joi, 9 decembrie 2010

Scurt tratat de mămicologie de birou

Fiinţele care nasc pui vii se numesc mamifere.
Femeile, după ce nasc, se numesc mame şi continuă să rămână mame şi după ce devin bunici, străbunici, stră-străbunici… în funcţie de longevitate. Tocmai trecerea asta din denumire în denumire a femeilor asigură continuitatea speciei. La noi, la români, a naţiei.

Până acum ceva vreme, obiceiul femeilor de-a deveni mame era considerat un lucru bun. Măcar la noi, la români, care tindem să ne transformăm într-un popor de pensionari încăpăţânaţi ce se agaţă cu unghiile şi cu protezele de sistem şi nu vor să-l părăsească, naibii, odată!

Începând cu anul acesta, a fi mamă a devenit un nărav. Aşa consideră guvernul portocaliu.
În contrapartidă, jurnaliştii, ca să mai aplaneze gravitatea nărăvirii,  au şters din DEX substantivul MAMĂ şi l-au înlocuit cu  diminutivul lui, MĂMICĂ. Nu prea ai cum să te stropşeşti la cineva care e MĂMICĂ.
Probabil că, în timp, o să fie convocat şi Bolintineanu să-şi updateze titlul la cerinţele actuale, să-i zică poeziei “Mămica lui Ştefan cel Mare şi Sfânt”. Dacă tot umblăm la modificări, cel puţin să mergem până la capăt.
Probabil că şi sudalma “ba p-a mă-tii” o să devină “ba p-a mămică-tii”.
Până aseară eram convinsă că, gata! – s-a renovat ce era de renovat în limba română, la litera M s-a înlocuit MAMĂ cu MĂMICĂ şi mergem înainte.

Uite că lucrurile nu stau chiar aşa! A dat preşedintele varianta “MĂMICUŢĂ”, în contextul afirmaţiei “Toată ţara a devenit o ţară plină de mămicuţe şi bebeluşi”, ori noi ştim foarte bine că variantele prezidenţiale devin imediat ordonanţe de urgenţă, legi asumate de guvern, sentinţe judecătoreşti şi câte şi mai câte chestii obligatorii.
Aşa că ne vom obişnui să le numim pe femeile care au obrăznicia să nască -  MĂMICUŢE, deşi sună ca dracu’.
Apoi va trebui să ne învăţăm cu prezenţa lor la servici, însoţite de produsul nesimţirii lor – bebeluşul, în vârstă de trei  luni. Aşa a zis preşedintele, că soţia lui a restrâns cei şapte ani de-acasă ai fiicelor sale la trei luni. Şi pe vremea aceea nici nu se auzise de măsuri anticriză.

Eu prevăd o înflorire economică fără precedent, dacă se pune în practică părerea prezidenţială.
Să luăm numai câteva exemple.
Fabricile de mobilă vor produce birouri cu pătuţ inclus. Acolo, jos, sub tăblie, unde e lăcaşul pentru computer, se anexează un leagăn din pal melaminat cu baterii, care începe să se hâţâne la o simplă apăsare de buton, în ritmuri variabile. Aici vor avea un os de ros atât industria de electronice cât şi  cea de textile, deoarece culcuşul trebuie, evident, nu doar dinamizat, ci  şi matlasat pe dinăuntru.
Producătorii de birotică or să aibă şi ei mai mult de lucru, nu va fi de ici - de colo să concepi creioane cu gumă, prevăzute cu biberon, în locul gumei.
Dar cel mai bine, cred, o să trăiască industria farmaceutică. Nu vă imaginaţi cât va creşte consumul de rudotel la nivelul unui departament  întreg, dacă secretara directorului revine în activitate în calitate de „mama şi copilul”, findcă bebeluşii, slavă Domnului, plâng mult şi sonor.
Eu, una, abia aştept să-mi crească vânzările la anxiolitice, tranchilizante minore şi - de ce nu? – cu timpul şi la antipsihotice, fiindcă va fi o nebunie generală!  


9 comentarii:

  1. Cam nărăvite femeile astea, cred dânşii. Bine că nu le zice c..ve şi că ar trebui să le fie de ajuns plăcerea. Cum mai strigă unele profesioniste ale ginecologiei "Când l-ai făcut ţi-a plăcut".

    Cât despre tb, un nesimţit. Remarcile de aseară au fost ...de vomă.

