Habarnalistul de serviciu

Între habarnistul de bodegă, cel care-şi dă cu presupusul la un păhărel pe orice temă, dispus să-ţi vândă un zvon la preţ de informaţie şi habarnalistul care scrie la jurnal, eu îl prefer pe primul.

Măcar acela e nociv doar pentru doi-trei gură cască, Cornei, Dorei, băieţi cumsecade care sparg o sută de mii pe-o ţuică bătrână şi se duc acasă la culcare, pân’ la ziuă uită despre ce s-a vorbit la masă.

Habarnalistul de serviciu, ăsta care ia salar’ de la vreun Mogul de presă, ca să-şi tocească pingelele mouse-ului în călătorii de documentare, hăt, tocmai la zeci de click-uri distanţă, pe site-uri de gospodine, e tare periculos fiindcă emite afirmaţii ca şi cum ar fi în deplină cunoştinţă de subiect.

De pildă, scrie aşa un domn habarnalist la, nici mai mult, nici mai puţin decât Jurnalul Naţional:
“Marile companii farmaceutice, în special cele americane şi vest-europene, trebuie să efectueze un studiu pe oameni pentru fiecare nou medicament pe care îl scot pe piaţă.”

Greşit, domnu’ Mircea Opriş!

Toate companiile farmaceutice, de la cea mai mică făbricuţă de piramidon dintr-o ţară bananieră şi până la marile concerne farmaceutice de ţări superdezvoltate, sunt obligate să efectueze, după studiile preclinice, studii clinice pe om.

Altfel îşi iau “pa!” de la medicamentul pe care intenţionează să-l scoată pe piaţă.

Ia să vedem mai departe: “După mai multe scandaluri în deceniile trecute, în Statele Unite, de exemplu, Drug & Food Administration, o "poliţie" a medicamentelor şi a alimentelor, a interzis foarte multe studii pe animale, dar şi pe oameni”

Iar greşit domnu’ Opriş, greşit-greşit, de două ori în aceeaşi frază.

“Drug & Food Administration” nu e nicio poliţie, e agenţia guvernamentală care controlează orice viitor medicament nou sau orice variaţie a unui vechi medicament, în laboratoarele sale proprii, ca să se asigure că documentaţia teoretică pusă la dispoziţie de fabricant e conformă cu adevărul.

I-am putea zice poliţie dacă ar intra în acţiune după ce produsul finit a început să se comercializeze, dar ea acţioneză anterior chiar fabricării medicamentului.

“DFA” n-a interzis niciodată nimic din ceea ce solicită în mod obligatoriu, în vederea aprobării unui produs medicamentos.

Interzice eventuale încălcări ale protocolului sub care se desfăşoară orice studiu clinic, încălcări care intră în conflict cu drepturile omului.

Avem şi noi un omolog românesc al DFA, Agenţia Naţională a Medicamentului unde, aşa cum zice mai departe panicosul informator al opiniei publice, “nu se cunoaşte numărul exact al experimentelor” efectuate în centrele medicale de cercetare româneşti.

Sigur că ANM nu deţine astfel de date, luând cunoştinţă că s-a efectuat studiul clinic obligatoriu, numai în momentul în care începe să analizeze documentaţia tehnică şi ştiinţifică a produsului care i se prezintă spre înregistrare şi punere pe piaţă.

Nu la ANM trebuia să se informeze despre această evidenţă domnul habarnalist!

În încheierea articolului, fiindcă oricum alta era miza textului, şi anume pomenirea rectorului Facultăţii de Medicină din Timişoara, în legătură cu nişte bani negri – or fi, nu zic nu, dar trebuia cercetat fenomenul punctual, nu extrapolat prin datul în bobi într-o zonă complet necunoscută semnatarului textului, Opriş ăsta aruncă nişte puncte de suspensie ca să facă dezvăluirea mai explozivă: “Compania farmaceutică, de regulă străină, plăteşte un studiu de fezabilitate[…]. Pentru acest lucru se angajează o firmă de studii clinice care, la rândul ei, selecţionează spitalul şi angajează un... investigator”.

Păi dacă aşa se cheamă, investigatorul, investigator?!

Iată : “Investigatorul - un medic sau o persoana care exercita o profesiune agreata in Romania in vederea desfasurarii studiilor clinice conform legislatiei in vigoare, pe baza cunostintelor stiintifice si a experientei in domeniul ingrijirii pacientilor pe care le necesita aceasta; investigatorul este responsabil de desfasurarea studiului clinic intr-un centru, iar daca, intr-un centru, studiul este efectuat de o echipa, investigatorul este conducatorul echipei si poate fi numit investigator principal. ”

De ce să căutăm conotaţii acolo unde nu sunt?

Dacă era cu adevărat jurnalist, domnul Mircea Opriş ar fi putut face lumină în triunghiul „agenţie de control medicament – mare producător – guvern”.
Sau în patrulaterul „studiu clinic - bani mulţi la Centru – voluntar de experiment - bani ioc”.

Dar probabil că onorariul oferit de ordonatorul articolului către ziarist a fost modest, cu bătaie scurtă, politică şi nu merita efortul unei documentări mai aprofundate decât un „dictează-mi şi eu scriu!” ...