Ultima mea postare se încheie cu o întrebare: ce urmează?
Bănuiesc că a fost una dintre cele mai neinspirate de până acum, din moment ce aproape toate comentariile se învârtesc în jurul problemei câinilor vagabonzi, dacă să-i eutanasiem elegant - cu seringa sau vindicativ – prin inaniţie…
Mai cred că unii dintre puţinii prieteni pe care-i aveam pe net mă vor ocoli după prezentul text.
Prin urmare…
Mai cred că unii dintre puţinii prieteni pe care-i aveam pe net mă vor ocoli după prezentul text.
Prin urmare…
N-aş eutanasia pe nimeni. Nici măcar pe Boc. Boc fiind veriga de legătură dintre orice şi om.
Da, nu împărtăşesc opinia ciuvicească, precum că Boc nu există şi e doar prelungirea utilă a lui Băsescu. În această accepţiune, nici Băsescu nu există: e invenţia unor frustraţi relaxaţi, care visau să se legifereze râgâitul pe post de salut, ciupitul de fund pe post de apreciere şi aşa mai departe.
Deci, dacă nici măcar Boc - sluga împătimită care e capabilă să ridice pârţul stăpânului la rang de ordonanţă de urgenţă – nu merită eutanasiat, de ce să eutanasiem câinii vagabonzi?
O să pun, de data asta, o întrebare mult mai clară.
De câte ori, pe lună, sunteţi agresaţi de câinii vagabonzi şi de câte ori, în acelaşi interval, de oameni?
Aştept răspunsuri la subiect!
Postarea ta anterioara este exemplificarea fericita a zicerii "unde dai si unde ... capra". Oricum, nu-ti aroga vina, a fost o facere la multe miini, la care am colaborat din plin. Cind n-am scris cu picioarele si pina nu mi-au venit dracii pe fond nervos.
RăspundețiȘtergereConstat, cu bucurie, ca ai descoperit veriga lipsa. Bucuros eu, bucuroasa tu! Care bucurie ... nu-ti justifica tie folosirea unui procedeu ilegal, in legatura cu Boc: personificarea!
Eu zic ca are dreptate Ciuvica: Boc nu e cineva, ci ceva! A, si n-am inteles-o p'aia cu " frustraţi relaxaţi". E vreo smecherie stilistica?
In fine, nu pot eschiva intrebarea ta, chit ca geme de retorica. Ca aici tu esti sefa, de-aia!
Poate daca intrebai de cite ori pe zi, sau chiar pe ora, erai mai adecvata. Asa ai pus-o, asa-ti raspund: de oameni, NICIODATA! De ciini, zilnic. Desi nu merita sa le zici nici macar ciini. Si, in niciun caz, vagabonzi!
buna renata,
RăspundețiȘtergerem-am intors cu forte noi si cu decizii la miez de noapte.
am decis sa ma implic si sa mor cu ei de gat!!!
cu Capitanul, boc cel mic si compania...
referitor la postul tau, eu zic sa stai fara grija pentru ca nu va eutanasia nimeni niciun caine. Am o intrebare in sprijinul afirmatiei mele. Cine este prefect in Bucuresti? Ce masura a mai luat el? Ce proiect a dus pana la capat?
Q.e.d.
Renata
RăspundețiȘtergereAltii se intrabau daca nu cumva ar trbui sa interzicem productia si vanzarea de automobile pentru ca numarul victimelor anulale ar depasi cu mult numarul celor ucisi de pistoalele din USA....
Deci intrebarea ta nu este potrivita iar a ne concentra asupra efectului incercand sa anihilam efectul prin inanitie ori hingherela nu este O SOLUTIE.
Psigologii si sociologii profesionisti ar gasi probabil alta explicatie a inmultirii necontralibile a cainilor "vagabonzi".
Sa explic ghilimele: Aproape toti acesti caini sunt hraniti, adapostiti si aparati de o categorie insemnata de romani de la orase, deci nu pot fi considerati vagabonzi 100%.
Daca acea categorie a populatiei are avea siguranta zilei de azi si de maine ori conditii care sa le ofere sa tina in lant ori cusca, in "ograda " lor de la bloc un patruped, desigur, lucrurile s-ar schimba.
Ma lungesc si n-are rost... Cainii si "stapanii" lor sunt mostenirea comunista iar mentinerea si inrautatirea conditiilor de viata ale oamenilor atrage de la sine o viata chinuita si pentru aceste vietati.
