Nu mai râde !
Te-am visat azi-noapte. Erai tânără, aveai aproape nouăzeci de ani, băteai spumă de vişine cu telul, în bucătărie, făceai un zgomot de nedescris. Te întrebam, aproape zbierând, peste vacarmul tău, de ce dracu’ n-o faci cu mixerul, de ce nu vrei să te înveţi şi tu odată cu binele, de ce ţi-am mai cumpărat pantofi noi, dacă tu umbli tot cu vechiturile tale. Tu ai râs, dând capul pe spate, aşa cum ai făcut timp de o sută de ani, ai râs ca să nu-mi răspunzi, ai tras din ţigară şi-ai suflat fumul în sus. Eu mi-am vârât degetul arătător în mestecuşul tău care deja începuse să arate bine, l-am lins şi ţi-am zis numai aşa, ca să te oftic, iar faci economie la zahăr.
M-ai întrebat cum a fost la şcoală, numai să schimbi vorba. La început m-am speriat, am crezut c-ai luat-o razna, unii se senilizează cu mult mai devreme, eu am terminat şcoala acum un sfert de secol, ce-ţi veni să mă întrebi de şcoală, dar imediat m-am liniştit, m-am gândit, în vis, că poate de-acolo unde eşti tu acuma, timpul se vede altfel, un sfert de veac o fi ca un sfert de oră, pentru voi…
Te-am visat azi-noapte. Erai tânără, aveai aproape nouăzeci de ani, băteai spumă de vişine cu telul, în bucătărie, făceai un zgomot de nedescris. Te întrebam, aproape zbierând, peste vacarmul tău, de ce dracu’ n-o faci cu mixerul, de ce nu vrei să te înveţi şi tu odată cu binele, de ce ţi-am mai cumpărat pantofi noi, dacă tu umbli tot cu vechiturile tale. Tu ai râs, dând capul pe spate, aşa cum ai făcut timp de o sută de ani, ai râs ca să nu-mi răspunzi, ai tras din ţigară şi-ai suflat fumul în sus. Eu mi-am vârât degetul arătător în mestecuşul tău care deja începuse să arate bine, l-am lins şi ţi-am zis numai aşa, ca să te oftic, iar faci economie la zahăr.
M-ai întrebat cum a fost la şcoală, numai să schimbi vorba. La început m-am speriat, am crezut c-ai luat-o razna, unii se senilizează cu mult mai devreme, eu am terminat şcoala acum un sfert de secol, ce-ţi veni să mă întrebi de şcoală, dar imediat m-am liniştit, m-am gândit, în vis, că poate de-acolo unde eşti tu acuma, timpul se vede altfel, un sfert de veac o fi ca un sfert de oră, pentru voi…
M-am trezit cu râsul tău în urechi şi cu dorul de tine. Mi s-au umplut ochii de lacrimi. M-am uitat pe fereastră. Ploua. Halal zi!
De ce râdeai, draga mea, cu-aşa o poftă? Că le-ai scăpat printre degete? Că ai plecat, hoţeşte, cu ultima pensie proaspăt încasată, şa-se mi-li-oane, aşa ziceai, apăsat, o pensie frumuşică.
Acum pot să-ţi spun adevărul: era o mizerie de pensie!
Te-am minţit tot timpul. Nimic nu costa cât pretindeam. Costa de patru ori mai mult. Poate de cinci. Şi îngheţata, şi portocalele, şi perele, şi florile…
Te-am minţit ca să crezi că n-ai muncit degeaba o viaţă, ca să nu mă mai baţi la cap, întrebându-mă mereu dacă tu te-ai putea descurca singură, ca să accepţi câinele, da, pe Noro, să-l iubeşti, să-i dai ultimul dumicat, să-l scoţi la plimbare, să ai motiv de plimbare şi când simţi că nu poţi…
Te-am minţit organizat şi te-am ţinut departe de emisiuni economice, slavă Domnului că-ţi plăcea radio Romantic, ăia nu dădeau mercurialul, îl transmiteau pe Joe Dassin, preferatul tău…
Mai ştii? Salut, c'est encore moi! Salut, comment tu vas?
Nu mai plouă.
Măcar atât!
Pe mine, n-o să aibă cine să mă mintă.
