Să faci din rahat bici

Ei bine, nu ştiu ce s-ar mai putea spune rău despre Traian Băsescu!

Că e un potenţial dictator, că e un demagog lipsit de scrupule şi demodat, pe deasupra – sintagma “poporul suveran” ar fi trebuit demult trecută la borcanul cu formol şi ascunsă în muzeul I.M.L., fiindcă după 50 de ani de suveranitate am devenit alergici la anumiţi termeni, că e mârlan, beţivan, mincinos, ipocrit lacrimogen, grandoman frizând patologicul - altminteri n-ar fi cutezat s-o arunce în Parlamentul European pe biata lui fiică retardată mintal, că e imoral, coleric şi violent…
Toate astea deja s-au spus.

Dar, ca după acest cincinal în care a glisat, fără abateri, pe o singură traiectorie, descendentă, să mai existe un om cu scaun la cap şi foarte multă carte, un disperat curajos care să-i descopere măcar o ultimă calitate – asta chiar nu credeam!

M-am înşelat.
Cărturarul există, în persoana domnului Pleşu, iar găselniţa domniei sale, tipărită în Dilema veche, e redactată în stilu-i fără cusur, de mare cunoscător şi iubitor al limbii române:
“Impresia generală, care e departe de a mă face fericit, este că Traian Băsescu are un important atu faţă de ceilalţi candidaţi: dă impresia unui bărbat adult. Cu defecte, cu striuri caracteriale discutabile, cu moduri de comportare adeseori stingheritoare, cu o carenţă congenitală a gustului pentru armonie, dar adult: trecut de euforiile pubertăţii, de vîrsta gesticulaţiei goale, în care asumi roluri „de efect“, afişezi romantisme misionare, dar te mişti, de fapt, sub tutela altora.”

Cu entuziasmul descoperitorului apei calde, domnul Andrei Pleşu ne strigă marea-i revelaţie: Băsescu e un “bărbat adult”.
Sună cam pleonastic, cred, dar dacă nu făcea nuanţarea cu “adultul”, rămânea doar afirmaţia “dă impresia unui bărbat” şi asta i-ar fi putut aduce unele critici din partea cititorilor, cum că iar ne dă cineva peste ochi cu mitul falic, care şi aşa îi obsedează pe români.

Partea savuroasă a discursului vine imediat, mai jos, unde autorul face un adevărat recital de imaginaţie lexicală, descoperind eufemisme absolut originale pentru:

imoral = “striuri caracteriale discutabile”
mârlan = “moduri de comportare adesea stingheritoare”
scandalagiu = “carenţă congenitală a gustului pentru armonie”

Acest supraomenesc, extraordinar exerciţiu al domnului Pleşu de a transforma, sub o scriitură de mare ţinută, rahatul în bici, pesemne că l-a vlăguit serios, fiindcă în încheiere, autorul declară, neatent:

“Mărturisesc, în final, o idiosincrasie privată: nu mai suport să văd intelectuali aplaudînd frenetic politicieni.”

Hă, hă, hă! Ce-mi plac glumele dumitale, domnule Pleşu! – cred c-ar putea zice Băsescu, apăsând lipoveneşte pe “l”-urile lui, ca un copil de doi-trei anişori, ce nu poate pronunţa încă “r”-ul.