Cauza este deci in mizeria in care sunt crescuti oamenii acestei tari. Mania lor e tocita, le-a ramasa doar mila pentru alte creaturi, mai slabe decat ei. Existenta acestor patrupede le ofera ultima sansa si speranta ca nu sunt ei ultimii, cainii ducand-o mult mai rau...
Concluzia mea?
Livolutia voastra e ratata total, cainii sunt un efect amplificat de mizeria umana in care sunt tinuti locuitorii unei tari,.
Cred ca oamenii sunt pe primul plan, concentrati-va acum cat mai aveti constiinte aspra unei eventuale schimbari in bine. Nu ma dau descoperitorul coditei de pruna, deci n-am solutii nici pentru mine, mereu sunt in cautare iar astia de aici nu mai au constiinta de multa vreme; eu merg acum cu ei...
Voi fiti mandri ca v-a mai ramas ceva din cele invatate in decursul acestor schimbari. N-o irositi pe cercetat efecte, astea sunt prafuri care ii ajuta pe jmecheri sa va joace mai bine.
PS
Prietenii se pierd greu;)
SENZATIONAL ! SENZATIONAL ! SENZATIONAL !
RăspundețiȘtergerePROCURATURA FRANCEZA REDESCHIDE DOSARUL CRIMEI BASESCU
DE LA ROUEN ANUNTA ZIARUL FRANCEZ PARIS SOIR.
"Traian Basescu s-a integrat in UE inaintea Romaniei .Cum? A scufundat flota franceza (1981) inaintea celei romanesti. Aceasta mica poveste a fost ingropata cum trebuie de fosta Securitate (Serviciul secret Ceausescu ) inainte de 1989, iar apoi dupa 2004 necercetata. Povestea celor 37 de vase scufundate datorita unui ordin eronat a tanarului comandant de vase Basescu poate parea putin veridica. Problema este ca Basescu a recunoscut acest fapt într-un interviu la Prima TV, ca incendiul din portul Rouen a pornit de la vasul sau. Mai mult, Basescu a admis ca a falsificat probele pentru a scapa de sanctiuni. In iarna 1981\1982 in portul Rouen (Sena maritima) a avut loc un incendiu devastator ce a produs pagube materiale uriase dar din fericire nu s-a soldat cu victime. Autoritatile portuare franceze au suspectat un vas romanesc “Arges” al carui comandant era nimeni altul decat actualul Presdinte a Romaniei. Era prima cursa lunga a viitorului Presedinte. Paguba produsa de Basescu se situaza undeva la peste 10 miloane de dolari. … Probabil acest eveniment nu era cunoscut de noi astazi daca Basescu nu recunostea in cadrul unui interviu propria greseala ["Starea de veghe - in spatele usilor inchise" a postului Prima TV (23/24 iunie 1998, incepand cu ora 23,30)] incercand sa explice de fapt relatia sa cu Securitatea: “Noi eram sub controlul organelor de Securitate toti, de la ospatar pana la comandant, prin aceea ca anual primeam un aviz de navigatie … Spre exemplu, sunt cateva episoade foarte interesante, as spune … care au facut obiectul de interes al organelor de Securitate din Romania in mod cert. Spre exemplu, cand eram comandant pe “Arges”, la 3 luni de cand imi obtinusem brevetul de comandant. Am luat foc in portul Rouen, nu numai eu, 38 de nave au fost in incendiul din Rouen in Franta. Nava suspectata ca a generat poluarea, care a facut ca tot bazinul portului Rouen si Sena sa fie tot o flacara pe o intindere de trei km, a fost nava mea, pentru ca era nava cea mai mare din zona si descarcam nafta in dana rafinariei “Sholfrancaise”. (n.r. – aici este posibil ca in textul tiparit sa se fi strecurat o eroare de transcriere a benzii, iar numele corect al rafinariei sa fi fost “Shellfrancaise”, ceea ce, in fond, nu schimba esential datele problemei). Am stat acolo 28 de zile in ancheta. Legislatia franceza functiona corect. Adica nu trebuia sa dovedesc eu ca nu s-a produs poluarea de la mine, ci autoritatile franceze trebuiau sa dovedeasca ca s-a produs poluarea de la mine. In cele 28 de zile m-am prezentat si la tribunal, am fost si in ancheta organelor de Justitie franceze si, dupa 28 de zile, instanta s-a pronuntat ca nu poate fi probata vina navei “Arges”. Am plecat, dar au ramas un litigiu, o acuzatie la adresa navei de circa 12 milioane de dolari, o cerere de daune … A fost un litigiu, am explicat organelor de Securitate ce s-a intamplat cu noi acolo si acum pot sa o spun public, nu mai e nici un secret, am schimbat ceva in instalatie inainte sa permitem accesul autoritatilor franceze la bord, ceea ce a facut imposibila demonstratia, demonstrarea vinei noastre … Acasa nu puteam sa nu-i spun care a fost realitatea macar armatorului, armatorul nu puteam sa mi-l mint, iar in echipaj erau destui care stiu ce s-a intamplat”, a relatat ex-comandantul Basescu.” In cursul zilei de ieri procuratura anunta redeschiderea dosarului crimei de la Rouen Despre acesta investigatie in prezent se ocupa si dl. Robert Horvath, un distins ziarist american care locueste la New York "
AM TRANSMIS ACEST ARTICOL AMBASADORULUI FRANCEZ LA BUCURESTI http://devanewyork.blogspot.com/
Ce sa mai urmeze? Ca orice minune romaneasca, a tinut numai 3 zile. Astazi "meniul" este altul!
