Mai ţineţi minte, “pe vremea noastră”, de ce umblau troleibuzele şi autobuzele cu ciorchini de oameni, atârnaţi de uşi?
Pentru că nişte moşi imbecili pe care îi căuta moartea prin sufragerie se urcau la “Valea Oltului” cu o sacoşă de fâş în care zdrăngăneau trei borcane goale de iaurt şi coborau la “Eva” să-şi facă aprovizionarea de la “Leonida”, fix la şase dimineaţa, când bieţii oameni ai muncii, muncitorii noştri, adică, (mă rog, şi personalul TESA!) plecau să tragă la şaibă pentru noi şi pentru toţi conţopiştii scârţa-scârţa pe hârtie.
Ani de-a rândul conducerea de partid şi de stat a făcut tot ce i-a stat în putinţă să-i aducă pe calea cea bună. A redus alimentele la “Gostat” până au rămas numai munţii de bulion în cutii de tablă. A raţionalizat dipiridamolul şi colebilul. A devansat ora de aprovizionare a alimentărilor undeva, în crăpatul de zi.
Moşii, nimic! La patru dimineaţa, pe scăunelele lor pliabile, de pescari, erau moţ la coadă, după crăpelniţă, pândind maşina care aducea adidaşi de porc pentru tot cartierul.

Bine înţeles că oamenii muncii şi personalul TESA nu mai prindeau decât o cutie cu fulgi de creveţi vietnamezi fiindcă astea, termitele bătrâne, rădeau tot. A, vara, fiindcă se întuneca târziu, mai apucau să citească pe ziduri îndemnul “Nicio masă fără peşte!”, din tramvai, de-aia dădeau iama în creveţi.
Între timp însă, a mai trecut timpul. Biologic vorbind, moşii actuali n-au cum să fie moşii de-atunci.
Moşii şi babele zilelor noastre trebuie că sunt clasa muncitoare, funcţionărimea, dăscălimea, doctorimea care acum treizeci de ani nu încăpeau în troleibuz, dimineaţa, de pensionari insomniaci şi posedaţi de grija burţii.
Ce credeţi că fac ei acum?
Se dau, cu înţelepciune, deoparte din faţa tăvălugului vieţii? Îşi amintesc ei că, odată bătrân, devii inutil? Se îngrijesc ei de hainele în care să fie îngropaţi, de locul de veci, dacă-l au, dacă nu, la crematoriu?
Nici vorbă!
Se ţin cu ghearele şi cu dinţii de pensioară indiferent cât ar fi de mică şi se încăpăţânează, cu tupeu, să mai trăiască niţel. I-au avut în vedere toate guvernele: oricât şi orice s-ar fi scumpit, fenobarbitalul a rămas ieftin ca braga.
Nu trebuie decât s-o ia frumos, pe Calea Moşilor într-o plimbare, sunt cel puţin douăzeci de farmacii numai pe un trotuar, cumpără din fiecare câte două pastile, se întorc acasă, fac o baie, se înţolesc în hainele ăle bune, dizolvă hapurile într-un pahar cu ceai de tei, beau soluţia – da, e puţin amară, dar nu cine ştie ce - şi se culcă.
Gata!
Dar nu vor.

de fapt, ce e fenobarbitalul ?
RăspundețiȘtergereUn fleac, Tiberiu! E un hipnotic. În doze terapeutice induce somnul. În doze mai mari...celălalt somn, de R. Chandler :)
RăspundețiȘtergereha, ha, bine zis. practic e un somnifer, mai pe intelesul meu.
RăspundețiȘtergerein regula, ma uit prin-prejur si nu vad pe nimeni. e ciudat. ca pe o scena in bezna dar cu sala plina. apropo, nu mi-ai raspuns la ultimul (meu) post de pe "nu mai rade Babiclont". intelegi ce vreau sa spun.
tiberiu,
RăspundețiȘtergerejocul de lumini şi umbre e fermecător şi relativ.
Mă mir că nu "culeg" niciun cometariu. Mă întreb dacă nu cumva am sărit peste cal. Poate că am greşit mesajul. Poate că oamenii au alte treburi. Poate...
După ce că refuză fenobarbitalul, mai şi urcă dealul Cotrocenilor !
RăspundețiȘtergereDacă în 89 tinerii n-au prea avut treabă şi au ieşit în stradă, astăzi părinţii şi bunicii lor n-au stat liniştiţi la locurile lor...
DA!
RăspundețiȘtergereUrcă dealul cotrocenilor.
Dacă tot au făcut pârtie, măcar să-i urmăm...
CRIMA SI PEDEAPSA !
RăspundețiȘtergereVa rog sa publicati acest articol . El apare pe toate bloguriule politicienilor cu….escu , Iliescu, Voiculescu, Constantinescu si poate a fost citit si de basescu.
Am speranta sa intereseze pe cititorii blogului dumneavoastra.
DECE AI PUNE SARKOZI CATUSE LUI BASESCU ?