Te-am minţit organizat şi te-am ţinut departe de emisiuni economice, slavă Domnului că-ţi plăcea radio Romantic, ăia nu dădeau mercurialul, îl transmiteau pe Joe Dassin, preferatul tău…
Mai ştii? Salut, c'est encore moi! Salut, comment tu vas?
Nu mai plouă.
Măcar atât!
Pe mine, n-o să aibă cine să mă mintă.
+(3).jpg "NONO")
"Te-am minţit tot timpul. Nimic nu costa cât pretindeam. Costa de patru ori mai mult. Poate de cinci."
RăspundețiȘtergereAh, Renata ! Fir-ar ea să fie de viaţă. Tata are o pensie de mizerie, 7 milioane, bine că nu are net, blog, să vadă ce cred eu despre pensia lui. Da, şi eu îl încurajez că e una frumuşică.
Citatul pe care l-am pus aici în comentariu, trist şi adevărat citat, îmi aminteşte de o întâmplare. O colegă îi aplica mamei ei pensionare acelaşi tratament. Cât a costat aia? 10 lei. Dar ailaltă? 8 lei. Etc. Despre nişte biscuiţi i-a spus că a dat 2 lei pe kilogram sau aşa ceva, o sumă mică. Au venit prietenele mamei ei în vizită şi când au aflat de la mamă cât costase kilul de biscuiţi, au tăbărât pe fiică, pe colega mea: "Draaaagăăăă, să ne zici şi nouă unde ai găsit biscuiţi aşa de ieftini!"...
Foarte frumos si emotionant text. :) Ma intreb totusi: (e posibil ca fenomenul asta sa se intample in multe familii...) Faptul ca unii dintre noi ii tinem orbi, din dragoste, pe unii batrani, sperand ca asa le vom indulci ultimii ani, nu cumva ii face sa vada totul distorsionat, si sa voteze in consecinta, multumind puterii pentru traiul asta bun? Bine, nu cred de exemplu ca acum ar fi vreun batran care nu a aflat ca i se va micsora pensia. Dar parca o sa aud iar in final, la urne, frazele alea care te fac sa te dai cu capul de toti peretii: "Lasa, maica, ca e si el om bun. El vrea sa traim bine, vrea sa faca multe, dar daca "ceilalti" nu il lasa..."
RăspundețiȘtergereMădălina,
RăspundețiȘtergerem-ai înveselit. :)
La schimb, o poveste similară, autentică, din vremuri ceauşiste însă.
O babă, trăită pe vremurile ălelalte, cu majodom şi neînţelegând mare lucru din comunism, o tot ruga pe fiică-sa să-şi facă timp s-o ducă până la cimitir, la răposatul. Fiica, doctoriţă la Urgenţă, peste măsură de ocupată, o tot amâna. Într-o seară baba a întrebat "Dragă, cât vă costă pe voi să mergeţi în oraş cu maşina?" Doctoriţa i-a răspuns, mecanic, "50 de bani". (atât costa biletul de autobuz, pe vremea aia) A doua zi, coana mare a coborât din casă, a ieşit, pâş-pâş, la strada principală, a văzut un taxi, s-a urcat, l-a rugat pe şofer s-o aştepte la cimitir, şi-a satisfăcut plăcerea de-a vizita mormântul, s-a urcat iar în maşină şi la sfârşit i-a dat şoferului 50 de bani. Ăla s-o strângă de gât! Baba striga la el că e hoţ, că i-a spus ei, fiică-sa, care era ditamai chirurgul, cât costă un drum cu maşina, voia să-l reclame la miliţie. Şi el voia acelaşi lucru, dar invers!
Până la urmă când s-a întors fiica de la spital, a găsit-o pe maică-sa pichetată de taximetrist, care între timp mâncase, se odihnise, fără să scape baba din ochi. A plătit cele două curse şi ceva pe deasupra.