    RăspundețiȘtergere
  2. Aveam un coleg, acum pensionar, care de câte ori era acostat (apostat) de câte vreo țigancă cu texte de genul: „dă-mi și mie niște bani că am șasă copii acasă”, acesta replica: „păi și ce, i-ai făcut cu mine”?!
    Băsescu a spus totuși aseară un adevăr evident - principala responsabilitate pentru venirea pe lume a unui copil trebuie să fie a părinților și abia apoi a statului.
    Mulți nu și-au revenit din derută și încă mai au impresia că situația socială din perioada Tăriceanu era una normală și că atunci economia chiar duduia.
    P.S. Nu știu dacă trebuie să menționez, dar sunt total apolitic, și pentru mine mama și-a întrerupt serviciul tot trei luni, ca și pentru ceilalți frați, iar în perioada aceea avea un salariu de 600 de lei (vechi), un televizor alb-negru costa 4000 de lei (în mod paradoxal totuși, cel mai de preț obiect din casă era butelia, pentru că era ascunsă în dulap), iar la nuntă părinții mei câștigaseră fabuloasa sumă de 9000 de lei (vechi) deși cheltuiseră 11000. :)))
    „Mămicile” care au adus pe lume un „bebe” ar trebui să-și întrebe proprii părinți despre cum se crește un copil și abia apoi să aibă pretenții de la alții.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mădălina,
    N-ai observat că TB nu mai iese pe sticlă decât ca să-şi manifeste dispreţul faţă de noi?
    Nu vezi vă vorbeşte numai în scârbă... că nici nu-l interesează ce spune, totul e să plesnească vreo categorie de muritori, cu cuvinte?
    Cu aceeaşi scârbă, ba, poate dublă, îl privesc şi eu.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Mihai Teodor Daniel
    Bun venit în gară! Te mai aştept cu plăcere oricând. Măcar pentru o bătaie cu păreri diferite, ca acum.
    Băsescu a spus aseară o tâmpenie mare, cât curul doamnei Udrea. Statul nu se ocupă decât de păstrarea locului de muncă al mamei, nu de creşterea copilului. Dimpotrivă, alocaţia pentru copil e atât de nesimţit de mică, încât ar face mai bine, Statul, s-o taie definitiv, fiindcă e umilitoare. Nu poţi hrăni nici o pisică sau un câine, cu valoarea alocaţiei, dar un copil!
    Să-ţi explic de ce Statul e în câştig dacă mama stă acasă până atinge copilul vârsta de 2 ani:
    - îl poate alăpta, atât cât are lapte, în felul ăsta îi creşte imunitatea, copilul va fi mai rezistent la boli, casa de asigurări de sănătate va cheltui mai puţin cu el, şi în copilărie, şi ca adult
    - personalitatea unui OM se formează în primii ani de viaţă, atunci devine el o fiinţă socială, se echilibrează afectiv, învaţă să lupte cu fricile, are primele satisfacţii şi confirmări că reprezintă "ceva" pe lume. Copii care vorbesc târziu şi sunt lipsiţi de creativitate sunt cei cu care nu s-a vorbit, nu li s-au citit poveşti la culcare. Adultul de lângă el nu s-a coborât la mintea lui, n-au hoinărit împreună printre închipuiri, n-a răspuns la de ce-urile imposibile. Orice cunoştinţă acumulată la vârsta şcolară, deprinderea unui lexic, ţin de amintirile stocate între 0 şi 3 ani. De pildă pentru învăţarea cuvântului "rup" (a rupe), creierul unui copil activează amintirea creată de cuvintele "Te bat de rup! ", în timp ce mintea altuia va apela la amintirea contextului "Să rupem o floare pentru mama!" Să zicem că primul creşte cu o bonă, cu o educatoare de cămin, iar celălalt creşte cu tatăl, aflat în concediu de creştere a copilului şi deja discuţia devine interesantă, din punctul meu de vedere.
    Mă opresc aici cu pledoaria despre "cu cât copilul stă mai mult, zi şi noapte cu mama, cu atât el va deveni un cetăţean mai valabil"

    Perioada Tăriceanu a fost una normală, fiindcă vedeai oameni zâmbind pe stradă. Măcar pentru acest motiv, şi tot a fost normală.

    În perioada în care cineva putea să aibă un salariu de 600 lei erau anii 50-60. Să înţeleg că ai măcar 50 de ani?

    Când vrei să faci un copil, nu întrebi nimic pe nimeni. Te întrebi pe tine dacă poţi să-l creşti, cu posibilităţile tale, indiferent de ce i-ar căşuna guvernului. De fapt, când vrei să faci un copil, te gândeşti la ce i-ai putea oferi, până reuşeşte să-şi ofere singur.

    Nu văd la ce ne foloseşte în discuţie faptul că părinţii tăi au câştigat ceva la nuntă şi-au cheltuit altceva, fiindcă nu urmează să facem un document de intrare-ieşire. Nunţile frumoase se fac fără dar, mirii şi naşii se gândesc cât pot pune la bătaie şi invită exact atâţia prieteni, cât să poată plăti consumaţia celor cu care voiau să fie împreună în ziua cu pricina.

    Te cred că eşti apolitic, dar ai simpatii.

    Şi eu la fel! Nu sunt înscrisă în niciun partid.
    Menţionez şi eu ceva: n-am copii. Fiindcă m-am întrebat dacă pot să ofer copilului meu ceea ce i-ar fi necesar şi răspunsul a fost NU. Poate am greşit.

