duminică, 23 mai 2010

Chioru'

Lângă magazinul la care mă opresc zilnic, înainte de-a ajunge acasă, e un fel de intrând, chiar pe colţul blocului, acoperit de balconul de la primul etaj.
Acolo îşi fac veacul un cerşetor bătrân şi câţiva băieţi tomnatici de cartier, cu veşnicele lor beri şi cafele de la automat. Discută politică, meciuri de fotbal şi, doar arareori, când li se alătură ceva puştime, ţin lecţii de morală, nu la cine ştie ce nivel, uneori se rezumă la scurte observaţii – “Bă, tu n-ar trebui să fii aici, la vârsta ta!”

Cerşetorul bea din pomana lor şi numai când e prea frig sau plouă şi nu ies ăia din casă, vine până la uşile magazinului, cu mâna întinsă după ceva mărunţiş, până face suma de-o vodcă mică la pet, pe urmă nu mai deranjează pe nimeni.
Cred că e cel mai murdar cerşetor pe care l-am văzut vreodată. Poartă o canadiană albastră care, din cauza jegului străvechi, luceşte metalizat, ca şi cum ar fi de piele. Sigur nu s-a bărbierit şi nu s-a tuns în ultimii zece ani şi nici nu şi-a scos ceea ce poartă pe cap. Ar putea fi o fostă pălărie cu boruri moi sau o bască prea mare pentru el, nu-mi dau seama, fiindcă evit să-l privesc, îmi face rău ochiul lui drept, complet acoperit de albeaţă şi crusta de murdărie de pe pomeţi.
Singura mea grijă este ca, atunci când îi întind hârtia de un leu, s-o ţin cât mai de la margine, nu cumva degetele noastre să se atingă, nici măcar pe un milimetru pătrat.

Tovarăşii lui de băutură nu-l tratează însă nici pe departe cu atâta scârbă. Vorbesc cu el, fac glume şi, dacă nu-i acolo, se găseşte careva să-ntrebe - “Unde-i Chioru’ ?” şi altul să răspundă - “Dracu’ să-l pieptene, că azi n-a venit!”

Vineri după masă, când ieşeam din magazin, erau deja vreo cinci atârnaţi de berile lor şi păreau cam fără chef. M-am gândit că e din cauza ploii care stătea să înceapă şi le strica socotelile.
Pe urmă l-am auzit pe unul abia sosit, pare-se, fiindcă nu terminase de salutat încă toată adunătura: “Chioru’ unde-i?”
“L-au luat!”, i-au răspuns doi deodată.
“Da’ ce-a făcut?” , s-a interesat ăsta, nou-venitul.
“A murit.”, i s-a explicat.
N-a mai scos niciunul vreo vorbă.
N-am putut să mă abţin şi m-am uitat o clipă la ei.
Beau ca întotdeauna, încet, parcă în silă, şi tot vărsau din când în când băutură pe jos, înainte de-a duce sticla la gură. Se formase un cerc de băltoace, în jurul unei mici candele roşii, aprinse.

19 comentarii:

  1. Interesanta coincidenta! Am postat amindoi, aproape simultan, niste texte de oarecum aceeasi factura. Mai mult: ambele titluri par a viza una si aceeasi persoana. Desi, in ambele cazuri, e o tinta falsa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Augustine,
    la mine e adevărat. S-a petrecut vineri. Pă bune!
    Pe mine nu mă infiorează aşa de tare chestia asta paranormală, că am scris cam la aceeaşi oră, cam despre acelaşi lucru etc, fiindcă azi sunt vaccinată, am văzut azi-noapte un horror d-ăla rău, s-a terminat la 3, abia am adormit la 4, clănţănind din dinţi de frică.
    Mă sperie ce mişto ai scris textul, dom'le! :)
    Şi l-am citit pe fugă, fiindcă tre'să plec. Dar revin să-l aprofundez mai pe seară.

    RăspundețiȘtergere
  3. anca mica intreaba...

    dupa modelul : ce e mai greu- un kil' de fan sau un kil de fier?
    vin si zic : ce e mai 'moral' usor de furat - 4 milioane de eur ori 40 de lei?

    salut ren, ce faci de greva generala din treis'unu?

