De ziua femeii, se făcu Brînză de cacao

Nu ştiu cum au înghiţit-o portocaliii… 

Cu noduri? Cu zâmbetul pe buze? Au luat-o ca aperitiv, înaintea ultimei hălcuţe care le-a mai rămas de devorat, sau ca desert, în semn că asta fu toată crăpelniţa, să ne cărăm pe la casele vilele viloaiele noastre?

Io, până n-am văzut poza, n-am crezut.

Va’zică, după ce că te cheamă William şi Brînză pe acelaşi buletin, insişti să ieşi în faţă, făcându-te de căcat total, cu subpuncte:

- te îmbraci ca un cocalar, crezând că în felul ăsta …

- declari că ai dat o lovitură ipocriziei, recunoscând că şi ele este vii, în timp ce la Bucureşti canceroşii au pierdut acest privilegiu, deşi încă mai mişcă

- târăşti un jurnalist după tine, înarmat cu un fotograf, ca nu cumva gestul tău să rămână sortit neantului şi să nu priceapă până şi ultimul dobitoc, în frunte cu Duţă, de la asigurări de sănătate, că tu nu te-ai dus, palmat, la curve, ci manifest, onest, în scop electoral

-  nu le dai flori – lalele, trandafiri, stânjenei, gerbere, frezii, ci le dai garoafe; garoafe nu se mai dau decât în jerbă, la morţi.

Prin urmare, te-ai conformat bugetului de criză, ai cumpărat cele mai ieftine flori şi ţi-ai dus planul la bun sfârşit. Păi, atunci, înseamnă că ai tăi, portocalezii, ştiau. Ştiau şi au fost de acord. Că era plan de partid. Păi, dacă a fost plan de partid, să câştige PDL-ul măcar simpatia curvelor, dacă pe alte simpatii nu se mai bazează, chiar cu riscul că se face Brânză de cacao, atunci înseamnă că e varză. 

Partidul e varză. Iar Brânză e carnea de tocat.