Virgula

Ultima oară când absenţa unei virgule mi-a creat o stare de disconfort şi stânjeneală, a fost când cu lozinca electorală a doctorului Oprescu: “Hai România!”
Bă, corect era: hai-virgulă-românia-semnul exclamării…
Ce treabă are asta cu preşedinţia?
Aparent, niciuna. Dar dacă tu, candidat la prima funcţie în stat, nu stăpâneşti virgula, uzina vie din spatele campaniei tale trebuie să conţină măcar o linie tehnologică, măcar un reactor, măcar un şef de CTC, măcar un portar care să zică “Bre, domn’ doctor, e cu virgulă. Ca la meci.”
Şi azi îmi place să cred că Oprescu a renunţat, de ruşine, când şi-a văzut sloganul fâlfâind berc, fără virgulă.

Ultima oară când o virgulă m-a umplut de respect, a fost când am citit mesajul adiţionat unui cărucior de bebeluş: “BĂSESCU, IA-ŢI PEMPĂRŞII ÎNAPOI!”
Femeia care scrisese mesajul nu era o “mămică”.
“Mămicile” moaie “biscuitele” în lapte şi îl vâră odorului în gură, când micuţul emite primul “DE CE?”, din ciclul “întrebări imposibile”, ca să-i ocupe cavitatea bucală cu o activitate lucrativă, nu cu una cognitivă. Lapte dulce, biscuit dulce, mai lasă-mă dracului în pace cu întrebările, că n-o să stabilim noi cine-a fost primul: oul sau găina….

“Mămica” aia era o MAMĂ care ştia rostul virgulei şi când ştii asta, ştii cu mult mai mult, răspunzi la “DE CE?”-urile stupide ale pruncului, răspunzi pe înţelesul lui, faci faţă, nu te mulţumeşti cu pape Nestle, grădi particulară, after school, mofturi, figuri, “bas”, sună şoferul de pe “bas”, te întreabă dacă trebuie livrat copilul la bunicii din partea ta sau din partea soţului…

De-aia, văzând azi pe blogul Ciutacului poza cu lozincă de 19 mai, scrisă gros, expresiv, dar fără virgulă unde se cerea, m-am gândit, cu imbecilitatea-mi anacronică, că ne desparte de succes doar o virgulă.

De semnu’ exclamării nu mă încumet să mai zic, că e deja pentru când ne-om afla în afara crizei.