Pe cine votăm?

Acu’ vreo lună, s-a stricat iar centrala termică. Tocmai într-o zi friguroasă.

Mi-am pus halatul de molton vişiniu, ăla care mă face să aduc mai degrabă a doctoriţă şi-am butonat vreun ceas la ea. Nu că m-aş pricepe, dar data trecută am păcălit-o şi-am pornit-o.
De data asta nu mi-a mers.

Femeia de serviciu care m-a secondat tot timpul cu privirea, sperând să fure ceva meserie, s-a plicitsit la un moment dat şi-a zis “ ’Aideţi, că chem io un băiat!”…
Îl sună. Vorbeşte cu el. Ăla zice că nu poa’ să vină decât peste o săptămână.
“Întreabă-l de ce?” –îi suflu eu.
“Fincă n-are maşină”, sopteşte ea, acoperind receptorul.
“Spune-i că-i plătim taxiul. Ba nu! Dă-mi-l mie, la telefon. “

Mi-a luat vreun sfert de ceas să pricep că are maşina la reparat, că aşteaptă să-i vină piesele din străinătate, că Volvo e singura marcă pentru care nu se fabrică piese decât la “Volvo”, că n-are cu ce-şi căra lada cu scule, că nu merge cu taxiul niciodată, nesuportând să fie altcineva la volan.
“Bun, zic. Ce are maşina dumneavoastră?” Avea un stop spart şi nu ştiu ce, la bară.
“Ăsta nu e un motiv să nu mergeţi cu ea, până vă vin piesele.”
Admite că da, că ar putea s-o scoată din atelier şi s-o ducă seara înapoi.

Apare cam într-un ceas.

Un pirpiriu ochelarist. Adevărat e că cele două lădiţe cu scule atârnau mai greu decât el, la cântar.
Se apucă de demontat şi de explicat cum funcţionează o asemenea maşinărie.
Îl ascultam politicoasă, pe picior de plecare, tura mea se terminase demult.
Din vorbă în vorbă, ajungem , ca tot românul, la Cotroceni.
Zice: “Doamnă, eu am lucrat la Cotroceni mulţi ani.Cam ştiu ce e pe-acolo!”
Zic: Eraţi mecanic de întreţinere ?
Zice: “Nu. Eram sepepist.”
Mă uit iar la el, mai cu luare-aminte…poate mi se păruse pipernicit la prima vedere. Poate o fi vreun vânos. Nu era. Era pipernicit.
“Eu credeam că sepepiştii seamănă toţi cu Kevin Costner”, ii spun.
El zice, misterios: “E, nu chiar toţi!... Uite aici, are un modul, ăsta trebuie schimbat. Daţi-mi o cârpă!”
Îi dau cârpa, dar nu mă las: “Şi ce făceaţi acolo, la Cotroceni? “
El, strâmbându-se la o şurubelniţă în cruce, îmi explică: “Diverse. În ’91 am terminat Dreptul.”
Şi-atunci cum de îmi reparaţi mie centrala?
“Cu zece, precizează. Am terminat cu media zece.”
“Bravo, zic, dar cum de reparaţi centrale?”
“E o pasiune. O să vedeţi că nu vă cer mult pe intervenţia asta. N-o fac pentru bani."
“Bine, zic, aş fi mulţumită să funcţioneze ca lumea, nu să mă coste foarte puţin. Mai ziceţi de la Cotroceni!”
“Adică să dau din casă, râde el... Uite, de pildă Iliescu. Ăsta a fost cel mai disciplinat. Nu ne ieşea din cuvânt. Îşi anunţa din timp plecările… Moşu’ lucra ca la carte! De fapt, a fost singurul care s-a priceput la ceva.”
Parcă mă făcuse curioasă, deşi nu credeam o iotă. “Dom’le, zic, da’ e adevărat că e sărac şi cinstit?”
“Pă cuvânt de onoare: da! Chiar nu s-a băgat în nimic. Ştia, vedea, se făcea că nu ştie. Vă spun, avea clasă!”
“Şi Constantinescu?”
“Şi Constantinescu şi-a văzut de treaba lui, dar nu era ca Ilici. N-avea şcoală.”
“Şi povestea cu Ţigareta?”, îl tatonez eu.
La întrebarea asta tipul s-a dat jos de pe scaun şi-a zis că o să-mi schimbe două siguranţe Moeller, să închidem calculatoare, lumină, tot.
Insist: “Cum a fost cu Ţigareta?”
“Cu Ţigareta au fost arme. Gata! Acum n-o să mai aveţi probleme. Reglaţi temperatura numai din termostat.”
Bine, dar a fost sau n-a fost amestecat Constantinescu?

Pişpirelul se spală pe mâini intens, mă priveşte prin oglindă, ca-n filme şi-mi răspunde aşa: “Haideţi, doamnă, lăsaţi-o-ncolo, ce dracu’!...”
După care schimbă şi siguranţele alea două, repune centrala în funcţiune, îşi ia banii cuveniţi şi pleacă.
De-atunci a trecut , cum spuneam, o lună.
Centrala merge brici.
Dar nici până în ziua de azi n-am înţeles ce-a vrut să zică ăla cu “…lăsaţi-o-ncolo, ce dracu’"…