    RăspundețiȘtergere
  5. O perioadă în care oricine poate obține orice, numai cu buletinul, poate fi oricum, numai normală nu. Zâmbetul acela al oamenilor de pe stradă eu îl percepeam, chiar cu riscul de a nu fi crezut sau de a deveni antipatic, ca pe un rânjet al satisfacției obținerii de avantaje nemuncite. Susțineam atunci că, neparticipând la trendul național, parcă mă simțeam străin în propria țară. Dealtfel aș fi curios cum ar arăta acum chipul României într-o astfel de viziune: http://www.vimeo.com/13712492
    Că ne place sau nu, criza ne-a cam adus cu picioarele pe pământ.
    Ieri făceam o comparație între veniturile reale și costurile creșterii unor copii, enumerarea era pentru cititorii mai tineri pe care probabil că îi ai (când ajunsesem la vârsta de 5-6 ani, și înțelegeam discuțiile dintre părinți, știu că mama lua vreo 700-800 de lei pe lună). Dacă vrei să crești un copil o faci și în groapa de gunoi. Ca s-o dau pe parte filozofică, viața are această incredibilă capacitate de a răzbate în orice mediu, inclusiv în unul otrăvit, otrăvitor (de ex. arsenic), iar gesturi de genul celor al tâmpitelor care își reprogramează cezarianele pentru că își pierd nu știu ce beneficii, în fond rizibile în economia unei vieți de om, nu fac decât să o deturneze de la sensul ei punându-i în pericol însăși existența. Păi, contabilicește gândind, creșterea și dezvoltarea unui copil e o mare pierdere, dar numai contabilicește.
    Statul, prin reprezentanții lui, recte guvernanții (care sunt ei guvernanți), poate fi acuzat de multe dar nu și pentru că nu dă. Or ceea ce nostalgicii guvernării anterioare numesc drepturi fundamentale, după caz - constituționale, să nu uităm că sunt de fapt niște drepturi dobândite „cu buletinul”.

    RăspundețiȘtergere
  6. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  7. Domnule MTD,
    "credit doar cu buletinul" a fost o prostioară menită să stimuleze consumul.
    Ce cumpărau românii doar cu buletinul?
    Un frigider. O aerotermă. O măgăoaie de făcut suc de fructe. Un televizor extraplat. O maşină de spălat. Un calculator.
    Adică un obiect de cel mult 2000 de euro.
    Să fim serioşi! Nu se achiziţionau doar cu buletinul case, terenuri, automobile, străzi, autostrăzi, parcuri, lacuri, păduri.
    Zâmbetul nu venea din buletin, ci din faptul că exista o motivaţie, apăruse o speranţă. Pe vremea aia, dacă munceai mai mult sau în mai multe locuri, chiar câştigai mai mult.
    Apăruse respectul de sine şi de semeni. Se dezvolta îngăduinţa (era vizibilă în trafic: tot mai mulţi şoferi permiteau în mod civilizat, prietenos, integrarea în fluxul arterei principale a celor veniţi de pe "cedează" şi aceştia nu uitau să salute),
    ne permiteam să facem daruri pentru bucuria de-abucura pe cineva, nu din obligaţie.
    Poate că exemplele alese de mine sunt banale, dar exista deja o stare de relaxare, de siguranţă, de firesc.
    Oamenii îşi consumau zâmbetul pe stradă şi nu simţeau nevoia să născocească bancuri politice, ca să râdă. Chestia asta spune mult!
    Dacă o să veniţi acum să-mi spuneţi că starea de normalitate e un lucru pe care românii nu şi-l pot permite, fiindcă ei trebuie să fie veşnic hăituiţi artificial, vă cred!
    Dar nu cred în teoria intitulată "nu sunt bani", fiindcă bani sunt! Şi se fac tot mai mulţi, dacă ei încetează să plece pe furiş din contul de sănătate, de şomaj, de pensii, către buzunarul partidului de guvernământ, spre a tipări afişe electorale o dată la 4 ani.
    Criza ne-a adus cu picioarele pe pământ, spuneţi.
    NU! Eu cred că actuala guvernare a profitat de criză ca să fure înzecit.

    "Tâmpitele care-şi reprogramează cezarienele"
    Dumnezeule! Asta sună ca şi cum femeile acestea care au acceptat, dorit acum 9 luni să păstreze o sarcină au făcut-o doar pentru a aduce statul român la sapă de lemn.

    Mai vorbim după ce vă reformulaţi starea de neutralitate politică.
    Poate nu realizaţi, dar sunteţi un fervent susţinător al statului antisocial, condus de un guvern de imbecili şi ţoape (le-aş fi numit curve, dar nu merită un asemenea compliment).

    RăspundețiȘtergere
  8. „Nu pot să realizez/ Sunt în mină sau visez”: acuma... oi fi eu un simplu miner, dar în niciun caz dintr-acela care se acționa în caz de urgență.
    E bine că ai șters a doua postare - ar fi crezut lumea că vreau să mă dedublez. :)))
    Dacă continuarea dialogului se bazează pe declarație de interese, atunci rămâne clar stabilit, adică ca-n gară.

    RăspundețiȘtergere
  9. În Gară nu e ca-n gară.
    E mai cald. Nu e curent, nu scuipă nimeni coji se semniţe pe jos...
    În gara asta e ca acasă. :))

    RăspundețiȘtergere