Sintagma asta te duce imediat cu gândul la acel presupus gest de dispreţ ascuns pe care-l face o slugă prigonită veşnic de un stăpân cârcotaş şi nemulţumit de serviciile ei: la adăpost de privirile nemernicului şef, sluga îi trage un scuipat în cafeaua proaspăt pregătită, înainte de-a i-o servi la masă. Şi ce dacă boul nu ştie?! Destul că ştie ea. 365 de cafele, 365 de spurcări de-astea - aduc o satisfacţie, nu? Cam laşă răzbunarea, da’ flegma-i flegmă, microbii – microbi şi desconsiderarea - cât cuprinde.
Primul Servitor al ţării, preşedintele, se îndeletniceşte cu scuipatul în cafeaua noastră de şase ani. Acolo, în chicineta Cotroceniului, ne dă o spută scurtă, profesională, de zici că-i frişcă, nu alta, zi de zi.
Se pare că de la o vreme nu-l mai satisface să ne-o tragă aşa, cazon, printre dinţi, şi noi să nu-l vedem.
De sărbătoarea legii lustraţiei ne-a adus, ca de obicei, cafeluţa la pat şi a depus scuipatul domniei sale, în sfârşit, în văzul naţiunii, decorându-l cu cea mai înaltă distincţie militara pe timp de pace a statului român pe fostul şef al Miliţiei şi al Securităţii, ministrul de Interne George Homoştean.
Să ne fie de bine, dragi colegi de patrie! A fost una dintre cele mai reuşite cafele servite nouă de însuşi preşedintele nostru.
Să ne simţim onoraţi şi să nu-i băgăm în seamă pe cei mai sceptici dintre noi, care susţin că saliva, totuşi, n-are gust de pipi...

UPDATE: Am înţeles! Altcineva pusese pipi în cafea! Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război.
Aţi înţeles şi voi?
Ăştia, veteranii de război, mi ţi l-au lucrat pe ditamai preşedintele de ţară aflată în genune şi i-au întins o cursă ordinară, tocmai când ocârmuia el mai bine la criză şi n-avea timp să se uite ce semnează.
Mai merită vreunul indemnizaţie de veteran de război?!
Ce bine de mine că nu beau cafea :) !
RăspundețiȘtergere"Ce-ai zice dacă, bunăoară,
RăspundețiȘtergereÎntr-o privinţă,
Te vor distinge-a doua oară
Cu "Bărbăţie şi credinţă"?..."
Mai avem răbdare.
Poate o decorează şi pe Ana Pauker.
Tot pentru lupta anticomunistă.
Şi pe restul.
Că aşa-i frumos.
Florine,
RăspundețiȘtergerenu bei cafea?!
Da' ce bei?
Ia te uită , ElZap, că se învolburară apele.
RăspundețiȘtergereI-a retras decoraţia.
Doamne, câtă mascaradă...
Dacă mamelor le tai indemnizaţia, te susţin ăia fără copii.
Dacă deţinuţilor politici şi deportaţilor le tai pensia, te susţin politrucii tăi, ăia mulţi, care glisează din sistem în sistem, din partid la putere în partid la putere.
Dar dacă tai pensia Veteranilor de Război, n-are cine să te susţină.
Şi-atunci... îi mânjeşti.
Poate n-o fi aşa. Poate greşesc. Mi-aş dori!
Ştii cum e cu medalia asta ? Cum spunea un prieten blogger : Băsescu mi-a luat pielea de pe mine, acum o să- mi dea pielea înapoi !
RăspundețiȘtergere@renata
RăspundețiȘtergereLasă că se găseşte cui s-o dea.
Sunt atâtea guri flămânde.
Renata,
RăspundețiȘtergereCrede-mă că spun adevărul: nu beau cafea! Nici alcool... poate un pahar de vin bun la o cină anume. În rest, doar apă plată, uneori cu lămâie. Explicaţia e simplă: am ficatul gras, iar transaminazele o cam iau razna...
Florine,
RăspundețiȘtergereCafeaua de care pomeneste Renata e bauta de toti locuitorii Romaniei deci dumneata nu bei "cafeaua" de care pomeneste autoarea de mai sus doar daca esti plecat din Romania....
Oare mi-a scapat ceva?
Matilda,
RăspundețiȘtergere:))
Poate sunt orele prea matinale... Mi-au trebuit câteva minute să pricep textul prietenului tău blogger. :)
În final însă, mi-am dat seama că merita efortul.
Chiar aşa cum zice el! În toate sensurile posibile.
ElZap,
RăspundețiȘtergerenu cred că o decoraţie satură guri flămânde, nici măcar de-ale lor.
Sunt paranoică, ce vrei! Greşeala lui Băse e una controlată.
Da, Florin,
RăspundețiȘtergeremă miram de nebăutul cafelei la propriu. Mă întrebam dacă se poate trăi fără cafea. Văd că da. Tu eşti dovada. Rău şi crud doctor ai, dacă ţi-a interzis până şi cafeaua, pentru un ficat gras. Şi tu, tu eşti unul dintre cei mai docili pacienţi pe care i-am cunoscut! :)
Stimate Hai-Hui,
RăspundețiȘtergereNu, nu sunt plecat din România! Numai că îţi spun o vorbă: cu sila poţi să iei, dar nu poţi să dai! Aşadar, eu refuz să mă sorb cafeaua pe care stăpânirea de azi a României ţine morţiş să mi-o toarne pe gât. Sunt un tip care n-am votat niciodată, nici cu Băsescu, nici cu Boc, nici cu Udrea, aşa că - fără a-mi face un titlu de glorie din asta - nu-mi trebuie ,,cafeaua'' lor. De asemenea, mă disociez mereu şi mereu de cei care, lăsându-se prostiţi, au pus ştampila pe Băsescu şi PD în cabina de vot. Ştii de ce, Hai-Hui? Pentru că nu am absolut nimic în comun cu ei.
Altfel, ca să mă cunoşti mai bine, te invit pe blogul meu http://www.florinmatei.ro/