Renata, esti sigura? poate a vrut sa fie mintita, sa ramana in lumea aceea de demult, sa refuze sa coboare in lumea in care s-ar fi gandit cat costa portocala pe care tocmai o manca. Poate si-a facut propriul sistem de a trece elegant peste mizeriile vietii. Poate tu nu te vei lasa mintita, vei refuza sa te inchizi in ..turnul de fildes, chiar daca vei avea cine sa te minta
RăspundețiȘtergereRenata, Madalina, fetelor, ce Dumnezeu? Pe ce lume traiti? In Romania de azi sint, pe putin, 5-6 milioane de astfel de mincinosi, si alte 5-6 milioane de mintiti. Ce spuneti voi e, de mult, sport national. Daca mai adaug aici si vreun milion de fufe care dau pe o posetuta opt sute de mii, dar zic prietenelor c-au dat sase milioane, doar ca sa crape alea de ciuda (adica tot niste mincinoase, dar pe invers!)rezulta clar ca am putea pune de-un PRM care sa cistige detasat orice alegeri din Romania. Cum, ce-i aia PMR? Partidul Mincinosilor Romani. Nasol e ca n-avem loc de PDL...
RăspundețiȘtergereNu, Lilick!
RăspundețiȘtergereBabiclonţ a plecat la 100 de ani fără 15 zile şi i-a bombănit pe guvernanţi până cu-o lună înainte.
Era cam penelistă din fire, deşi nici pe PNL nu-i agrea cu totul. După Emil Constantinescu n-a mai fost niciodată la vot. Zicea că n-are cu cine vota şi basta.
Cred că, pe undeva, instinctul ei de autoconservare şi bătrâneţea o ajutau să disocieze în mod fericit pentru ea economicul de politic. Adică trăia acceptabil sub un guvern mizerabil. Era o fractură de logică, dar la peste 90 de ani e scuzabil!
Nu cred că doar bătrânii sunt cei "periculoşi", la vot.
Pe mine mă înspăimântă oameni de vârsta noastră şi mai tineri care continuă să creadă că o să fie bine, cu Băsescu, încă puţin, şi dă binele peste noi.
Nu ltiu, Cody...
RăspundețiȘtergerePoate e cum zici tu. Poate trecea "elegant". Poate ajunsese la naivitatea copilăriei pe alocuri. Nu trăia în turnul de fildeş. Am avut câteva scăpări de adevăruri cu ea şi a reacţionat foarte neplăcut. Cu puseu de tensiune şi doctor. :) În ultima vreme trebuia ţinută departe şi de decesele uno oameni celebri. Era cât pe ce să dea colţul, empatic, la moartea lui Teoctist!
Când zic că pe mine n-o să aibă cine să mă mintă, zic ceva un pic mai trist decât ai înţeles tu... :)
Augustine, Augustine...
RăspundețiȘtergereFrumos le-aduci, taică, din condei!
Voiam de mult să-ţi fac un cadou, fără legătură cu nimica, aşa, din pricina numelui tău care rimează cu un altul...
Uite:
http://www.youtube.com/watch?v=XpjQJNNqRII
Să nu mă-njuri dacă nu-ţi place! :)
Emoţionant şi trist. Trist de adevărat ! Şi eu o "mint" pe mama mea uneori... destul de des ! O răsfăţ cu delicatese pe care nu şi le-ar permite din pensia pe care o are.
RăspundețiȘtergereFericiţi bătrînii care au cine să-i "mintă", la fel de fericiţi cei care încă mai au pe cine să "mintă"....
Plecata dupa melci, la indemnul lui klaus in academie, prin ploaie-ca la mine ploua- dau peste Babiclont. Si mi se face brusc dor de Nono :)
RăspundețiȘtergereMatilda,
RăspundețiȘtergereOdată, imediat după '90, mi s-a întâmplat ceva. Mi-am schimbat locul de muncă, de la stat, la patron. Brusc, câştigam de opt ori mai mult. Asta nu înseamnă vai, ce salariu mare obţinusem, ci vai, ce salariu mic avusesem.
Neavând copii, le-am luat pe ele, pe maică-mea şi pe Babiclonţ la răsfăţ. Le-am renovat casa (de a mea nici nu m-am atins), le-am cumpărat tot felul de chestii utile şi inutile, le-am plimbat, le-am cocoloşit...
Au avut înţelepciunea să nu mă obstrucţioneze. S-au lăsat manipulate, ca două pisici, câteva luni de zile. Până mi-a trecut puseul de recunoştinţă şi putere financiară.
Apoi m-am comportat normal. Am luat lucrurile exact aşa cum erau: nu mai trebuia să drămuim ultimul bănuţ, puteam apela la servicii medicale particulare, dacă era nevoie, fără să facem foamea ulterior. Dumnezeule! Cel puţin juma' de an am crezut că "decent" înseamnă "luxos"!
