocanilor, în materie de flori. Imi place peniţa cu care desenezi tablouri de viaţă, chiar şi atunci când mă gâdili pe mine cu ascuţişul ei.
da,da,da!
RăspundețiȘtergereAsta e, Florian! Calele se duc la mort. Asta nu-i împiedică pe unii să-şi organizeze buchetul de mireasă cu cale în el.
Sunt foarte pretenţioasă la flori. Nu cumpăr niciodată buchete gata făcute. Întotdeauna fac eu altul, spre exasperarea florăreselor.
Dar il iau neînfăşat, şi asta le mai înveseleşte.
Şi da, pentru anca mică, neînchipuit de bine arată calele în ghiveci, nu ştiu cum se face, dar ghiveciul le umanizează.
Vezi Renata, d’aia n-ai ajuns prof. dr. cercet. gr. II, nici un buchet ca lumea nu ştii să cumperi.
RăspundețiȘtergereN-am ajuns cercetător, din două motive: că nu-mi place minciuna (m-am lecuit la lucrarea de diplomă de cercetare din ce-au cercetat alţii) şi, probabil, fiindcă sunt cam leneşă.
RăspundețiȘtergere