RăspundețiȘtergereLa ultima dvs intrebare, as raspunde si eu cu o intrebare: ce intelegeti printr-o agresiune? Daca va referiti la muşcat, sfaşiat, sfartecat, mestecat, dezbracat, atunci pot sa spun ca n-am fost agresat decat pe la varsta de 7 ani, cand o catea a avut impresia ca vreau eu sa-i agresez puii! Daca fac aceiasi apreciere cu referire la oameni, atunci n-am fost agresat niciodata!
Pentru mine subiectul este expirat. Am primit din nou confirmarea ca Bucurestiul nu va fi niciodata Viena, Berlin, Budapesta sau Paris.
Referitor la titlu, pot afirma ca un posesor de Q7 nu va geme niciodata. In cel mai rau caz ar spune: de haram l-am luat, de haram sa se duca! O sa continue inmatricularile in Bulgaria ...
Augustinului...
RăspundețiȘtergereNu, nu-i nicio şmecherie stilistică. Poate chiar e o exprimare nefericită. Dar nu ştiam cum să-i descriu pe scurt pe mitocanii care toată viaţa trăiesc după principiul "las'că merge şi-aşa", şi se simt foarte nedreptăţiţi când, uneori, li se dovedeşte că ŞCOALA VIEŢII nu-i totuna cu ŞCOALA.
1 Românule,
RăspundețiȘtergerePe mine m-ar interesa să supravieţuieşti, nu să mori cu ei de gât! :)))
Hai-Hui,
RăspundețiȘtergereeu cred că gradul de civilizaţie umană se măsoară ŞI în capacitatea de-a rezolva problema altor specii.
Eutanasierea e o soluţie puţin civilizată!
Absolut offtopic şi inutil, îţi mărturisesc că, atunci când văd un om care asimilează câinele unui gândac de canalizare, nu mă gândesc la farafastâcuri religioso-morale, că dacă ai dreptul sau nu să decizi asupra vieţii unei fiinţe. Nu! Mă gândesc că tipul e complet lipsit de umor. Umorul e o calitate exclusiv umană. De-aici încolo, avem de vorbit. :))
Dacă vrei, detaliez.
Domnule Alexandru,
RăspundețiȘtergereAgresiunea, după mine, are mai multe faţete, nu doar cea corporală.
O muşcătură de cîine, dacă nu e într-o zonă mortală, se vindecă în zece zile, ca orice plagă produsă prin tăiere.
O muşcătură umană, gen datul cu subsemnatul, nu se vindecă, uneori, niciodată.
Dacă ziceţi că pe dv. nu v-au agresat semenii niciodată, prin prostie, ipocrizie, delaţiune, indolenţă, minciună, neprofesionalism într-un serviciu pe care trebuiau să vi-l presteze contra cost, nu pot decât să vă invidiez.
Pe mine mă agresează zilnic oameni, cam 3 din 5 cu imbecilitatea lor.
Stimata Renata,
RăspundețiȘtergereAti schimbat registrul! Mesajul meu a fost suficient de clar, dupa umila mea parere: n-am fost "muşcat, sfaşiat, sfartecat, mestecat, dezbracat" de oameni. Celelalte tare, caracteristice speciei umane, n-as putea spune ca m-au agresat, dar m-au deranjat atunci cand s-au manifestat.