Asta nu mi-o iert.
Şi totuşi, a fost o perioadă atât de fericită... Ca o terapie, ca un experiment.
Am pansat atunci nişte răni din copilărie.
Zic toate astea cu referire la ultima ta frază: "... fericiţi cei care mai au încă pe cine să mintă."
Fiindcă aş adăuga - fericiţi cei care ştiu că ei pot "minţi" şi ştiu că alţii, pur şi simplu, nu pot. Că n-au cu ce...
Luminiţa...
RăspundețiȘtergeree aici, în stânga monitorului, stă ca un belfer, rezemat de-o boxă... Nu i se vede nasul de nişte pagini dactilografiate acum mulţi ani, care vor să devină text actual.
Te salută, dincolo de scenariu, fiindcă o jucărie atât de expresivă are propria ei viaţă, propriile ei sentimente, iubeşte oameni dincolo de text, are dreptul la opţiuni şi amintiri personale.
Sunt sigură că Nono îşi va continua povestea, de-acolo de unde l-am lăsat, pe dâmbul de pământ dintre blocuri, printre căţeii maidanezi şi Pisicile Abjecte, în ploaia de vară, ca un potop.
Dar, deocamdată, se uită la mine îngândurat, cât de greu scriu şi cât de rar, întrebându-se, ca şi mine, la ce bun?
Te îmbrăţişăm amândoi, cu toată dragostea, el - consecvent moale , trist şi pufos. :)
Of, Doamne, ai atîta dreptate, dragă Renata, mi s-a pus un nod în gît...
RăspundețiȘtergereHei, Matilda...
RăspundețiȘtergereCaruselul se învârte mai departe!
Nu pune nod în gât!
Gândeşte-te la ceva superdrăguţ! Independent de oameni... De pildă: pisica ta, aia din poză, poartă lentile de contact?
Fiindcă mie mi se pare doar o mâţă reuşită, cu ochi nefireşti de albaştri, dar toţi cei care au zăbovit pe lângă monitorul meu când mâţa ta era acolo, au zis "ce pisică superbă!"
Cât timp ne drămuim venitul şi remarcăm mâţe superbe, nu-i totul pierdut! :)))
Renato, multumesc de cadou! Nu ca mi-a picat extrem de bine, poate o sa-ti povestesc cindva de ce (legat de ... Veronica!), iar de-njurat te-as injura, dar ma tem ca s-o-nsera, ia mai minati, maaaaa! Si-apoi, in public, asa, parca nu-mi vine! Dar ... toate la timpul lor!
RăspundețiȘtergereUn text de nota 10!
RăspundețiȘtergereUn text ce va rămâne.
Mulţumesc, ElZap!
RăspundețiȘtergereTrebuia să-l scriu. Cred că s-a scris singur. Din prima. N-am schimbat, apoi, o virgulă.
Ştii cum e...
"Trebuie să scriu pentru că presimt că în haosul care mă înconjoară mai există cel puţin un om care gândeşte ca mine." -parcă tu ziceai asta.
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAugustin,
RăspundețiȘtergereai un stil foarte... reconfortant de-a înjura! Îl înjuri şi-i dedici texte. Mie îmi place. Zici c-am dat-o-n bară cu Veronica? :))
Hai-Hui,
RăspundețiȘtergereDar ce optimist eşti! :))
Ne încurajezi în mod original.
Poate nu crăpăm noi când vor ei. Să-ncercăm!
Buna Renata. Iata un fel mai altfel de a te (re)intalni. Progresul.
RăspundețiȘtergereDespre text...ca de obicei. Bun. Foarte bun. Poti s-o iei chiar si ca pe un compliment.
Altfel, imi pare tare rau pentru Babiclont. Dumnezeu s-o odihneasca.
Tibi Bodea
Hai-Hui, mii de scuze!
RăspundețiȘtergereNu ştiu cum am şters din greşeală postarea ta, fiindcă eu am vrut s-o şterg numai pe a Anonimei.
Dovadă că a fost o eroare - tocmai îţi răspunsesem! :)
Salut, Tibi!
