Scuipatul în cafea

Sintagma asta te duce imediat cu gândul la acel presupus gest de dispreţ ascuns pe care-l face o slugă prigonită veşnic de un stăpân cârcotaş şi nemulţumit de serviciile ei: la adăpost de privirile nemernicului şef, sluga îi trage un scuipat în cafeaua proaspăt pregătită, înainte de-a i-o servi la masă. Şi ce dacă boul nu ştie?! Destul că ştie ea. 365 de cafele, 365 de spurcări de-astea - aduc o satisfacţie, nu? Cam laşă răzbunarea, da’ flegma-i flegmă, microbii – microbi şi desconsiderarea - cât cuprinde.

Primul Servitor al ţării, preşedintele, se îndeletniceşte cu scuipatul în cafeaua noastră de şase ani. Acolo, în chicineta Cotroceniului, ne dă o spută scurtă, profesională, de zici că-i frişcă, nu alta, zi de zi.
Se pare că de la o vreme nu-l mai satisface să ne-o tragă aşa, cazon, printre dinţi, şi noi să nu-l vedem.

De sărbătoarea legii lustraţiei ne-a adus, ca de obicei, cafeluţa la pat şi a depus scuipatul domniei sale, în sfârşit, în văzul naţiunii, decorându-l cu cea mai înaltă distincţie militara pe timp de pace a statului român pe fostul şef al Miliţiei şi al Securităţii, ministrul de Interne George Homoştean.

Să ne fie de bine, dragi colegi de patrie! A fost una dintre cele mai reuşite cafele servite nouă de însuşi preşedintele nostru.
Să ne simţim onoraţi şi să nu-i băgăm în seamă pe cei mai sceptici dintre noi, care susţin că saliva, totuşi, n-are gust de pipi...

UPDATE: Am înţeles! Altcineva pusese pipi în cafea! Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război.

Aţi înţeles şi voi?

Ăştia, veteranii de război, mi ţi l-au lucrat pe ditamai preşedintele de ţară aflată în genune şi i-au întins o cursă ordinară, tocmai când ocârmuia el mai bine la criză şi n-avea timp să se uite ce semnează.

Mai merită vreunul indemnizaţie de veteran de război?!