Soluţia

Mai ţineţi minte, “pe vremea noastră”, de ce umblau troleibuzele şi autobuzele cu ciorchini de oameni, atârnaţi de uşi?
Pentru că nişte moşi imbecili pe care îi căuta moartea prin sufragerie se urcau la “Valea Oltului” cu o sacoşă de fâş în care zdrăngăneau trei borcane goale de iaurt şi coborau la “Eva” să-şi facă aprovizionarea de la “Leonida”, fix la şase dimineaţa, când bieţii oameni ai muncii, muncitorii noştri, adică, (mă rog, şi personalul TESA!) plecau să tragă la şaibă pentru noi şi pentru toţi conţopiştii scârţa-scârţa pe hârtie.
Ani de-a rândul conducerea de partid şi de stat a făcut tot ce i-a stat în putinţă să-i aducă pe calea cea bună. A redus alimentele la “Gostat” până au rămas numai munţii de bulion în cutii de tablă. A raţionalizat dipiridamolul şi colebilul. A devansat ora de aprovizionare a alimentărilor undeva, în crăpatul de zi.
Moşii, nimic! La patru dimineaţa, pe scăunelele lor pliabile, de pescari, erau moţ la coadă, după crăpelniţă, pândind maşina care aducea adidaşi de porc pentru tot cartierul.

Bine înţeles că oamenii muncii şi personalul TESA nu mai prindeau decât o cutie cu fulgi de creveţi vietnamezi fiindcă astea, termitele bătrâne, rădeau tot. A, vara, fiindcă se întuneca târziu, mai apucau să citească pe ziduri îndemnul “Nicio masă fără peşte!”, din tramvai, de-aia dădeau iama în creveţi.
Între timp însă, a mai trecut timpul. Biologic vorbind, moşii actuali n-au cum să fie moşii de-atunci.
Moşii şi babele zilelor noastre trebuie că sunt clasa muncitoare, funcţionărimea, dăscălimea, doctorimea care acum treizeci de ani nu încăpeau în troleibuz, dimineaţa, de pensionari insomniaci şi posedaţi de grija burţii.
Ce credeţi că fac ei acum?
Se dau, cu înţelepciune, deoparte din faţa tăvălugului vieţii? Îşi amintesc ei că, odată bătrân, devii inutil? Se îngrijesc ei de hainele în care să fie îngropaţi, de locul de veci, dacă-l au, dacă nu, la crematoriu?
Nici vorbă!
Se ţin cu ghearele şi cu dinţii de pensioară indiferent cât ar fi de mică şi se încăpăţânează, cu tupeu, să mai trăiască niţel. I-au avut în vedere toate guvernele: oricât şi orice s-ar fi scumpit, fenobarbitalul a rămas ieftin ca braga.
Nu trebuie decât s-o ia frumos, pe Calea Moşilor într-o plimbare, sunt cel puţin douăzeci de farmacii numai pe un trotuar, cumpără din fiecare câte două pastile, se întorc acasă, fac o baie, se înţolesc în hainele ăle bune, dizolvă hapurile într-un pahar cu ceai de tei, beau soluţia – da, e puţin amară, dar nu cine ştie ce - şi se culcă.
Gata!
Dar nu vor.