( DE LA 20 ANI LA INCHISOARE PE VIATA )
Inainte de a pleca spre Rouen am petrecut doua zile la Paris. Am petrcut cateva ore la PRESS CLUB DE FRANCE unde am intalnit printre altii cativa ziaristi japonezi stationati in capitalla
franceza. Dupa careva pahare discutia sa aprins. Subiectul principal : Redeschiderea dosarului de Rouen. Dosarul se refera la incendiul urias din portul de la Sena cand actualul presedinta a incendiat 37 de nave , plus nava pe care o comanda. Apoi dupa ani apare la un post de TV beat si povesteste plin de nonsalanta cum a falsificat probele inseland autoritatile
franceze. Intrebarea la care incercam sa dam raspuns dece Sarkozi , presedintele francez
care a facut totul sa acopere urmele, sa hotarat peste noapte sa-i puna catusele pentru un termen lung. Intradevar daca este gasit vinovat Basescu poate lua intre 20 de ani de puscarie si inchisoare pe viata.
Auzind discutia sa apropiat de bar un lup vechi al ziaristici de la Le Monde pe care il stiam de pe vremea cand era corespondent la Tokio. EL nu numai ca a facut lumina in acest caz dar
a desvaluit o noua crima a piratului de la Bucuresti. O palma pe care presedintintele Frantei nu o va ierta niciodata si abia asteapta sa o dea inapoi.
LOVITURA MILITARA DIN CIAD PREGATITA LA BUCURESTI
( Intalnirea lui Basescu cu seful rebelilor Colonelul Mahamat Abbo Sileck la Constanta,Tabere militare inpanzesc teritoriul romanesc, , Intalnire cu membri romani ai LegiuniI Straine, Vizita de doau zile la fabrica de arme Cugir., Transporturi uriase de arme romesti catre Libiia de unde ajung in Ciad, , Intelegere secreta Basescu – Kadaffi
Rebeliunea din Ciad, pusă la cale în Romania .stire preluata de agenţii de ştiri precum Associated Press, AFP sau Reuters. “Comandantul „Alliance Nationale de la Resistance” din Ciad (ANR – Alianţa Naţională pentru Rezistenţă), colonelul Mahamat Abbo Sileck, s-a plimbat, săptămâna trecută, nestingherit, prin România. Războiul civil din Ciad se poartă cu arme româneşti, dezvăluie liderul ANR, cea mai importantă facţiune rebelă de pe teritoriul Ciadului.” REBELIUNEA INDREPTATA IMPOTRIVA PRESEDINTELUI IDRIISS DEBY SPRIJINIT DE FORTELE DE INTERVENTIE FRANCEZE.
REUTERS : Sambata 2 februarie 2008, forte rebele inarmate cu arme romanesti preluate din Libia au patruns in capitala Ciadului, N’Djamena, pe care au parasit-o dupa doua zile de lupte intense cu armata guvernamentala si forta de interventie franceza (”Epervier Force”).
Bilantul: 160 de morti si 1000 de raniti, potrivit datelor Crucii Rosii Internationale. Ultima incursiune a rebelilor in N’Djamena s-a soldat cu un mare numar de refugiati: sute de mii de locuitori ai Ciadului s-au indreptat spre granita cu Camerunul vecin. Franta a incercat sa intruneasca, intr-o sesiune de urgenta, Consiliul de Securitate al ONU, Presedintele Nicolas Sarkozy a anuntat imediat ca Franta “isi va face datoria”
RAZBOIUL ROMANO FRANCEZ DIN AFRICA
Presedintele Sarkozi nu a ezitat sa trimita avioane de lupta franceze care au bombardat, in cateva randuri, coloanele de rebeli inarmate de Romtehnica si conduse de fosti membrii ai legiunii straine antrenate in Romania,
Razboiul romano francez sa transformat intr-un razboi intre Sarkozi si Basescu si se pare ca este castigate de partea franceza. Redeschiderea
dosarului Basescu de la Rouen este o faza finala a acestui conflict. Se pare
ca zilele in libertate a presedintelui roman sunt numarate.
Corespondenta speciala pentru Nipon Press dela Paris
Robert Horvath -Deva
http://devanewyork.blogspot.com/
http://www.devagallery.com/
ACEST ARTICOL A FOST REMIS AMBASADEI FRANCEZE DE LA BUCURESTI.
"Primul non nocere".
RăspundețiȘtergereAi incalcat cel dintai si cel mai important deziderat.
Te acuz de "malpraxis" , renata!
Zâzanie,
RăspundețiȘtergereMai ia un gât de afinată, că-ţi revii şi înţelegi ce-am vrut să zic.
În altă ordine de idei, dacă vrei să te dai deontoloagă, vezi că n-am dat DL50-ul.
Într-o oridne de idei şi mai îndepăartată... cine strigă cel mai tare "hoţii!"?
Iubi,
RăspundețiȘtergerecorect era "primum non nocere".
Nu-mi da vestea că ai zbârcit din tastatură!