    RăspundețiȘtergere
  4. Anco Mica,
    Uite ideea mea de petrecut vremea de 31 mai:
    Mergeti hai-hui, la rude ori la amici, la tara sau aiurea, cat mai departe de casa ... pentru 2-3 saptamani;)

    RăspundețiȘtergere
  5. asa, si? dezvolta te rog :-)

    anca mica, hai-huiului

    RăspundețiȘtergere
  6. Salut, anca mică!
    O fi vreo capcană întrebarea? Cred că e mai uşor 4 mil. euro. Cred că dacă eşti în măsură să şterpeleşti atâta bănet, cu siguranţă te afli într-o zonă unde moralitatea e un cuvânt fără sens.
    De greva generală muncesc. Tura de dimineaţă. De ce?
    Ai vreun plan? Să-mi iau liber? Spargem vreo bancă în parc?

    RăspundețiȘtergere
  7. Hai Huiule,
    au zis ăştia la radio, că 31 mai ţine 3 săptămâni?

    RăspundețiȘtergere
  8. Da, fetelor, cu cat mai lunga "vacanta" cu atat mai bine-i trimis mesajul unde trebuie.
    Zic si eu.
    De fapt, asa cred.

    RăspundețiȘtergere
  9. După ce-şi asumă premierul ce i s-a cerut să-şi asume, o să avem subiecte d-astea cu ghiotura.
    Ce bine că avem un premier cumsecade! Parcă numai premier.

    Atâţia ciocli pentru o ţară aşa de mică!

    RăspundețiȘtergere
  10. ... da-da, premier. premier fois!

    RăspundețiȘtergere
  11. "In decembrie 2009, jumătate dintre români mi-au dat susţinere, iar cealaltă jumătate mi-au dat o lecţie." T.B.
    "Voi avea grijă de ultima jumătate!" Subconştientul lui T.B.

    Din ziua in care T.B. a iesit pe sticla, anuntand "solutia" de scadere a deficitului bugetar, am cazut pe ganduri ca proasta-n fund pe scanduri: pentru ce aceasta "solutie" a "pamantului parjolit"? Fiindca, urmeaza prabusirea totala a economiei romanesti!

    Nu discut despre eutanasierea pensionarilor cu venituri sub pragul saraciei maxime! N-am cum sa-i ajut! Au avut "scaparea" in mana cu care au tinut stampila!

    Discut despre faptul ca latul se va strange de gatul tuturor celor care n-au macar 100 de mii de euro in conturi! Bugetari si "privati" in aceiasi masura! Fiindca atunci cand pretul muncii bugetarilor va scadea cu 25%, automat si pretul muncii celor angajati in mediul privat va scadea cu aceiasi rata. Este firesc si vreau sa vad si eu angajatorul care ar pastra salarii mai mari atunci cand presiunea si oferta de pe piata muncii va ataca locurile de munca din mediul privat.

    Rezultatul va fi dezastruos in ceea ce priveste colectarile la buget, obligand administratia de stat sa mai taie o halca din veniturile bugetarilor si "asistatilor", concomitent cu o crestere a taxelor si impozitelor. Nici macar o noua decembriada nu ne mai ajuta! In loc de redevente avem datorii, in loc de industrie si bogatii naturale nu mai avem nimic.

    Stimata Renata, de "greva generala" n-ar trebui sa munceasca nimeni! Este ultima speranta ca "solutia" T.B. sa fie impiedicata!

    RăspundețiȘtergere
  12. Ma credeti ca pe profesori ii doare la basca?De ce?Toti s-au incolonat ca de obicei si s-au dus la laboratoare, seminarii...fix la basca ii doare..

    RăspundețiȘtergere
  13. ElZap,
    asta cu "asumarea" e o tâmpenie. Când îţi asumi ceva, înseamnă că răspunzi pentru ce-ai făcut.
    Singurul lucru la care se pricepe guvernul nostru de impotenţi mintal e asomarea.