Din experienta mea, n-as bagateliza o muscatura de caine. Tin minte ca m-a muscat de gamba, mi-a rupt ciorapeii si a incercat si ceva mai sus, reusind sa-mi sfasie pantalonasii. Tinand seama ca eu am fost de vina, am mai luat si o bataie ...
Domnule Alexandru,
RăspundețiȘtergereŞi dv. l-aţi schimbat. Registrul. :)
Din păcate, evenimente serioase vin ca tăvălugul peste noi. Curând, o muşcătură de câine, va fi cât o înţepătură de ţânţar.
Stimata Renata,
RăspundețiȘtergerePentru mine, prima zi a guvernarii portocalii a fost semnalul caderii Romaniei!
Mai tineti minte una din primele masuri ale lui Ionut Popescu? Dublarea impozitelor microintreprinderilor! Aveam contracte in derulare si, dintr-un profit mai mic de 5%, m-am trezit cu pierderi la unele contracte. Fiindca eu ma luptam cu piata reala si munca la negru in domeniul in care activa firma, am fost obligat sa "reduc motoarele" pentru a nu ajunge sa prestez munca patriotica. Problema era simpla: deoarece voiam sa fiu legal 100%, costurile calculate erau de zece ori mai mari decat ofertele la negru, facute de lucratori din institutele de profil ale statului. Nelegal, dar cine verifica?
Eu nu schimb registrul! Sunt consecvent cum scrie in zodiacul chinezesc la zodia cainelui! Dar, in functie de "meniul zilei", pot fi simpatic sau antipatic. Tocmai fiindca sunt consecvent. Sunt interesant la inceput, pentru ca apoi sa devin obositor. Tocmai fiindca sunt consecvent.
Apropo de tavalug! Nu stiati ca va veni intr-o zi? Nu era azi, nu era maine, era poimaine! Fiindca de 5 ani se face totul pentru ca prabusirea sa fie de neocolit! Dar aici nu este Grecia cu grecii ei, nu este Ungaria si nici macar Cehoslovacia. Si nici macar intelegerea de la La Valetta nu mai actioneaza. Vom inghiti totul cu voluptatea masochistilor! Ne vom hlizi la bancuri politice in cautarea celebrului ghiveci calugaresc cu care am supravietuit in deceniul 9. Necazul este ca acum nu se mai fabrica. Fiindca nu mai avem fabrica! Dar vom avea o lege a lustratiei! Deoarece va fi saracie cu lustru!
Cainii "comunitari"? Probabil ca se va intampla ce a sugerat Ina, luand o papara nemeritata: vor pleca din orase fiindca vor fi nevoiti sa se bata pe resturi cu unii pensionari! Prevad o migratie a cainilor catre tarile din jur, asa cum plecau din gramezile de moloz sub care erau fostele lor curti ...
Da data asta, domnule Alexandru, nu sunteţi nici simpatic, nici antipatic: sunteţi exact!
RăspundețiȘtergereSă sperăm că foamea îi va deştepta pe români. Nu-i mai puţin adevărat că unii s-ar putea să nu-i supravieţuiască.
Simpatică predicţia cu emigrarea maidanezilor! Păcat că nu ştiu să scrie. Ne-ar fi trimis salutări şi compasiune din ţările învecinate.
Poate fac eu parte din alta lume! :(
RăspundețiȘtergereMa simt agresat in atatea locuri si in atatea momente incat imi vine si greu s-o spun. Stiu, suna ca vorbele unui nebun.
Sa ma tratez eu sau sa-si traga ei palme?
Nu ma tem nici macar de un caine dresat sa atace. Pardon, ma tem, e o problema instinctuala. Chestia e ca stiu cum sa ma apar. Intre un pittbull si o jigodie ce poseda un Q7 aleg fara sa ma gandesc cainele. Societatea trebuie sa aleaga intre doua situatii: o problema se rezolva prin eliminarea cauzei sau prin folosirea unor metode alternative? Ma pufneste rasul acum, mi s-a strecurat in minte o mica constatare. Dom'le, cainii astia s-au adaptat la viata din oras, orasenii nu s-au adaptat la traiul in comun cu ei :).
Cred ca ajunge!
klaus