Chioru'

Lângă magazinul la care mă opresc zilnic, înainte de-a ajunge acasă, e un fel de intrând, chiar pe colţul blocului, acoperit de balconul de la primul etaj.

Acolo îşi fac veacul un cerşetor bătrân şi câţiva băieţi tomnatici de cartier, cu veşnicele lor beri şi cafele de la automat. Discută politică, meciuri de fotbal şi, doar arareori, când li se alătură ceva puştime, ţin lecţii de morală, nu la cine ştie ce nivel, uneori se rezumă la scurte observaţii – “Bă, tu n-ar trebui să fii aici, la vârsta ta!”

Cerşetorul bea din pomana lor şi numai când e prea frig sau plouă şi nu ies ăia din casă, vine până la uşile magazinului, cu mâna întinsă după ceva mărunţiş, până face suma de-o vodcă mică la pet, pe urmă nu mai deranjează pe nimeni.

Cred că e cel mai murdar cerşetor pe care l-am văzut vreodată. Poartă o canadiană albastră care, din cauza jegului străvechi, luceşte metalizat, ca şi cum ar fi de piele. Sigur nu s-a bărbierit şi nu s-a tuns în ultimii zece ani şi nici nu şi-a scos ceea ce poartă pe cap. Ar putea fi o fostă pălărie cu boruri moi sau o bască prea mare pentru el, nu-mi dau seama, fiindcă evit să-l privesc, îmi face rău ochiul lui drept, complet acoperit de albeaţă şi crusta de murdărie de pe pomeţi.

Singura mea grijă este ca, atunci când îi întind hârtia de un leu, s-o ţin cât mai de la margine, nu cumva degetele noastre să se atingă, nici măcar pe un milimetru pătrat.

Tovarăşii lui de băutură nu-l tratează însă nici pe departe cu atâta scârbă. Vorbesc cu el, fac glume şi, dacă nu-i acolo, se găseşte careva să-ntrebe - “Unde-i Chioru’ ?” şi altul să răspundă - “Dracu’ să-l pieptene, că azi n-a venit!”

Vineri după masă, când ieşeam din magazin, erau deja vreo cinci atârnaţi de berile lor şi păreau cam fără chef. M-am gândit că e din cauza ploii care stătea să înceapă şi le strica socotelile.

Pe urmă l-am auzit pe unul abia sosit, pare-se, fiindcă nu terminase de salutat încă toată adunătura: “Chioru’ unde-i?”

“L-au luat!”, i-au răspuns doi deodată.

“Da’ ce-a făcut?” , s-a interesat ăsta, nou-venitul.

“A murit.”, i s-a explicat.
N-a mai scos niciunul vreo vorbă.
N-am putut să mă abţin şi m-am uitat o clipă la ei.
Beau ca întotdeauna, încet, parcă în silă, şi tot vărsau din când în când băutură pe jos, înainte de-a duce sticla la gură. Se formase un cerc de băltoace, în jurul unei mici candele roşii, aprinse.