MAŢ ÎNNEBUNIT

Odată, pe când eram într-a noua, domnu’ Bucur m-a dat afară din ora de istorie fiindcă tocmai aterizase pe banca mea un avion din foaie de mate pe care scria MAŢ ÎNNEBUNIT! şi-am pufnit zgomotos în râs. Moşu’ (aşa-i ziceam, ştia, dar n-avea ce să ne facă) mi-a confiscat imediat aparatul de zbor, a citit inscripţionarea, şi-a recunoscut propriul tic verbal şi s-a umplut de nervi, crezând că râd de el.
Eu râdeam de imaginaţia colegului Vasile Cristian, care făcuse o pasiune pentru transcrieri fonetice şi simţeam că atinsese perfecţiunea la acest “m-aţi înnebunit!”
Nu ştiu, poate se afla încă sub influenţa orei de biologie, unde studiaserăm aparatul digestiv, cert e că mi se părea o poantă cu adevărat reuşită.

De ce mi-am amintit de maţul înnebunit, tocmai azi: pentru că are Răzvan Exarhu un articol în EVZ, care m-a uns la suflet.
Poate o să ziceţi “de asta ne arde nouă acum? “
Aşa zic şi comentatorii lui de pe forum, ăia care scriu cu seninătate “a-ţi văzut că se poate?” , “iar da, dacă iar avea”, “lasăte de meserie” şi alte alea, “ca şi opinenţi” cu drept la replică.
Dar ceilalţi sunt de altă părere.

Dacă tot ne ard ăştia la tot, trebuie să ne ardă şi nouă de ceva. De ceva care ţine de noi.