…Până geme primul posesor de chiu şapte

Ultima mea postare se încheie cu o întrebare: ce urmează?

Bănuiesc că a fost una dintre cele mai neinspirate de până acum, din moment ce aproape toate comentariile se învârtesc în jurul problemei câinilor vagabonzi, dacă să-i eutanasiem elegant - cu seringa sau vindicativ – prin inaniţie…
Mai cred că unii dintre puţinii prieteni pe care-i aveam pe net mă vor ocoli după prezentul text.

Prin urmare…

N-aş eutanasia pe nimeni. Nici măcar pe Boc. Boc fiind veriga de legătură dintre orice şi om.
Da, nu împărtăşesc opinia ciuvicească, precum că Boc nu există şi e doar prelungirea utilă a lui Băsescu. În această accepţiune, nici Băsescu nu există: e invenţia unor frustraţi relaxaţi, care visau să se legifereze râgâitul pe post de salut, ciupitul de fund pe post de apreciere şi aşa mai departe.
Deci, dacă nici măcar Boc - sluga împătimită care e capabilă să ridice pârţul stăpânului la rang de ordonanţă de urgenţă – nu merită eutanasiat, de ce să eutanasiem câinii vagabonzi?
O să pun, de data asta, o întrebare mult mai clară.

De câte ori, pe lună, sunteţi agresaţi de câinii vagabonzi şi de câte ori, în acelaşi interval, de oameni?
Aştept răspunsuri la subiect!