Lucia Verona îmi dă iar o leapşă pe care n-o voi trimite mai departe, în blogosferă, ci prietenilor mei care trec mereu pe aici şi mă fac să scriu măcar la două –trei zile câte ceva, ca să avem unde schimba o vorbă.
Îi rog să scrie, ca întotdeauna, la comentarii, “De ce NU Băsescu”, apoi voi alege cele mai subtile 10 motive, compilînd răspunsurile lor şi le voi afişa pe blog.
Nu-i numesc, fiindcă se ştiu ei care sunt, dar precizez că sunt bineveniţi şi cei care semnează “anonim”, de astă dată.
În ceea ce mă priveşte, nu-mi vine în minte decât un singur motiv pentru care nu vreau să mai fie Băsescu preşedinte.
Să nu-i mai văd pe pedelişti, în postura aceasta:

Este un motiv mai mult decît serios ! Numai că suricatele astea sunt chiar drăgălaşe... Am preluat şi eu leapşa, sper că m-am descurcat onorabil, în sensul că sunt atît de multe motive...
RăspundețiȘtergerePentru ca e un impostor sinistru.
RăspundețiȘtergerePentru că dimineaţa şi seara, când mă spăl pe dinţi, îmi clătesc gura şi scuip, m-am plictisit ca ultimul gest să i-l dedic mereu lui Băsescu.
RăspundețiȘtergerepentru ca Nu EBa
RăspundețiȘtergerepentru ca Nu Boc
pen'ca nici Videanu nu mai vreau deloc.
pentru ca Nu Udrea
si nici Pogea Nu
nici macar Berceanu nu mai vreau acu'.
Anastase, Blaga,
Ridzi, goange, Fluturi-
nu-i suficient ca sa-l luam la suturi?!
pentru ca romanii sunt pina la urma oameni de treaba, asa ca s-or milostivi de-un om profund bolnav :)
RăspundețiȘtergereVă mulţumesc tuturor!
RăspundețiȘtergereAm intervenit puţin la punctuaţie, Ina, ba chiar, pentru metrică, am schimbat un cuvânt, Ina! Sper să nu te superi!