    RăspundețiȘtergere
  14. Alexandru,
    ştiu că măsurile acestea ne afectează pe toţi, în egală măsură. Nu-s chiar naivă. Dar mai cred că o grevă generală de o zi îi lasă reci pe guvernanţi. Întâi, fiindcă are durata declarată şi limitată. Apoi fiindcă ei chiar n-o vor simţi. Nu merg cu metroul, cu troleibuzul, nu fac cozi la ghişee să plătească diverse dări...
    Pe ei i-ar speria o grevă mică, a SPP-ului. Din păcate acest serviciu e plătit atât de generos, încât...
    Soluţia T.B. putea fi împiedicată pe 6 dec. anu' trecut. Acum e tardiv. Mi-ar plăcea să mă înşel.

    RăspundețiȘtergere
  15. Clio, nu cred că nepăsarea i-a făcut pe profesori să spargă greva lor. Poate frica de a fi concediaţi.

    RăspundețiȘtergere
  16. Renata,
    aveti placerea sa va inselati. O greva de o zi se poate transforma intr-o greva de o saptamana sau doua, cu mitinguri zilnice. Din nimic nu iese decat alt nimic, cat de lung si de "durabil" doriti.
    Sa nu va inchipuiti ca guvernantilor nu le tremura lenjeria intima. O tara blocata se poate transforma intr-o tara revoltata si, cu tot SPP-ul, sistemul de protectie (jandarmi, politisti) este mai subred ca oricand.
    Am vazut ca multi au râs de mitingul de zilele trecute. Eu cred ca si-a indeplinit scopul: puterea sindicatelor a scazut dar, atunci cand exista o "tema" de interes, acestea mai pot aduna cateva zeci de mii de oameni. Mai tineti minte cati s-au adunat initial la Timisoara sau la Bucuresti in decembrie 89'? Putini, dar a urmat "azi in Timisoara, maine in toata Tara"! Ca asa suntem noi, sa inceapa altii ...
    Apoi, nu exista inca motivul cert: "docomentu'" nu a fost publicat! Veti vedea ce urmeaza dupa ce va fi publicat in M.O.! In plus, s-a lasat loc de manevra si pentru politicieni, inclusiv pentru cernerea publica a acestora.
    Dar, spre deosebire de alte dati, acum avem posibilitatea sa ne verificam "teoriile" intr-o saptamana!

    RăspundețiȘtergere
  17. Da' de Chioru' care-i împărat în ţara orbilor ce (mai) ştii?

    RăspundețiȘtergere
  18. Alexandru,
    Am impresia că pozaţi într-un boem inocent!
    Ştiţi foarte bine că o grevă ţine exact atât cât trebuie ca să nu producă nicio schimbare sau doar mici schimbări, în părţile neesenţiale.
    Ştiţi că politicieni care se scuipă pe micul ecran, beau un vin vechi, împreună, la cină, în calitate de asociaţi într-o afacere cu ţigări la negru, de mare anvergură.
    Ştiţi că parvin în politică şi în afaceri numai indivizi care rostesc repede preţul corect al cumpărării lor.
    Ştiţi... o grămadă de lucruri.
    Şi totuşi cochetaţi cu imaginea de visător irecuperabil: "azi în Timişoara, mâine-n toată ţara"...
    Dacă eu, un amărât de stagiar salariat la stat în '89, ştiu, printr-o întâmplare, că dacă n-ar fi ieşit ŞI bucureştenii la timp, cădea sistemul energetic naţional şi ne scoteau în stradă curiozitatea şi neliniştea, ori frica de întuneric, cum să-mi închipui azi, la 20 de ani distanţă, că o grevă organizată, rezolvă ceva?
    În postul ulterior am exemplificat câteva anormalităţi care tind să devină normă, datorită frecvenţei lor.
    Când un ministru care devorează sute de milioane de euro, sifonându-le spre buzunarul partidului care l-a făcut om, declară, public, "Nu ştiam ce e un brand. Mi se spunea că brandul e Coca Cola" şi în secunda următoare nu a fost demis, înseamnă că noi nici măcar chiriaşi în ţara asta nu ne putem numi, poate homeless, hopeless...şi alte leşuri de-astea.

    RăspundețiȘtergere
  19. Florine,
    de Chioru' Împărat ştiu numai lucuri nasoale.
    Esenţial e că încă există.

    RăspundețiȘtergere