RăspundețiȘtergereO adevărată surpriză! Tu, aici. Întrebarea e cum ai ajuns? Întâmplător? Dacă da, înseamnă că îmi creşte "aria de acoperire". Dacă ţi-a recomandat cineva blogul meu, nici asta nu-i chiar rău. Mă bucur.
Sigur c-o iau ca pe un compliment! Venind de la un cititor exigent ca tine, e un compliment foarte valoros. Sper că o să ai curiozitatea să mai vii şi altădată pe blogul meu. Găseşti ceva versuri şi proză (puţină) în caseta cu "vizualizaţi profilul meu"...
Buna inca o data !
RăspundețiȘtergerePoti sa spui ca iti creste aria de acoperire. Am ajuns din una in alta si m-am bucurat tare. De fapt nu am fost sigur ca esti tu pana nu am citit Babiclont.
Legat de compliment, sper sa nu fi fost un pic ironica atunci cand ai mentionat "exigenta" mea.
Bineinteles ca o sa mai "trec pe la tine" dar nu cred ca pe la poezii. Stii.
Re,
RăspundețiȘtergerePen'ca tot pomenisi de optimism, uite una proaspata:
"Optimistul:
- Ei şi? Ce dacă îl scot iarăşi securiştii pe Băsescu preşedinte? Nu murim noi de foame ! Ieşim la cerşit !
Pesimistul:
- De la cine??!?"
Tiberiu,
RăspundețiȘtergereînţeleg că n-ai trecut azi prima oară prin gară! :)
Adevărul e că am fost suficient de surprinsă să te "văd", ca să nu-mi treacă prin minte să fiu ironică.
De ce aş fi? Te-ai schimbat? Erai un excelent interlocutor pe lecturi comune. Aveai fler şi-ţi plăceau din prima lucruri pe care alţii ori nu le sesizează, ori le gustă abia la a doua lectură.
Mie mi se părea că eşti un cititor cu vocaţie.
În fine! NU, n-am fost ironică.
Revenind: mă bucur că mă citeşti.
Mi-am amintit, între timp, că nu eşti consumator de poezie. Ce vrei! Îmbătrânim... uităm...
p.s. Nu trebuie să mă saluţi de fiecare dată când intri. De-aia îi zice blogului - "gară".
Hai-Hui,
RăspundețiȘtergeredacă au apărut bancuri de genul ăsta, e trist. Fiindcă bancul e bun, e ca bancurile NOASTRE de pe vremea Împuşcatului.Dacă ţesem iar la războiul anecdotei politice, înseamnă că nu ni se pregăteşte nicio dictatură, fiindcă deja ne aflăm în ea.
buna renata,
RăspundețiȘtergere1 iunie, Piata Universitatii- Sarbatorim Ziua Copilului Romania...
Imbracati in Verde...
1roman
In regula, nu mai zic buna de fiecare data (desi chiar si in gara se saluta, remember?). De fapt nu ma simt chiar in largul mea scriind pe/la bloguri. Cred ca este a 2 a oara.
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru aprecieri. Imi fac bine si ma ajuta.
Asa este. Nu sunt un consumator de poezie. Poate uitam dar nu imbatranim. Batranetea este o stare de spirit, cred ca stii asta, nu?
Da...:)
RăspundețiȘtergereÎn gară se salută! În gara aceea se saluta. În gara în care, dacă mai ai 30 de secunde până pleacă trenul înseamnă că ai ajuns prea devreme.
Aici e o gară pasivă. Parşivă. Trenurile vin şi pleacă, în măsura în care accepţi că-i o gară fără şine. Aici gândurile umblă pe jos, aproape desculţe, umblă numai gândurile care n-au nevoie de şine.
Tiberiu, erai ultima fiinţă care ar fi avut nevoie de ajutor şi aprecierile i-ar fi făcut bine.
Ce să se fi întâmplat?
Şi, da, bătrâneţea este doar o stare de spirit. Cât n-am atins-o, încă, n-are rost să ne lăudăm cu numărul ridurilor. :) Pun semnul ăsta, care în emoticoane se traduce prin zâmbet. Aici e trist.
Oare asa paream mai demult? Posibil.
RăspundețiȘtergereOricum, am impresia ca am luat-o pe o panta oarecum personala si i-am putea plictisi pe ceilalti. Iti propun o varianta mai discreta, ca sa zic asa: tibibodea@yahoo.com. Multumesc.